Întâlniri duhovnicești în Regatul Belgiei
În perioada 3-5 aprilie, Părintele Athanasie Ulea, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, a efectuat o vizită pastoral-misionară în comunitățile românești din Belgia, precum și în parohia românească din Kaiserslautern, Germania, desfășurând o serie de slujiri și conferințe dedicate în special familiei creștine.
Vineri, 3 aprilie, Părintele Athanasie a fost oaspetele Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bruxelles, condusă de Părintele Paroh Prof. Patriciu Vlaicu și Părintele Prof. Sorin Șelaru. Aici a participat la săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite și a Tainei Sfântului Maslu. În cadrul serii duhovnicești, Părintele Athanasie a vorbit despre modul în care nevoința ne vindecă sufletul și trupul: „Nevoința presupune un antrenament proporțional cu forțele trupești și sufletești personale. Lipsa unei forțări nu produce creștere duhovnicească, dar o forțare prea mare poate avea consecințe negative de durată atât asupra trupului, cât și a sufletului. Distrugerea trupului este devastatoare, pentru că se distruge mijlocul prin care se poate face nevoința. Prin nevoință nu îți faci voia, adică ești atent la nevoie, nu la dorința, care nu reflectă realitatea în întregime. Prin nevoință se ajunge la dorința profundă, pură, curățată de păcat, confirmă cu natura omului bună. De aceea, nevoința este lupta de cucerire interioară a propriului sine, de răscumpărarea a omului de la sine, de regăsirea de sine. Nevoință nu e durere fizică sau frustrare psihică, care inhibă creșterea duhovnicească și otrăvesc sufletul, ci e tensiunea propice schimbării.”
Sâmbătă, 4 aprilie, Părintele Athanasie a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Namur–Vedrin, așezământ monahal românesc condus de Maica Mariami, în care numeroși credincioși din Belgia găsesc sprijin duhovnicesc și loc de reculegere în ritmul intens al vieții occidentale. După Sfânta Liturghie, el a susținut o conferință cu tema „Rezolvarea traumelor în dinamica relațiilor de familie”, evidențiind importanța asumării suferințelor personale și comune în fața lui Dumnezeu, în cadrul Tainei Cununiei și al vieții bisericești. În a doua parte a zilei, Părintele Athanasie a conferențiat la Parohia „Sfinții Apostoli” din Zeebrugge, păstorită de Părintele Gabriel Pop, unde a dezvoltat aceeași temă a rolului terapeutic al conflictelor familiale: „Deși nu trebuie căutate, conflictele nu trebuie nici evitate. Ele au însă un rol în stabilizarea și maturizarea relațiilor familiale, căci tensiunile, atunci când sunt trăite în Hristos și asumate cu responsabilitate, pot deveni prilej de vindecare și de creștere în iubire”. Conferințele au abordat aspecte concrete precum alegerea soțului sau a soției, relațiile cu socrii și modul în care soții pot transforma neînțelegerile în ocazii de dialog, rugăciune comună și iertare. Întâlnirile a continuat într-un cadru interactiv, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, în care credincioșii au putut aduce înaintea părintelui propriile lor frământări și experiențe de viață de familie.
Părintele Athanasie a prezentat pe scurt volumul „Dialoguri athonite despre sufletul rănit”, propunându-l ca pe un ajutor duhovnicesc pentru cei care doresc să-și înțeleagă și să-și vindece rănile lăuntrice în lumina credinței.
Duminică, 5 aprilie, Părintele Athanasie Ulea a slujit Sfânta Liturghie în Parohia românească din Kaiserslautern, Germania. În cuvântul de învățătură, Părintele a vorbit despre ungerea din Betania și despre Intrarea Domnului in Ierusalim. Abordând raportarea mercantilă a lui Iuda față de gestul Mariei de a unge cu mir de mare preț picioarele Mântuitorului, părintele Athanasie a apreciat că „Iuda folosește argumente aparent corecte, puternic încărcate emoțional, care ascund de fapt patimi neștiute. Prin faptul că el «lua din pungă», Iuda este modelul slujitorului care abuzează de puterea și încrederea acordată de Biserică, folosind harul și darurile primite pentru satisfacerea propriilor dorințe. În cazul lui Iuda nu este vorba doar de bani, ci și de ideile lui mesianice greșite, de o înțelegere greșită a Tradiției și a profețiilor, care se împotrivesc astfel planului de mântuire a lui Dumnezeu. Iuda se rupe de comuniunea cu ceilalți apostoli, ca și cum doar el ar vedea adevărul, iar ceilalți ar fi înșelați. Ca și cum doar el ar înțelege faptul că Iisus nu aduce mântuirea socială și politică pe care el o aștepta. Iuda apare astfel ca un idealist mesianic: aștepta împărăția, dar s-a smintit de felul în care aceasta se arăta în lucrarea lui Iisus. El este chipul celui care Îl caută pe Hristos, dar rămâne nemulțumit de lucrarea Lui în Biserică. În cele din urmă, astfel de persoane ajung să creeze „biserici” paralele și, prin aceasta, Îl răstignesc pe Hristos a doua oară. De aceea, Domnul mustră în Iuda două extreme: pe de o parte pragmatismul economic care disprețuiește prioritizarea credinței, pe de altă parte idealismul teologic care ignoră realitatea duhovnicească. Biserica nu poate fi monetizată, nu poate fi redusă la valoare financiară, la fel cum dogmele, tradițiile, canoanele ei nu pot fi aleatoriu absolutizate.” Vorbind despre Hristos care intră în Ierusalim pe frunze verzi de curmal, părintele Athanasie a precizat că „acestea sunt simbol al faptelor bune, al trăirii vii a credinței adevărate, al biruinței credinței asupra înțelesurilor obtuze și răstălmăcite, dar și simbol al lucrării Duhului Sfânt, care sunt în primul rând: «dragostea, bucuria, pacea…» (Gal. 5, 22–23). Este necesar să nu instrumentalizăm credința după înțelesuri înguste și limitate, care nasc dezbinare și ceartă, ci să căutăm înțelegerea adevărată și profundă a credinței, trăită în comuniune cu întreaga Biserică.”
Vizita Părintelui Athanasie în comunitățile românești din Bruxelles, Namur–Vedrin, Zeebrugge și Kaiserslautern s-a dorit a fi un prilej de întărire în credință, de luminare a conștiinței și de încurajare a familiilor care trăiesc departe de țară, dar rămân ancorate în viața Bisericii și în valorile tradiției ortodoxe.
A consemnat dr. Claudia Podașcă






















