Tabăra „Bucuria Prieteniei”, ediția a VIII-a – rugăciune, prietenie și bucurie în Hristos
În perioada 17–24 august 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, s-a desfășurat la Neamțișor cea de-a VIII-a ediție a taberei de spiritualitate ortodoxă și limba română „Bucuria Prieteniei”, organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Tabăra a reunit 52 de copii români, cu vârste între 8 și 16 ani, veniți din Austria, Germania, România, Franța, Irlanda, Anglia și Grecia. Timp de o săptămână, ei au descoperit frumusețea prieteniei și a vieții trăite cu Hristos, într-un cadru unde credința și limba română au fost mereu în centrul activităților.
Credință pe înțelesul celor mici
Zilele au început și s-au încheiat cu rugăciunile de dimineață și de seară, urmate de cateheze și explicații ale Evangheliei adaptate copiilor. La atelierul „Întreabă preotul”, participanții au putut adresa întrebări legate de frământările lor, găsind răspunsuri în lumina credinței. Totodată, copiii au avut prilejul de a se spovedi și împărtăși în cadrul celor două Sfinte Liturghii săvârșite în timpul taberei.
Ateliere de creație și descoperire
Copiii și-au pus în valoare imaginația în cadrul atelierelor de linogravură și acuarelă, unde au transformat culorile și formele în mici opere de artă. În atelierul de supraviețuire în natură, au învățat să construiască adăposturi din crengi, să aprindă foc fără chibrituri și să deprindă tehnici utile pentru situații extreme.
Un alt moment aparte a fost atelierul istoric despre domnitorii români medievali, menit să întărească identitatea națională și să îi ajute pe copii să descopere frumusețea trecutului poporului nostru. Departe de ecrane și lumea digitală, ei s-au jucat cu bucurie „de-a răzeșii și turcii”, așa cum, odinioară, se jucau copiii în vremea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Joc, aventură și voie bună
Pe lângă activitățile duhovnicești și educative, programul a cuprins fotbal, volei, badminton, tir cu arcul, drumeții și jocuri de echipă. Cele mai așteptate momente au fost „Căutarea comorii”, focul de tabără și Seara Talentelor, unde fiecare copil a avut ocazia să-și arate darurile prin cântec, dans sau teatru, aducând zâmbete și aplauze din partea tuturor.
O tabără care rămâne în suflet
Tabăra „Bucuria Prieteniei” s-a dovedit a fi, și în acest an, mult mai mult decât o simplă vacanță: a fost o școală a prieteniei, a rugăciunii și a vieții creștine. Copiii au învățat ce înseamnă respectul, fapta bună, iertarea și puterea comuniunii în credință si iubire.
Mulțumirile se îndreaptă către organizatori, voluntari și părinți, care au făcut posibilă această experiență deosebită. Toți participanții s-au întors acasă cu amintiri prețioase, prieteni noi și inimile pline de bucuria credinței.
Pr. Răzvan Gască, Parohia „Sf. Ioan cel Nou” – Viena, coordonatorul taberei
Mai multe imagini din timpul desfășurării taberei, aici
- DCIM100MEDIADJI_0547.JPG