Festivalul bucuriei, la prima ediție, în Parohia „Buna Vestire” din München

Duminică, 14 iulie 2024, a avut loc la München în Parohia Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, prima ediție. Astfel, după Sf. Liturghie, la Altarul de vară al parohiei, copiii și tinerii Școlii de Română au prezentat un frumos program artistic la sfârșit de an școlar. În partea a doua a zilei, bucuria a fost menținută de unele interpretări individuale, dar mai ales de către violonistul Andrei Ciobanu și cantautorul Ovidiu Bucșa.

De mai mulți ani de zile în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München funcționează o școală parohială, sub denumirea de „Școala de Română”. Înființată în timpul păstoririi pr. Simion Felecan, ctitorul bisericii „Sf. Maria” din München, Școala de Română (parohială), a fost reactivată în noiembrie 2022, imediat după instalarea noului paroh, pr. dr. Alexandru Nan, după ce, în perioada de pandemie, aproape toate activitățile catehetice au fost sistate.

Din septembrie 2023 și până în iulie 2024, în cadrul școlii au fost desfășurate mai multe activități, între care amintim doar câteva: mici concerte de Crăciun, Anul Nou, de Ziua Culturii Române, de 8 martie etc. Pe lângă orele de Religie și Limba română, ținute pe categorii de vârstă, în această perioadă au continuat cursurile de chitară și canto, dar și orele de cor pentru cei mici, începute cu un an înainte. În cadrul Școlii funcționează mai multe grupe, pe categorii de vârstă. Astfel, grupa pentru cei mici se adresează copiilor între 3 și 7 ani. La grupa mijlocie participă copii cu vârsta între 8 și 13 ani. De la 14 ani în sus, sunt organizate activitățile cu tinerii. Cursurile și atelierele școlii sunt organizate cu preponderență vinerea, sâmbăta și duminica, iar spectacolele la diferite sărbători. O noutate pentru acest an școlar l-a reprezentat Atelierul de Chimie, în cadrul căruia au fost făcute diverse experimente. De asemenea,  Atelierul de cusut ie a fost extins și adaptat de la persoanele adulte și pentru cei mici.

Duminică, 14 iulie 2024, după Sf. Liturghie, oficiată de către pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei de Sud și diaconii Julian Dettling (München) și Andrei Ciobanu (Regensburg), la Altarul de vară al Parohiei „Buna Vestire” din München, a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar 2023-2024. Mai întâi, copiii de la grupele mică și mijlocie au recitat mai multe poezii, unele având ca temă chiar vacanța de vară. Copiii și tinerii au cântat apoi la chitară, la orgă sau vocal, încântându-i realmente pe credincioșii prezenți. După susținerea programului, pr. paroh Alexandru Nan le-a mulțumit persoanelor implicate în activitățile școlii: Anca Ștefan, Alpinia Sandu, Roxana Budică, Ionela Regos, Ovidiu Bucșa, Simina Bura, Daniela Dettling, Roxana Pavăl, Mădălina Lefter, Luminița Orha, Daniela Nan și diaconii Adrian Sandu și Ștefan Umbrărescu. Pe lângă felicitări, copiii și tinerii au primit diplome și cadouri, dulciuri și înghețată și o carte care să le trezească interesul de a lectura și în vacanță, o carte în limba română: 500 de adevăruri extraordinare despre animale.

Școala de Română a Parohiei „Buna Vestire” organizează și activități comune cu celelalte două Școli de Română din München. Și-n anul școlar 2023-2024, activitățile au fost și vor fi finanțate prin intermediul Departamentului Românilor de Pretutindeni.

Atmosfera de bucurie a continuat în partea a doua a programului, cu mai multe surprize muzicale. Pe lângă unele interpretări solo, a urmat un program de muzică populară susținut de către talentatul violonist Andrei Ciobanu și cantautorul Ovidiu Bucșa. Au fost interpretate mai multe suite de muzică populară din toate regiunile țării, credincioșii prezenți cântând și ei alături de cei doi interpreți. De la acest festival n-au lipsit micii, berea și alte băuturi răcoritoare.

Astfel, într-o superbă zi de vară, bucuria a fost trăită deplin de către copiii, tinerii, credincioșii Parohiei Buna Vestire și de invitații lor, mai întâi la Sf. Liturghie și mai apoi la „liturghia de după Liturghie“.

A consemnat pr. dr. Alexandru Nan