Vecernie panortodoxă la Viena

În seara de 17 martie, când se sărbătorește Duminica Ortodoxiei,  în biserica Parohiei românești „Sf. Ap. Andrei” din Viena s-a săvârşit slujba Vecerniei la care participat, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Serafim, IPS Arsenie, chiriarhul Mitropoliei ortodoxe grecești a Austria. Au slujit mai mulţi preoţi din Bisericile surori română, greacă, sârbă şi antiohiană din Viena şi au participat numeroşi profesori de religie, în frunte cu cu inspectorul general, Mag. Branislav Djukaric şi mulţi credincioşi.

Au fost de faţă şi Mag. Sylvia Inou, Conducătoarea Institutului de Educaţie Religioasă de la Colegiul Universitar de Pedagogie al Bisericilor din Austria, episcopul emerit Bernhard Heitz din Biserica vechi-catolică, Prof. Erich Leitenberger, purtător de cuvânt al Fundaţiei Pro-Oriente şi alţi prieteni ai Bisericii noastre.

În predica rostită, preotul paroh, PC Pr. Dr. Nicolae Dura, Vicar pentru Austria, a stăruit asupra însemnătăţii cinstirii sfintelor icoane. Oamenii, fiind zidiţi după chipul lui Dumnezeu, sunt icoane vii, de aceea se tămâiază şi credincioşii în bisericile ortodoxe. Sfintele icoane sunt o revelaţie sau o fereastră a veşniciei în timpul nostru. Ele sunt Evanghelia în culori şi învăţătura de credinţă pentru ochii noştri. Cinstirea icoanelor este o caracteristică fundamentală a Ortodoxiei, un semn distinctiv al spiritualităţii noastre.
Părintele Mitropolit Arsenie a accentuat în cuvântul rostit sensul Duminicii Ortodoxiei ca semn al biruinţei credinţei celei adevărate asupra ereziilor care s-au abătut asupra Bisericii în secolele VIII-IX. Această zi este o chemare pentru trăirea unităţii ortodoxe în diversitatea noastră.

Cei prezenţi au fost plăcuţi impresionaţi de cântarea minunată a copiilor parohiei, dar şi de corul mare condus de Prof. Georgel Popa. Toţi cei prezenţi s-au bucurat rămând în dialogul iubirii şi în atmosfera creată în sala parohială la agapa oferita de Parohia românească.

Știre preluată de pe pagina Facebook a Bisericii Ortodoxe Române din Viena