Binecuvântarea Sfintei Cruci în Austria, la mănăstirea Heiligenkreuz
În după-amiaza duminicii Sfintei Cruci a avut loc pelerinajul îndătinat în Protopopiatul Vienei, Austriei de Jos și Burgenlandului la abația multiseculară Heiligenkreuz din pădurea vieneză.
Această mănăstire întemeiată în anul 1133, este renumită pentru că acolo se păstrează cea mai mare parte din lemnul Sfintei Cruci din nordul munţilor Alpi.
Mănăstirea cisterciană Heiligenkreuz a fost vizitată şi de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 15 iunie 2009, cu ocazia vizitei istorice în Austria, la invitația comunității ”La Sfânta Înviere” din Viena care împlinește anul acesta 120 de ani de la deschiderea capelei istorice din inima capitalei austriece.
Cei unsprezece clerici participanți la pelerinaj au citit Acatistul Sfintei Cruci. În cadrul acatistului s-a citit Sfânta Evanghelie în română și germană, apoi au fost rostite ectenii și rugăciunea pentru pace recomandată a se citi în toată Patriarhia Română în aceste vremuri tulburi.
În timpul citirii acatistului mulțimea mare de credincioși de toate vârstele s-a închinat cu evlavie la fragmentul Sfintei Cruci, expus special spre închinare în biserica mare, construită în stil romanic. Această biserică monumentală a fost sfințită în 1187. Odorul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim în anul 1182 de către ducele Leopold al V-lea și donat oficial așezământului monahal în anul 1188.
Lemnul sfințit al acestei relicve în formă de cruce este de culoare roșie-maronie și are forma unei cruci duble, alcătuită din două traverse. Traversa longitudinală, alcătuită din 5 bucăți separate, are o lungime de 23,5 cm, o lățime de 1,7 cm și o grosime de 1,0 cm. Traversa superioară are o lungime de 6,2 cm, iar cea inferioară de 10,7 cm.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. dr. Nicolae Dura, vicar pentru Austria, care a explicat pe înțelesul credincioșilor legătura dintre taina Crucii și lumina Învierii. Totodată a mulțumit preoților participanți care au găsit răgaz să-și însoțească credincioșii în această perioadă solicitantă a Postului Mare.
În încheiere, pr. Nicolae Dura a mulțumim viețuitorilor (reprezentați de pr. Roman și Clement) acestei lavre monahale pentru ospitalitate și a remarcat statutul privilegiat de care se bucură credincioșii ortodocși români din Austria la ceas aniversar, prin activitatea pastorală tot mai intensă desfășurată de comunitățile noastre bisericești.
La final toți pelerinii, inclusiv copiii prezenți într-un număr mare, au pornit într-un pelerinaj în curtea interioară, pe urmele Sfintei Cruci, intonând cântările specifice acestei zile mari de sărbătoare.
A fost un eveniment frumos în care s-a putut observa dragostea și jertfelnicia preoților și credincioșilor ortodocși români, dispuși să înfrunte oboseala și distanțele pentru a se apropia prin rugăciune și acțiune duhovnicească mai mult de Dumnezeu.
Pr. Cătălin Soare, Parohia „Sf. Mart. Brâncoveni” și „Sf. Ier. Ipolit” – St. Pölten, Austria

























