Floriile – rugăciune și comuniune, creație și șezătoare în Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

La Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena, Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a mișcat sute de suflete să se îndrepte spre sfânta biserică, Ierusalimul Comunității, pentru a simți prin rugăciune cum Hristos intră tainic și în Ierusalimul sufletului, primit cu florile virtuților dobândite în cele 40 de zile de post.
Marea sărbătoare a fost prilej de a organiza în Școala Parohială cel dintâi atelier de încondeiat ouă. Din frumoasa Bucovină comunitatea a fost vizitată de doamna Cristina Chimnec, meșter și artist popular, care a venit cu toate cele de trebuință pentru ca elevii care participă regulat la cursurile Școlii Parohiale să pătrundă în tainele înfrumusețării oului, prin încondeiere. Nu au lipsit poveștile și sportul.
Duminică după-amiază, în cadrul unei șezători pentru mămicile din Parohie, au fost încondeiate ouă și s-a descoperit amănunțit felul în care ele se lucrează pentru a aduce bucurie sufletului în perioada pascală.
Inițiativa a fost coordonată de doamna preoteasă Diana Nuțu, susținută de doamna Carmen Șereș și mai mulți voluntari în desfășurarea atelierelor.