Patru zile de bucurie și binecuvântare la München
Parohia Ortodoxă Română „Buna Vestire” din München a organizat, între 11–14 septembrie 2026, mai multe slujbe și evenimente culturale și sportive sub denumirea de „Zilele parohiei”. În centrul manifestărilor a stat aniversarea a 10 ani de la sfințirea bisericii parohiale „Sf. Maria”, zi în care a fost săvîrșită Sfânta Liturghie de către PS Părinte Sofian Brașoveanul, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, PF Părinte Patriarh Daniel a transmis un cuvânt de binecuvântare și felicitare.
Conform programului „Zilelor Parohiei Buna Vestire”, publicat de părintele paroh Alexandru Nan pe pagina de internet a parohiei, manifestările au debutat vineri, 11 septembrie, de la ora 18:00, cu Taina Sfântului Maslu. Slujba, la care a luat parte un însemnat număr de credincioși, a fost oficiată de către un sobor de preoți și diaconi: Pr. Simion Felecan, fost paroh și ctitor al bisericii „Sf. Maria“ din München, pr. dr. Alexandru Nan, actualul paroh și protopop al Bavariei de Sud, pr. Dumitru Aman (Parohia Garmisch), pr. Nicolae Stote (Parohia Wolfratshausen-Geretsried), pr. Julian Dettling și diaconul Cătălin Ispas (Parohia Buna Vestire München).
La sfârșitul slujbei, domnul Răzvan Bucuroiu, cunoscut teolog, publicist, fondator al Editurii Lumea Credinței și realizator de emisiuni la TVR, a ținut conferința: „Sfinții pe care i-am cunoscut”. Au fost momente de mărtusiri cutremurătoare, în care domnul Bucuroiu a creionat pe scurt întâlnirile cu acești oameni cu viață sfântă, trecuți anul trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. A urmat apoi un dialog despre acești mari duhovnici și despre mărturiile contemporane ale sfințeniei, câtiva dintre participanții mai în vârstă amintind și ei momente asemănătoare.
Zilele parohiei au continuat sâmbătă, 12 septembrie, cu slujba Vecerniei săvârșită de la ora 18. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Simion Felecan (protos), pr. paroh Alexandru Nan și preotul Nicolae Canciu (Parohia Nașterea Domnului München). După slujbă a avut loc un alt moment emoționant: a fost lansată cartea unui fiu al parohiei, Ioan Crișan, inginer IT și teolog.
Cartea intitulată „Adevărul ne va face liberi” îmbină perspectiva științifică și reflecția teologică, având ca punct de plecare chemarea evanghelică la libertatea în Hristos. La finalul întâlnirii a avea loc o sesiune de discuții și autografe. Cuvântul înainte al cărții, apărute în acest an la editura Renașterea din Cluj-Napoca, a fost semnat de părintele paroh Alexandru Nan. După prezentarea făcută de pr. Alexandru Nan, au luat cuvântul autorul și părintele Felecan, duhovnicul domnului Ioan Crișan, care a jucat un rol esențial în „convertirea” acestuia.
Momentul central al manifestărilor a avut loc duminică, 13 septembrie, prin săvârșirea Sf. și dumnezeieștii Liturghii de către PS Părinte Sofian, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Simion Felecan, fostul paroh și ctitorul bisericii, pr. paroh dr. Alexandru Nan, pr. prof. dr. Theodor Damian, fost paroh la New York, pr. prot. Stefan Lungeanu (Parohia Traun și protopop al Austriei Superioare), pr. Andrei Dudca (constructorul bisericii, venit de la Cluj-Napoca), pr. Constantin Bartok (Parohia Traunstein), pr. Dumitru Aman (Parohia Garmisch), pr. Nicolai Stote (Parohia Geretsried), pr. Julian Dettling (Parohia Buna Vestire München) și diaconii Valentin Băluță, Marius Ciorbea, Andrei Ciobanu, Ștefan Umbrărescu și Cătălin Marius Ispas. La momentul rânduit din Sf. Liturghie, pr. prof. Theodor Damian a tâlcuit Sf. Evanghelie, vorbind despre Sf. Cruce, semnul de umilință, prevestit încă din Vechiul Testament, devenit obiect de biruință prin jertfa pe Cruce și Învierea Domnului Hristos.
La finalul Sf. Liturghii, PS Părinte Sofian Brașoveanul a dat citire mesajului de binecuvântare și felicitare, trimis de către PF Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia aniversării a 10 ani de la sfințirea bisericii „Sf. Maria” din München, la solicitarea pr. paroh Alexandru Nan. La finalul mesajului de felicitare, PS Sofian a adresat, la rândul său, un cuvânt de felicitare, transmițând și binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim. A vorbit apoi pr. Simion Felecan, care a evocat momente importante din ridicarea bisericii, amintind și greutățile depășite, exprimându-și totodată bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor pe care i-a păstorit aproape 30 de ani. În final, pr. paroh Alexandru Nan a subliniat importanța existenței acestei biserici, devenită o ambasadă spirituală, exprimând, în nume propriu, dar și în numele celor care s-au adăugat comunității muencheneze în ultimii ani, mulțumire și recunoștință.
După amiaza a continuat cu agapa organizată la restaurantul Spitz din Sauerlach, unde aproape de 300 de persoane, adulți și copii, s-au bucurat nu numai de produsele culinare, ci și de programul artistic organizat sub îndrumarea pr. Alexandru Nan. Mai întâi, o parte din copiii școlii parohiale „Sf. Anastasia Șaguna” au prezentat un minunat program artistic. Acesta a fost urmat de mai multe intervenții ale corului „Agapia“, de dansurile interpretate de ansamblul de dansuri al parohiei (Hora). Invitatul surpriză a fost interpreta de muzică populară Cornelia Ciobanu de la Botoșani, care prin bogatul ei repertoriu a însuflețit atmosfera pentru credincioșii români care provin din toate provinciile României și din Republica Moldova.
În cadrul programului după-amiezii, consulul general la München, doamna Miheea Blebea Miculescu și referentul pentru ecumenism al Arhiepiscopiei Catolice de Muenchen, dr. Florian Schuppe, au adresat cuvinte de felicitare pr. paroh și comunității, apreciind atât activitățile liturgice, culturale, folclorice și sportive organizate în parohie, cât și atmosfera de comuniune și bucurie trăită în sânul acestei comunități.
Tot duminică, de la ora 15, în grădina parohială, copii și tineri din München și împrejurimi au putut participa la activitățile sportive și recreative, organizate de caravana „Bucurie în mișcare”, printr-o colaborare a parohiei cu asociația 11even, venită de la Cluj-Napoca. Acest proiect a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
În ultima zi a sărbătorii, luni, 14 septembrie, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, pr. Alexandru Nan și diaconul Adrian Sandu au săvârșit Acatistul Sf. Cruci și Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către teologul și jurnalistul Răzvan Bucuroiu, invitat special la Zilele parohiei. Tot luni, după slujbă, copiii și tinerii parohiei au participat la o serie de activități recreative și sportive în aer liber, continuate de caravana „Bucurie în mișcare” în grădina parohială. Aceste activități au marcat, într-o atmosferă de comuniune și bucurie, zilele dedicate aniversării parohiei.
Au fost momente de profundă emoție, de aleasă bucurie, de mulțumire și, nu în ultimul rând, de nedisimulată recunoștință. Mulțumire adusă bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra comunității, care a aniversat și 40 de ani de la recunoașterea oficială a parohiei de către autoritățile bavareze și recunoștință față de ctitorii și binefăcătorii parohiei și frumoasei biserici maramureșene.
A consemnat pr. Alexandru Nan






































