A IV-a ediție a festivalului „Alaiul colindătorilor”, la München
Sâmbătă, 13 decembrie, Centrul Bisericesc Ortodox Român din München a organizat cea de-a patra ediție a Alaiului Colindătorilor, un eveniment devenit deja tradiție, menit să aducă bucuria Nașterii Domnului mai aproape de sufletele credincioșilor români din diaspora.
Manifestarea din acest an a fost deosebit de bogată din punct de vedere spiritual și artistic, fiind onorată de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a Grupului Psaltic „Etos” al Episcopiei Caransebeșului, condus de arhid. Minel Ciucă, precum și a Grupului „Katharsis”, coordonat de părintele Alin Buliga, parohul comunității ortodoxe românești din Gänserndorf (Austria).
Programul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența ierarhului, a clerului slujitor, a credincioșilor din comunitate și a oaspeților veniți la colindat. După momentele de comuniune frățească prilejuite de gustările pregătite de gospodinele Centrului Bisericesc, după-amiaza a fost dedicată colindelor, prin care Nașterea Domnului a fost vestită cu multă sensibilitate și talent.
Publicul s-a bucurat de o varietate de interpretări, fiecare grup aducând o notă distinctă, astfel încât timpul a trecut pe nerăsuflate, iar atmosfera de sărbătoare a creat dorința prelungirii acestui popas duhovnicesc.
La ediția din acest an au colindat Grupul „Katharsis”, Grupul de copii „Bucuria în minor” al CBROM, Grupul de copii „Muguri de Lumină” al Parohiei „Buna Vestire” din München, Ansamblul „Lyra fidelis” din parohia românească din St. Pölten (Austria), Grupul parohiei ortodoxe române din Dachau, Colindătorii din Aschaffenburg, Corul „Armonia” al Parohiei ortodoxe române „Nașterea Domnului” din München, Grupul vocal al Parohiei „Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de mir” din Klagenfurt, Grupul de colindători ATORG, Duetul „Pâine și Sare” din München, Cvadruplul chitariștilor din Tübingen, Grupul coral „Bucuria” al CBROM și Grupul Psaltic „Etos”.
La finalul evenimentului, precum și ulterior, într-o postare publicată pe pagina sa personală de Facebook, Preasfințitul Sofian a adresat mulțumiri colindătorilor și gazdelor: „O apreciere şi multă recunoştinţă se cuvine tuturor celor implicaţi în organizare, mai ales gospodinelor noastre. Efortul lor, smerit şi constant, de credinţă şi dăruire susţine toate manifestările pe care le realizăm. Mulţumim cu toţii lui Dumnezeu pentru o zi minunată şi ne pregătim pentru a întâmpina, cu credinţă şi speranţă, Praznicul Nașterii Domnului, eveniment vestit şi la noi, atât de frumos, prin colindă”
Alaiul Colindătorilor a confirmat, încă o dată, rolul esențial al Centrului Bisericesc Ortodox Român din München ca spațiu de comuniune, credință și identitate românească, pregătind sufletele credincioșilor pentru întâmpinarea, cu bucurie și speranță, a marelui Praznic al Nașterii Domnului.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul






































