O lucrare dedicată sfinților români a fost publicată în limba germană

Protosinghel Ioan Popoiu, Heilige der rumänischen Lande/Sfinți ai ținuturilor românești, Bonn/Sibiu 2025, 405 p., (Biblioteca Teologică Germano-Română, vol. 13)

Recenzie de Pr. Dr. Alexandru Nan

Viața sfinților nu este o chestiune a timpurilor trecute și nici ceva anacronic, învechit sau depășit, așa cum susțin unii oameni. Sfințenia este întotdeauna foarte actuală și exercită o mare fascinație, deoarece sfinții sunt oameni care au împlinit, cel mai bine și mai cu folos, dimensiunea umană a existenței lor.

Din păcate, sunt unii care nu mai văd lucrurile astfel, precum o tânără scriitoare estoniană care a câștigat acum doi ani un concurs cu eseul „Desființarea sacrului”. Ulterior s-a descoperit însă că lucrarea fusese scrisă de inteligența artificială! (Tobias Haberl, Unter Heiden. Warum ich trotzdem Christ bleibe, München 2024, 124)

Valoarea umană excepțională a sfinților rezultă și din hotărârea nezdruncinată de a-și pune întreaga viață în slujba aproapelui, adesea cu o deschidere nelimitată spre a ajuta. Căci egoismul și interesul personal sunt cele care împiedică și îngreunează maturizarea noastră spirituală. Avem nevoie de sfinți nu doar ca rugători, ci poate chiar mai mult ca puncte de referință, ca exemple. Avem nevoie de modele, de oameni care s-au jertfit pentru ceilalți.

În această lumină trebuie înțeleasă inițiativa Protosinghelului Ioan Popoiu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, care anul trecut (2025) a publicat cartea „Heilige der rumänischen Lande” („Sfinți ai ținuturilor românești”) ca volumul 13 al colecției Bibliotecii Teologice Germano-Române (DRThB). Literatura teologică germană dedicată Ortodoxiei se îmbogățește de la un an la altul; sfinții români sunt încă prea puțini cunoscuți aici. Astfel că, publicarea volumului în seria de cărți a Institutului German-Român „Ex fide lux” pentru Teologie, Știință, Cultură și Dialog, găzduit de centrul Mitropolitan din Nürnberg, este mai mult decât binevenită. Părintele Ioan este familiarizat cu mai multe ramuri teologice și familiarizat îndeosebi cu biografiile sfinților români. În acest sens, în 2014, preocupat de viețile sfinților români, a publicat deja această carte în limba spaniolă. Volumul de față reprezintă o ediție amplu extinsă a lucrării redactată în original în limba engleză, tradusă în germană de părintele Julian Dettling. Ea a fost îmbogățită cu viețile numeroșilor noi sfinți, cu precădere în ultimii doi ani, căci Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proslăvit în anul 2025 șaisprezece noi sfinți bărbați, iar în acest an șaisprezece sfinte femei, ale căror vieți au fost deja incluse în prezentul volum.

Sfinții prezentați în această lucrare aparțin, potrivit autorului, cu precădere unui număr de patru categorii: martiri ai primelor secole creștine; asceți și preoți viețuitori în Evul Mediu; monahi, mărturisitori și noi mucenici ai epocii moderne, respectiv ai perioadei persecuției comuniste, precum și părinți duhovnicești și creștini contemporani. O categorie mai restrânsă, dar cu potențial de extindere, este cea a sfinților voievozi, care probabil vor fi mai atent cercetați pentru viitoare canonizări (p. 18).

Sfinții sunt tematizați în ordine calendaristică, începând cu luna ianuarie. Aproape fiecare articol conține și o introducere istorică privind contextul vieții sfântului respectiv. În introducere, autorul menționează sursele importante pe care le-a utilizat, iar la sfârșitul fiecărui mic articol sunt indicate, de regulă, troparul sau condacul respectivului sfânt, precum și o listă informativă a surselor.

Foarte util pentru înțelegerea lucrării de publicul germanofon este glosarul principalilor termeni, precum „Acatist”, „arhimandrit”, „minei” „schimă”, „sinaxar” ș.a., alcătuit de Pr. Prof. Dr. h.c. Jürgen Henkel (p. 24–26) care a și revizuit întreaga lucrare.

