A 18-a întâlnire anuală ATORG, la Burg Rothenfels și Aschaffenburg

În perioada 10–12 octombrie 2025, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria și Luxemburg (ATORG) a organizat cea de-a 18-a întâlnire anuală, desfășurată la Burg Rothenfels, o veche fortăreață de pe malul Mainului, care găzduiește numeroase evenimente dedicate tineretului. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul parohiei românești din Aschaffenburg, sub motto-ul „Mărturie prin prietenie”, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim și a Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar și președinte al asociației.

Vineri seara, după cazarea participanților în complexul Tagungshaus & Jugendherberge din cadrul Burg Rothenfels, a avut loc deschiderea oficială. În prezența invitaților părintele Teodor Tăbuș, vicepreședinte al asociației, a adresat un mesaj de bun-venit, urmat de luările de cuvânt ale ierarhilor, la care s-au adăugat și cuvântul tinerilor prin reprezentanții acestora, Mihail Engel (Germania) și Alexia Grama (Viena), respectiv salutul reprezentantei tinerilor și copiilor din parohia Aschaffenburg, Miriam Cristescu și cuvântul de bun venit al PC Pr. Daniel Buzaș de la Parohia „Întâmpinarea Domnului” și „Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg. Seara s-a încheiat în capela castelului, cu rugăciunea de seară oficiată în comuniune de toți cei prezenți.

Sâmbătă, după rugăciunea de dimineață și micul dejun, lucrările au continuat în sala mare de conferințe a castelului. La sesiunile plenare au participat peste 200 de tineri și adulți din Germania, Austria și România, alături de preoți din cadrul Arhiepiscopiei.

Într-un ton cald și prietenos Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a susținut conferința „Cum tâlcuim Noul Testament?”, invitându-i pe participanți să socotească Sfânta Scriptură ca o scrisoare primită de la cea mai iubită persoană, Dumnezeu și să o prețuiască în măsura în care ea înmănunchează numeroase întâlniri ale omului, de-a lungul istoriei, cu Creatorul său. În continuare, părintele ieromonah Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa a vorbit pornind de la tema „Unicitatea persoanei – obstacol sau binecuvântare?”. Sfinția sa a schițat un portret al omului credincios, care se dezvoltă conlucrând cu harul Sfântului Duh exprimându-și unicitatea cu care a fost înzestrat, în contrast cu imaginea deformată a omului supus păcatului și sclaviei instinctelor și poftelor, care se uniformizează devenind la fel ca pământul din care a fost luat.

În paralel, în săli adiacente, s-au desfășurat programe dedicate copiilor și adolescenților — ateliere și activități separate pentru grupe de vârstă (6–10 ani, 11–13 ani și 14–16 ani) — organizate cu sprijinul voluntarilor din cadrul asociației.

Imediat după conferințe, înaintea prânzului, copiii și tinerii de la Școala Parohială din Aschaffenburg, sub îndrumarea doamnelor Zenovia Buzaș și Camelia Cristescu, au încântat publicul cu un program artistic, încununat cu punerea în scenă a Pildei Semănătorului.

După-amiaza a fost consacrată prezentării activității asociației din ultimul an și unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu Preasfințitul Damaschin și cu Părintele Pantelimon.

După cină și rugăciunea de seară, participanții s-au bucurat de un program artistic susținut de ansamblul „Romanima” din Nürnberg și de momentul muzical al preotesei Loredana Tăut. Atmosfera s-a umplut de voie bună și energie românească, culminând cu o horă în aer liber și un foc de tabără, care a încheiat ziua într-o notă de comuniune și bucurie.

Duminică, 12 octombrie, întâlnirea s-a încheiat la biserica parohială „Întâmpinarea Domnului și Sfânta Ecaterina” din Aschaffenburg, prin săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. După cum notează PS Sofian într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, „Cântarea cu vioiciune a tinerilor a însuflețit întreaga adunare euharistică. Mulți credincioși și mulți tineri s-au împărtășit cu Sfintele Taine”. Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Damaschin, inspirat din Pilda Semănătorului, a fost tradus în limba germană de părintele Ioan Forga, protopop al Germaniei de Est.

Parohia gazdă a oferit apoi o agapă frățească, iar ierarhii și organizatorii au adus mulțumiri părintelui paroh Daniel Buzaș, doamnei preotese Zenovia, consiliului parohial, gospodinelor și întregii parohii din Aschaffenburg, voluntarilor și echipei Trinitas TV pentru ospitalitate și pentru toată susținerea acordată întâlnirii anuale. În mesajul său de încheiere Preasfințitul Sofian a îndemnat tinerii „să păstreze în suflet bucuria și binecuvântarea acestei întâlniri și să o dăruiască mai departe și altora”. De asemenea, la final IPS Serafim a mulțumit tuturor, anunțând faptul că ediția ATORG 2026 se va desfășura în orașul Köln, fiind găzduită de Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Lindenthal, păstorită de părintele Teodor Tăbuș, vicepreședintele ATORG pentru Germania.

Imagini: pagina personală de Facebook a Preasfințitului Părinte Episcop Sofian Brașoveanul