Program de perfecționare în context intercreștin: dialog între cadre didactice evanghelice și comunitățile ortodoxe din Viena
În perioada 12–13 noiembrie, două comunități ortodoxe românești din Austria au primit vizita unor grupuri de profesori de religie evanghelică, în cadrul unui program de perfecționare dedicat aprofundării cunoașterii despre Ortodoxie. Cele două întâlniri au oferit oportunitatea unui dialog autentic între tradiții creștine diferite, unite însă de aceeași dorință de a promova respectul, colaborarea și mărturisirea credinței în mediul educațional.
Dialog teologic și pastoral cu pr. prof. univ. dr. Ioan Moga – Miercuri, 12 noiembrie, la Biserica „Sf. Antonie cel Mare”
Miercuri, un grup de 30 de profesori de religie evanghelică a vizitat Biserica „Sfântul Antonie cel Mare”, unde a avut loc o întâlnire de lucru cu părintele prof. univ. dr. Ioan Moga. După vizitarea bisericii și admirarea iconografiei, oaspeții au participat la un dialog amplu, de aproape trei ore, în care au fost abordate teme variate: viața parohială, activitățile catehetice și educaționale pentru tineri și copii, elemente de teologie ortodoxă, precum și provocările contemporane legate de identitatea creștină în contextul european actual.
Discuțiile au avut loc atât în interiorul bisericii, cât și în Biblioteca parohială, unde oaspeții s-au bucurat de ospitalitatea unei mici agape. La întâlnire au fost prezenți și superintendentul luteran Matthias Geist, precum și inspectorii de religie Katja Eichler și Lars Amann, care au apreciat căldura primirii și calitatea dialogului purtat.
Întâlnire la Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena – Joi, 13 noiembrie
Joi, un alt grup de 30 de profesori de religie evanghelică a vizitat Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare din Viena”, fiind primit cu multă căldură de părintele paroh Emanuel Nuțu. Programul a început în Sala Parohială, unde părintele a prezentat particularitățile Bisericii Ortodoxe, specificul Ortodoxiei românești, prezența acesteia în diaspora și semnificația anului centenar al Patriarhiei Române.
Participanții au vizitat apoi biserica, manifestând un interes deosebit față de frumusețea picturii interioare și exterioare și adresând întrebări despre simbolismul și sensurile duhovnicești ale iconografiei, dar și despre viața liturgică și trăirea credinței în Ortodoxie. Dialogul a continuat cu arhitectul bisericii, dr. Georg Baldass, cu părintele iconar Răzvan Gască, cu doamna Carmen Seres, coordonatoarea Școlii Parohiale, și cu profesorul de religie Nebojsa Djurkic.
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă călduroasă, care a oferit un frumos prilej de comunicare și apropiere între toți cei prezenți.



















