Întâlnirea preoteselor din Asociația internațională „Sfânta Nona”, Dublin, 5‑7 iunie 2026

Comunicat de presă 

Întâlnirea internațională a preoteselor „Sfânta Nona”, desfășurată la Dublin în zilele de 5‑7 iunie 2026, a fost mai mult decât un congres: a fost un pelerinaj comunitar la izvoarele sfințeniei feminine și ale chemării preoțești în diaspora românească. În atmosfera binecuvântată a Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei, tema „Femeile sfinte, model de trăire autentică întru Hristos” a unit 80 de preotese venite din mai multe țări europene într-o comuniune intensă de rugăciune, reflecție teologică și împărtășire a bucuriilor și neputințelor vieții de familie preoțească.

Întâlnire în lumina sfințeniei

Programul bogat al zilelor de la Dublin – rugăciune de seară, Te Deum de deschidere, conferință, ateliere de lucru, vizită la parohiile din Dublin și pelerinaj la Kildare – a conturat cadrul unei adevărate „școli a inimii” pentru participante.  Cea de‑a cincea ediție a întâlnirii, rod al colaborării dintre Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei și Islandei și numeroase parohii românești din Irlanda, a așezat în centrul reflecției figura femeilor sfinte, chemate să fie punți de lumină între generații, țări și culturi.

În deschiderea lucrărilor, un moment de reculegere a fost dedicat preotesei Simona Cazacu, „adormită întru nădejdea Învierii”, pomenită cu dragoste de toate prezbiterele. Rugăciunea pentru odihna ei a adunat lacrimile și dorul preoteselor într‑o singură cerere: ca Domnul să primească osteneala fiecărei soții de preot ca pe o tainică „liturghie a inimii”.

Cuvântul Preasfințitului Nectarie: familia preotului între jertfă și fragilitate

În cuvântul introductiv, Preasfințitul Părinte Nectarie al Irlandei și Islandei  a atins, cu  delicatețe și îngrijorare, una dintre marile provocări ale timpului nostru: relativizarea, uneori subtilă, alteori fățișă, familiei creștine, cu atât mai mult a familiei preotului. Preasfinția Sa a subliniat că, asemenea sfintelor femei purtătoare de mir, soțiile de preot sunt chemate să trăiască o credință curajoasă, jertfelnică, dar în același timp amprentată de claritate și ferită de idealizări nerealiste.

Totodată, Preasfinția Sa a atras atenția, cu dragoste părintească, asupra pericolului ca viața pastorală să absoarbă întreaga energie și atenție a preotului, lăsând familia în umbră, neauzită și nevăzută. Chemarea preotului este să păstorească turma lui Hristos, dar niciodată cu prețul pierderii propriei familii. Atunci când viața de familie este integră, sănătoasă, susținută de dialog, rugăciune și solidaritate, această plenitudine se revarsă firesc asupra parohiei, care devine, la rândul ei, o familie lărgită.

În același duh, ierarhul a invitat la reînnoirea conștiinței momentelor‑cheie din viața familiei: ziua cununiei și ziua hirotoniei. Aceste două date nu sunt doar repere biografice, ci izvoare permanente de har, la care soțul și soția se pot reîntoarce ori de câte ori oboseala, neînțelegerile sau ispitele par să le umbrească drumul: să retrăiască cuvintele care le‑au adus cândva pace și liniște, pentru a reînvăța să se privească unul pe altul în lumina lui Hristos.

Despre căutare, cerere și mărturisire

În cadrul întâlnirii au fost aduse în discuție și trei texte scripturistice și patristice despre cerere și căutare, ca repere care încurajează mărturisirea de credință. A cere și a căuta nu sunt gesturi pasive, ci mișcări ale inimii care Îl cheamă pe Hristos în centrul existenței. Îl căutăm pe Domnul în rugăciunea personală, în viața liturgică a Bisericii, în întâlnirea cu aproapele și în momentele de criză ale familiei, iar mărturisirea noastră se naște tocmai din această experiență vie, nu din formule abstracte.

În viața familiei preotului, căutarea lui Hristos se concretizează în decizii zilnice: în felul în care se gestionează timpul între parohie și casă, în modul în care sunt purtate discuțiile mai delicate, în felul în care se primește suferința. Preotul și preoteasa sunt chemați să‑L mărturisească pe Hristos nu doar în cuvinte, ci în felul în care își poartă unul altuia slăbiciunile, își cer iertare, își îngăduie spațiu pentru creștere și își respectă reciproc ritmurile. Atunci când oboseala, tensiunile sau rănile vechi par să închidă inima, rolul duhovnicului sau al episcopului devine esențial: judecata lor nu este una de condamnare, ci de discernământ, pentru a deschide din nou drumul spre vindecare.

Conferința  „Femeile sfinte, model de trăire autentică întru Hristos”

Momentul central al zilei de sâmbătă, 6.07.2026, l‑a constituit conferința susținută de Pr. Prof. Daniel Benga și Prof. Dr.  Cristina Benga, intitulată „Femeile sfinte, model de trăire autentică întru Hristos”.  Părintele Daniel a propus mai întâi un parcurs în cinci puncte prin geografia spirituală a Irlandei, pe urmele sfinților care au marcat nu doar identitatea locală, ci și chipul creștin al întregii Europe. El a evocat figura Sfintei Brigita și a altor sfinți irlandezi, care au alcătuit o veritabilă „civilizație monahală a ascezei  și a misiunii”, întemeiată pe stareți și monahi ce au lăsat mănăstirile lor pentru a evangheliza continentul european.

