Ziua Iei Românești sărbătorită în comunitatea românească din Luxemburg

Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit  anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară.
Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de doamna profesoară Adriana Mitu, căreia îi adresăm sincere mulțumiri pentru implicarea în educarea și formarea artistică a copiilor și tinerilor din comunitatea noastră.

Ne-am bucurat, de asemenea, de prezența Ambasadorului României în Luxemburg, Exceleța sa doamna Livia-Alexandrina Russu, care ni s-a alăturat în această zi de sărbătoare, împărtășind alături de noi bucuria întâlnirii și a comuniunii românești.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei a fost răspunsul extraordinar al credincioșilor la invitația de a purta ia și costumul popular românesc.  De la cei mai mici până la cei mai vârstnici, un număr impresionant de enoriasi au venit îmbrăcați în port tradițional, transformând biserica într-o adevărată sărbătoare a culorii, frumuseții și autenticității românești.

Privind în jur, aveai impresia că o mică parte din România s-a mutat pentru câteva ore în inima Luxemburgului. Costumele populare, zâmbetele, cântecele și bucuria întâlnirii au creat o atmosferă care a amintit multora de sărbătorile de acasă, de comunitățile tradiționale în care oamenii se adunau laolaltă pentru a se bucura unii de alții și pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.
După recital, sărbătoarea a continuat printr-o agapă frățească pregătită cu multă dragoste de gospodinele parohiei. Mesele au fost împodobite cu numeroase preparate tradiționale, aduse și împărțite cu generozitate, într-un gest de comuniune și ospitalitate specific românească.

În semn de prețuire pentru osteneala și dragostea celor care au pregătit aceste bucate, Părintele Paroh Ion Tîrgoala  a binecuvântat darurile aduse și a rostit rugăciuni pentru pomenirea celor adormiți ai familiilor care au contribuit la organizarea agapei, transformând astfel gestul oferirii într-o adevărată lucrare de iubire creștină și de recunoștință.

Prin astfel de evenimente, comunitatea noastră nu păstrează doar frumusețea costumului popular, ci transmite generațiilor tinere respectul pentru rădăcini, credință, familie și valorile care au modelat identitatea poporului român de-a lungul timpului.

Ziua Iei Românești a fost încă o dovadă că, deși trăim departe de țară, tradițiile, credința și dragostea de neam continuă să ne unească și să ne transforme într-o mare familie românească, adunată în jurul Bisericii.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cristina Predescu