Slujiri între duhovnicie și psihoterapie în capitala Austriei
În 26–28 septembrie 2025, Părintele Athanasie Ulea, care este și medic psihiatru și psihoterapeut, a fost prezent în mai multe parohii ortodoxe din Austria, unde a susținut o serie de conferințe și un workshop cu tematică la granița dintre duhovnicie și psihologie. Aceste întâlniri au fost axate mai ales pe înțelegerea și gestionarea emoțiilor pentru o comunicare asertivă în relațiile interumane.
Activitățile au debutat vineri în Filia din Stockenau a Parohiei Krems, unde, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu împreună cu părintele paroh Cezar Ungureanu, părintele Athanasie le-a vorbit credincioșilor despre comunicarea eficientă, asertivitate și gestionarea emoțiilor. Explicând relația dintre emoții și comunicare, părintele a vorbit despre emoțiile de bază și modul în care ele influențează raportarea noastră la ceilalți. Oamenii din jur sunt oglinzi prin care ne putem observa propriile slăbiciuni pentru a lucra la îndepărtarea păcatului. Emoțiile sunt indicatori ai păcatului, ele permițându-ne să identificăm păcatul în noi sau în ceilalți pentru a-l îndepărta, fără a răni pe nimeni.
Sâmbătă, părintele Athanasie a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu părintele Cristian Ioan Popa de la Parohia din Mödling. În cuvântul de învățătură, părintele medic a vorbit despre dependență, mai ales din perspectiva acesteia ca înlocuitor al persoanei. El a evidențiat importanța relațiilor sănătoase dintre oameni, făcând o paralelă cu perfecta armonie și iubire din cadrul Sfintei Treimi. Similar persoanelor Sfintei Treimi, care nu pot fi fără existența celorlalte, tot la fel și persoana umană, „nu poate exista în afara celor trei elemente fundamentale: femeie, bărbat, copil”. Dependența, fie că este vorba de dependența de substanțe, de comportamente sau chiar de persoane, reprezintă raportări greșite interpersonale, care se vindecă și în Biserică, prin exersarea relației vindecătoare cu Dumnezeu.
Sâmbătă după-amiază, la invitația părintelui Emanuel Nuțu, cel care a organizat venirea părintelui Athanasie în Austria, a avut loc un workshop la Parohia Sf. Ștefan din Viena, cu titlul „Mâniați-vă, dar nu greșiți! Gestionarea emoțiilor pentru o comunicare eficientă”. Participanții au fost implicați activ în exerciții practice menite să dezvolte tehnici de comunicare nonviolentă, învățând cum pot aplica aceste metode în interacțiunile zilnice.
Seara, la invitația Părintelui Nicolae Dura de la Parohia Sf. Andrei din Viena, părintele Athanasie a continuat seria conferințelor, reiterând ideea că „Noi suntem ființe personale sociale”, iar sentimentele și emoțiile sunt mijloace care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și pe ceilalți: „emoțiile sunt ca niște arme cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pentru a tăia păcatul din noi și din ceilalți.”
Duminică, părintele Athanasie a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Sf. Ștefan din Viena. În cuvântul de învățătură cu privire la Evanghelia ce prezintă pescuirea minunată, părintele protosinghel a vorbit despre importanța transformării profesiei individuale, ca supraviețuire personală în noaptea acestei lumi, în misiune comunitară de a împărtăși viața veșnică în lumina lui Hristos. Acest lucru se poate câștiga prin ascultarea de Hristos în Biserică. Astfel, traumele și eșecurile nopții acestei lumi se rescriu și conduc la creșterea posttraumatică prin urmarea voii Domnului.
La finalul Sfintei Liturghii, după un scurt Laudatio făcut de părintele coslujitor Florin Corduneanu, întreaga comunitate l-a felicitat pe părintele paroh Emanuel Nuțu, care a împlinit frumoasa vârstă de 46 de ani în data de 24 septembrie.
Apoi a urmat o scurtă recapitulare și încadrare duhovnicească a workshopului din ziua anterioară, credincioșii având posibilitatea de a aprofunda cele ascultate.
A consemnat Romeo Lefter