Deoarece cartea cuprinde aproximativ 200 de prezentări biografice ale sfinților români (toți cei trecuți în calendarul nostru bisericesc „cu litere albastre”), în această recenzie voi prezenta pe scurt câte un sfânt sau o sfântă din trei dintre cele patru categorii.

Pentru data de 13 ianuarie, părintele Ioan îi prezintă pe Sfinții Ermil și Stratonic, martiri care au trăit în secolele III–IV în provincia romană Illyricum, situată pe cursul mijlociu al Dunării, și care au suferit martiriul la Singidunum (actualul Belgrad) (p. 31–34).

Încă din introducere, autorul explică faptul că titlul lucrării, „Sfinți ai ținuturilor românești”, nu este definit în mod strict și că nu toți sfinții Bisericii Ortodoxe Române sunt exclusiv de origine română. Biserica noastră nu se limitează doar la sfinții „care au trăit pe actualul teritoriu al statului român”, ci îi include și pe aceia „care ar putea fi considerați parte a patrimoniului spiritual și cultural al României”, explicând că după acest criteriu a inclus în antologie „și pe acei sfinți care au trăit în alte țări, dar ale căror moaște sunt cinstite astăzi în România” (p. 18).

Revenind la Sfinții Ermil și Stratonic: asemenea tuturor studiilor din volum, sunt indicate mai întâi sursele, apoi sunt descrise viața și martiriul lor. Este prezentat și contextul politico-religios, în acest caz cel al persecuțiilor împotriva creștinilor sub Dioclețian și Liciniu, pentru a înțelege mai bine jertfa lor pentru Hristos. Curajul diaconului Ermil în mărturisirea credinței creștine l-a încurajat pe soldatul Stratonic, care era și el creștin în ascuns, să mărturisească și să accepte mai degrabă mucenicia decât să-L tăgăduiască pe Mântuitorul. Aceasta demonstrează încă o dată împlinirea cuvintelor lui Tertulian: „Sângele martirilor este sămânța creștinilor”.

Al doilea sfânt analizat pe scurt aici este un sihastru: Vasile de la Poiana Mărului (p. 98–101). El a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie Velicicovschi, starețul Mănăstirii Neamț, „unul dintre cei mai renumiți învățători și promotori ai rugăciunii neîncetate a lui Iisus în secolul al XVIII-lea” (p. 98). De asemenea, este cunoscut pentru faptul că a inițiat renașterea vieții monahale ortodoxe în vremea sa în Moldova și Ucraina. În acest caz, nu este prezentată doar biografia sfântului, ci și scrierile lui, fiind reproduse chiar câteva pasaje. Aici oferim un scurt fragment despre importanța citirii Bibliei, de mare actualitate și astăzi: „Ia aminte la citirea Scripturilor şi, de nu vei fi om, te vei face om, că citirea Scripturilor este tămăduire cu mult meşteşug şi mântuitoare. Însă, mare întărire este a nu greşi înţelegerea citirii Scripturilor şi mare surpare şi prăpastie adâncă este neînţelegerea Scripturilor. De aceea trebuie să cunoaştem şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale altor nevoitori care ne ajută pe calea mântuirii” (p. 99–100).

Al treilea sfânt ales este un monah învățat, pomenit la 1 septembrie: Dionisie Exiguul (p. 231–235). S-a născut pe la mijlocul secolului al V-lea în Sciția Mică (Dobrogea de astăzi). Importanța sa pentru istoria creștinismului (și nu doar a Ortodoxiei!) constă în faptul că este „părintele erei creștine”, primul care a numerotat anii de la nașterea lui Hristos sub formula „Anno Domini”.

Informațiile despre viața și meritele sale provin aproape exclusiv din Institutiones Divinae ale lui Cassiodor. De origine scitică, dar cu maniere de roman desăvârșit și bilingv, Sfântul Dionisie a activat în Siria, Constantinopol și Roma. A realizat pentru mai mulți papi traduceri din greacă în latină, inclusiv documente și vieți de sfinți.. Lucrările sale nu reprezintă doar „un simplu act de traducere, ci și unul de interpretare. Scria adesea introduceri la traducerile sale latine, care conțineau uneori și învățături dogmatice. Pe lângă traduceri, a alcătuit colecții de drept canonic, dar și lucrări originale de cronologie” (p. 232).

