Întreit prilej de sărbătoare în Parohia „Sfânta Treime” din Düsseldorf

Comunitatea ortodoxă românească din Düsseldorf și-a serbat hramul din acest an în trei momente distincte: film, sărbătoare comunitară și liturghie arhierească, unite de aceeași bucurie a credinței, a culturii și a comuniunii, totul încheindu-se de Praznicul Sfintei Treimi, hramul de drept al parohiei păstorite de PC Pr. Dr. Iosif Cristian Rădulescu, protopop pentru Rheinland.

Sărbătoarea a debutat vineri, 6 iunie 2025, cu un eveniment de excepție găzduit la cinematograful UFA Palast din Düsseldorf: proiecția documentarului Coroana României, realizat de regizorul George Grigoriu. Filmul a readus în atenție momentele luminoase ale istoriei naționale, subliniind că jertfa unui popor credincios nu se pierde niciodată și că visurile colective devin, în timp, realitate. A fost prima proiecție a unui film în limba română în istoria acestei prestigioase săli de cinema, marcând astfel o premieră culturală pentru diaspora românească din regiune. Participarea numeroasă și atmosfera de comuniune au arătat încă o dată că limba, credința și istoria sunt liantul viu al unei comunități care, departe de casă, își cultivă cu demnitate identitatea. Mulțumiri speciale au fost adresate regizorului George Grigoriu și echipei sale, precum și doamnelor Anca Neuhoff și Ruxandra Grou pentru organizarea acestui moment cu valoare simbolică.

Sărbătoarea a continuat duminică, 15 iunie 2025, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, cu o manifestare festivă în curtea bisericii. După Sfânta Liturghie praznicală, credincioșii s-au bucurat de un program artistic și de un moment de socializare românească autentică. Deschiderea a fost marcată de o reprezentație a grupului de dansuri populare „Bucurie Românească”, coordonat de doamna conf. dr. Raluca Mincu, iar buna dispoziție s-a prelungit într-o agapă desfășurată într-o atmosferă caldă și prietenoasă. Mulțumirile comunității s-au îndreptat în mod special către familia Laura și Cătălin Moraru și colaboratorii lor, care s-au ocupat cu generozitate de organizarea acestui moment al bucuriei de a fi împreună. A fost o zi care a pus în lumină forța unei comunități unite prin credință, tradiție și prietenie.

Momentul culminant al hramului a avut loc luni, 16 iunie 2025, chiar în ziua Praznicului Preasfintei Treimi, când parohia din Düsseldorf a avut bucuria de a-l primi pe Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, aflat într-o vizită pastorală în mai multe parohii ortodoxe române din landul Nordrhein-Westfalen. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele profesor dr. Daniel Benga, aducând astfel un plus de solemnitate și profunzime duhovnicească sărbătorii.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Varlaam a vorbit despre taina Preasfintei Treimi și lucrarea ei mântuitoare în viața fiecărui credincios, subliniind importanța unei vieți întemeiate pe comuniune și iubire. Totodată, a evidențiat frumusețea și dăinuirea unei parohii alcătuite din familii care își cresc copiii în spiritul credinței ortodoxe și al valorilor românești, exprimându-și bucuria de a se afla în mijlocul unei asemenea comunități.

Răspunsurile liturgice au fost oferite cu rafinament de tenorul Cezar Dima și baritonul Cătălin Moței de la Opera din Düsseldorf, împreună cu colaboratorii lor, contribuind astfel la intensitatea spirituală a momentului. Atmosfera festivă a fost completată de aranjamentele florale și de designul elegant realizat de Adina Cosmina Popescu (Bravo Living), care a dat sărbătorii un plus de frumusețe vizuală.

La final, părintele paroh Iosif Cristian Rădulescu a adresat cuvânt de mulțumire tuturor celor care s-au implicat în organizarea celor trei momente ale sărbătorii și tuturor credincioșilor care, prin prezența și implicarea lor, au făcut din acest hram un prilej de întărire a legăturilor comunitare și de înălțare sufletească.