Pornind apoi de la întrebarea „Ce este sfințenia?”, părintele Daniel a amintit tâlcuirea Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae, care amintea căsfințenia conține toate atributele lui Dumnezeu, este curăția fără margini a lui Dumnezeu. Putem vorbi despre ea, o putem descrie prin imagini și analogii, dar nu o putem cuprinde niciodată în totalitate. Sfântul nu este un om fără păcat, ci un păcătos care se pocăiește adânc și continuu, răspunzând chemării Sfântului Duh, lăsând păcatul în urma sa și urcând fără încetare spre Dumnezeu. Canonizările recente ne arată că sfințenia este mult mai aproape de noi decât îndrăznim să credem uneori: ea se ascunde în gesturile simple, în iubirea și slujirea celorlalți, în fidelități de o viață. Un exemplu demn de urmat pentru doamnele preotese prezente la întâlnire a fost cel al preotului Montanus și al preotesei Maxima (sec. III-IV), martiri daco‑romani binecunoscuți.

Părintele a conturat apoi un veritabil „decalog al virtuților” femeilor sfinte: credință vie, curaj mărturisitor, fidelitate față de Biserică, jertfelnicie, smerenie, nădejde, slujirea familiei, capacitate de iertare, perseverență în rugăciune și frumusețe lăuntrică. În final, părintele profesor a formulat o chemare la frumusețe: cea a unei vieți așezate în adevăr, a unei feminități transfigurate de har, a unei preoții trăite nu ca formalism, ci ca ofrandă continuă. Femeile sfinte, românce sau irlandeze, arată că sfințenia nu uniformizează, ci transfigurează: fiecare își păstrează chipul, limba, cultura, dar toate devin transparențe ale aceleiași lumini.

Mărturia doamnei profesoare Cristina Benga: identitate, chemare, autenticitate vulnerabilitate și potențial de sfințenie

Plecând de la interpretarea Psalmului 138 și continuând printr‑o mărturisire personală, doamna Cristina Benga adus în discuție o neliniște pe care multe preotese o poartă în inimă: confuzia identitară. Cine suntem, de fapt, în acest rol complex de soție, mamă, profesionistă, dar și „preoteasă a comunității”?

Dumneaei a subliniat că adevărata autenticitate nu înseamnă afirmarea intreselor personale, ci asumarea conștientă a propriului drum în lumina lui Dumnezeu. Sfintele femei s-au străduit să-și înțeleagă chemarea, nu au fugit de vulnerabilitățile lor, ci le‑au adus în fața Domnului și L‑au lăsat pe El să le cunoască și să le însoțească în toate sacrificiile vieții. Sfințenia, în acest sens, apare ca o potențialitate reală în viața fiecărei preotese: un dinamism de creștere, nu o stare statică. Ea devine posibilă atunci când femeia îndrăznește să fie cu adevărat ea însăși înaintea lui Hristos, fără măști, fără comparații sterile, fără frica de judecata celorlalți.

În această perspectivă, rolul comunității și al celorlalte preotese este foarte util. Grupul „Sfânta Nona” se dovedește a fi un spațiu de solidaritate întru Hristos, unde fiecare își poate mărturisi povestea de viață fără teamă, găsind în celelalte soții de preot nu competitoare, ci surori de drum. Întâlnirea de la Dublin a întărit și de data aceasta convingerea că doamnele preotese pot purta împreună. cu pace și bucurie, crucea misiunii preoțești, împărtășind experiențe, sfaturi, dar mai ales rugăciunea uneia față de cealaltă.

Frumusețea vieții de familie preoțești și perspectiva spre Paris 2027

Pe parcursul întâlnirii, în atelierele de lucru și în discuțiile informale, preotesele au reflectat asupra echilibrului delicat dintre activitatea pastorală și viața de familie. A reieșit clar că familia este, în sine, o biserică – un „laborator” al iertării, al răbdării și al creșterii în iubire. Atunci când preotul și preoteasa reușesc să păstreze această biserică domestică vie, parohia întreagă se resimte: credincioșii simt că sunt primiți într‑o casă, nu într‑o instituție rece; copiii cresc într‑un climat de încredere; iar slujbele devin prelungiri firești ale rugăciunii de acasă.

În încheierea lucrărilor s‑a anunțat cu bucurie că următoarea întâlnire a grupului internațional de preotese „Sfânta Nona” va avea loc la Paris, în 2027, prelungind astfel itinerarul de har al acestor întâlniri – de la Heidelberg și Roma la Ávila, de la Iași la Dublin și, acum, spre capitala Franței.  Arcada sfințeniei peste Europa se va lărgi, iar „hora” sfinților români și irlandezi va primi noi chipuri de femei curajoase, gata să răspundă, fiecare în locul ei, chemării la acea frumusețe pe care Hristos o adresează Bisericii întregi.

10.06.2025

Consemnat de Presb. Claudia Maria Podașcă și Presb. Bianca Deaconu