Ca și în cazul celorlalte prezentări de sfinți, autorul oferă și aici o listă a traducerilor și lucrărilor originale realizate de Dionisie. Într-un subcapitol este subliniată importanța lui Dionisie pentru istoria culturii și descrie modul în care „era dionisiană” a fost receptată de-a lungul secolelor în Italia, Spania, Anglia și în cele din urmă și de Biserica Ortodoxă (în secolul al XIX-lea).

Sfântul Dionisie fusese aproape uitat, însă în cadrul campaniei de canonizare a sfinților „români”, a fost redescoperit, fiind canonizat la 8 iunie 2008 „pentru curăția credinței și activitatea sa în slujba Bisericii” (p. 235).

Ca al patrulea exemplu poate fi menționată noua sfântă Anastasia Șaguna, a cărei proclamare va avea loc la 1 decembrie 2026. Ea s-a născut în anul 1785, s-a căsătorit la vârsta de 18 ani cu Naum Șaguna în Mișcolț (astăzi în Ungaria) și a avut patru copii. Echilibrul familial a fost zdruncinat atunci când soțul ei, din motive economice, a trecut la romano-catolicism.

În această prezentare biografică sunt evidențiate eforturile și spiritul ei de jertfă, care au jucat un rol important în viața duhovnicească a copiilor săi. Structura studiului este foarte simplă și include nu doar prezentarea vieții sfintei, ci și o bibliografie orientativă. Autorul subliniase deja în introducerea cărții că, pentru unii dintre sfinții proclamați recent, oferă doar informații de bază, care urmează să fie completate treptat.

Însă demersul părintelui Ioan nu reprezintă nicium o accentuare a naționalismului religios, ci urmărește să ofere modele din viața poporului român și să arate că pentru oricare dintre noi sfințenia este posibilă. Iar prin publicarea volumului în limba lui Goehte, se face un pas important pentru apropierea acestor sfinți de publicul vorbitor de germană.

După cum se poate remarca pe parcursul lecturii întregii cărți, la sfinți totul este impregnat de integritate, ardoare, eroism, strălucire și, nu rareori, de măreție în faptele lor. Lecturarea acestor biografii nu se află  nicicum pericol de monotonie: nu există doi care să se asemene cu totul. Adesea, chiar și cei îndepărtați de credință vor fi impresionați citind istoriile lor de viață extraordinare. Citirea vieților sfinților nu conduce doar la convertiri remarcabile, ci contribuie dintotdeauna și la alegerea drumului binelui, precum și la asumarea consecventă și curajoasă a îndemnurilor din Evanghelii. În diferite scrieri hagiografice există mențiunea că multe suflete virtuoase au luat încă din copilărie hotărârea de a se dedica în întregime Domnului, adesea datorită lecturilor din viețile sfinților pe care le-au auzit în familie, de pildă în anii copilăriei.

Avem nevoie de astfel de scrieri, deoarece avem nevoie de lumină și nădejde pentru drumul nostru pământesc anevoios, mai ales într-o societate care nu doar că sărăcește tot mai mult în valori umane și spirituale, ci tinde tot mai mult să renunțe la Dumnezeu și la Biserică.

Exemplul sfinților poate trezi în noi dorința de a crea o lume mai bună, mai impregnată de cele dumnezeiești. Trebuie să-i cunoaștem pe sfinți, să le urmăm exemplul și să-i chemăm în rugăciune, deoarece ei sunt o adevărată comoară pentru Biserică. Acolo unde se află sfinții, acolo e și Dumnezeu împreună cu ei. Cu cât cunoaștem mai bine viața sfinților, acești mărturisitori ai lui Hristos și ai Evangheliei autentice în toată vremea, cu atât este mai mare șansa noastră de a rămâne fideli următori ai lui Iisus, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Cu acest bogat volum se poate petrece mai mult de jumătate de an alături de sfinții români. Modelele, învățăturile și gândurile lor sunt potrivite atât pentru reflecția personală, cât și pentru cateheză și predică. Îl felicităm din inimă pe părintele protosinghel Ioan Popoiu pentru această lucrare reușită.

Ca încheiere, nimic nu poate fi mai potrivit decât urarea Mitropolitului Serafim, care a semnat cuvântul înainte al cărții: „Mă rog Atotbunului Dumnezeu ca, prin rugăciunile sfinților prezentați în această carte, să-i binecuvânteze pe cititori și să le dăruiască puterea de le a urma exemplul” (p. 15).