Vizita Mitropolitului Serafim în Parohia Amstetten

Sâmbătă, 05.02.2022, preotul și credincioșii Parohiei „Sf. Cuv. Paisie de la Neamț” și „Sf. Mc. Agata” din Amstetten s-au bucurat de Sfânta Liturghie baptismală oficiată de Mitropolitul Serafim, împreună cu un sobor numeros de slujitori ai altarului. În omilia rostită la sărbătoarea bisericii, Părintele Mitropolit a vorbit credincioșilor despre viața Sfintei Agata, evidențiind răbdarea și stăruința în credință precum și pătimirea pentru Hristos a Sfintei mucenițe.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost botezat și cel de-al 3-lea copil al familiei părintelui Ștefan Lungeanu, micuța Agata-Paraschiva, iar după slujbă a urmat o masă festivă în cinstea încreștinării pruncei.

Duminică 06.02.2022 a avut loc cea de-a doua Liturghie arhierească, la care a participat un număr mai mare de credincioși, care s-au bucurat de vizita Înaltpreasinției Sale în mijlocul comunității românești din centrul Austriei. În omilia Sa, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a încurajat activitatea preoților din diaspora, și în special importanța strănilor (corului) în fiecare parohie. A tâlcuit Evanghelia de la Sfântul Matei, în care ne este prezentată stăruința în rugăciune a femeii cananeence. De asemenea a vorbit și despre Darul sacru al vieții, primit de la Dumnezeu ce se revarsă asupra noastră, și ce trebuie întreținut prin rugăciune și smerenie.

Înaltpreasfinția Sa a primit în dar o icoană a Maicii Domnului din partea comunității ca dovadă a dragostei, recunoștinței și mulțumirii preotului și credincioșilor de la Amstetten.

Știre și fotografii preluate de pe pagina Facebooka Parohiei din Amstetten