Proiectul „Rădăcini Românești” și „Jocurile Copilăriei” la Münster
În Duminica Rusaliilor, Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ier. Spiridon” din Münster a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului. Cu binecuvântarea Părintelui Paroh Dimitrie Ursache și prin implicarea unei echipe de voluntari coordonatori, copiii parohiei au participat la o serie de activități culturale și educative organizate în cadrul Școlii Duminicale.
Principalul eveniment al zilei a fost lansarea proiectului de identitate și cultură generală „Rădăcini Românești – Să ne cunoaștem țara”. Obiectivul acestei inițiative este familiarizarea copiilor născuți sau crescuți în diaspora cu localitățile de origine ale familiilor lor din România.
După Sfânta Liturghie, copiii au prezentat în fața părinților și a celorlalți credincioși lucrări realizate în format digital sau pe planșe cu colaje de fotografii și desene. Prezentările au respectat o structură clară:
Denumirea localității (oraș sau sat), județul și regiunea de apartenență;
Localizarea geografică și forma de relief a zonei;
Obiective istorice, naturale, turistice și monumente reprezentative;
Exemple de regionalisme și cuvinte specifice folosite în zona respectivă.
La finalul prezentărilor, localitățile de proveniență ale fiecărui participant au fost marcate pe o hartă a României expusă în parohie.
Activitățile dedicate celor mici vor continua duminica viitoare cu cea de-a III-a ediție a proiectului „Jocurile Copilăriei”. Evenimentul, organizat cu sprijinul voluntarilor, va cuprinde jocuri interactive și activități de mișcare în aer liber, oferind copiilor și părinților un prilej de comunicare și recreere în cadrul comunității.
Alina-Gabriela Stroie




















