O zi de har și cunoaștere pentru copiii Școlii Parohiale din Mödling
Cu ajutorul lui Dumnezeu, sâmbătă, 21 iunie 2025, copiii Parohiei Ortodoxe cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie” din Mödling, Austria Inferioară, au avut parte de o experiență de neuitat: o călătorie cultural-duhovnicească „Pe urmele Sfinților și personalităților românești din Viena”.
Această activitate specială, desfășurată în cadrul Școlii Parohiale, a îmbinat educația cu spiritualitatea, punând în lumină valorile care dau sens formării tinerilor în diaspora. Copiii au pornit cu bucurie într-un traseu presărat cu repere românești în inima Vienei, ghidați de părintele paroh și doamna profesoară de limba română Alina Drimuș împreună cu echipa Şcolii parohiale, animați de curiozitate și respect față de moștenirea culturală și credința strămoșească.
Primul popas a fost la Opera de Stat din Viena, una dintre cele mai mari și faimoase opere din lume, condusă între 1992–2010 de românul Ioan Holender. Aici copiii au putut admira fațada monumentală și au aflat despre pesonalitățile lumii muzicale romȃneṣti,(Ciprian Porumbescu si George Enescu) care au studiat in capitala Austriei. Traseul a continuat la Parlamentul Austriac care a impresionat prin măreție și arhitectura inspirată din Grecia Antică. S-a vorbit despre simbolurile democrației și despre rolul esential pe care l-a avut Sf. Andrei Șaguna, mitropolitul care ajutat la renasterea Bisericii Ortodoxe Transilvănene. Următorul punct de oprire a fost Universitatea din Viena, una dintre cele mai vechi universități din Europa. Aici au studiat Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Lucian Blaga, Nicolae Iorga și alți români de seamă. S-a prezentat influența formativă a acestui loc asupra marilor personalități românești. Copiii au vizitat apoi Capela Ortodoxă Română, un loc discret, dar plin de har, unde s-au închinat și au mulțumit Domnului pentru ziua trăită. Au aflat istoria acestui lăcas de cult închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și au citit poeziile lui Mihai Eminescu dedicate Maicii Domnului – Rugăciune și Răsai asupra mea …. După o pauză binemeritată, traseul a continuat pe urmele paṣilor poetului Mihai Eminescu pȃnă la impunătoarea Catedrală „Sfântul Ștefan”, unde au fost profund impresionați de icoana ortodoxă a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de „Crăiasa Ardealului”. Realizată în secolul al XVII-lea de iconograful român Ștefan Pop, icoana este legată de o istorie minunată: în anul 1696 a lăcrimat în fața credincioșilor, iar la cererea împăratului Leopold I, a fost adusă la Viena în 1697 cu onoruri și rugăciuni. S-a vorbit despre influența acestei icoane asupra lui Mihai Eminescu, care, student fiind la Viena, a scris mai multe poezii inspirate de aceasta.
Această zi a fost mult mai mult decât o simplă plimbare prin Viena. A fost o întoarcere la rădăcini, o întâlnire cu trecutul care ne obligă la continuitate. În inimi s-au sădit semințe de cunoaștere și respect pentru valorile spirituale care definesc identitatea românească.
Mulțumim tuturor celor implicați – pr. Paroh Cristian-Ioan Popa, reprezentantilor Şcolii parohiale, părinților și voluntarilor, și, mai ales, copiilor – păstrători ai memoriei și ai speranței. Fie ca această călătorie să fie doar începutul altor inițiative care să le vorbească tinerilor despre frumusețea apartenenței la Biserica Ortodoxă și la cultura română! „Cine-și uită trecutul nu are viitor.” – Mihai Eminescu
Articol de Alina Drimuș