Evenimentul cultural-religios „Drumul Crucii” 2026 – Braunau am Inn

În Duminica Floriilor, Parohia Braunau am Inn a fost gazda unui eveniment cultural-religios intitulat „Drumul Crucii”, aflat la prima ediție. Evenimentul a adunat credincioși și iubitori de tradiție din regiunea Austriei Superioare.

La această manifestare de profundă trăire duhovnicească au participat atât parohii ortodoxe, cât și diverse asociații culturale și religioase, unite în rugăciune și comuniune. Atmosfera a fost una de reculegere, dar și de solidaritate, fiecare participant simțind chemarea de a parcurge simbolic drumul suferinței și al jertfei Mântuitorului.

Un moment deosebit l-au constituit pricesnele interpretate cu multă dăruire, care au adus în sufletele celor prezenți liniște, emoție și apropiere de Dumnezeu. Glasurile calde și pline de credință au transformat evenimentul într-o adevărată rugăciune colectivă.

„Drumul Crucii” nu a fost doar un eveniment, ci o mărturisire vie a credinței, a unității și a păstrării valorilor spirituale românești în diaspora.

Primul moment al serii a fost susținut de Asociația Datini și Obiceiuri Românești (DOR) din Linz, care a interpretat următoarele cântări: „Golgota pe culmea Ta”, „Sfintele Taine”, „Hristos e totul pentru noi”, „La umbra Crucii Tale”.

Al doilea moment a fost susținut de Corul „Serafimii” al Parohiei Ortodoxe Române „Acoperământul Maicii Domnului și al Sfântului Iustin Martirul și Filosoful” din Wels–Marchtrenk, care a interpretat pricesnele: „Veniți creștini la rugăciune”, „Înaintea Ta, Iisus iubit”, „Preasfânta Născătoare”, „Pentru Tine, Doamne”.

Al treilea moment a fost susținut de Corul Parohiei „Bună Vestire” din Vöcklabruck, cunoscut și sub numele de „Glasuri Ortodoxe”, care a interpretat următoarele pricesne: „Drumul Crucii”, „Cruce sfântă părăsită”, „Sub Cruce cad, Iisuse, iar”, „Nu-i singur Iuda vinovat”, „Ce folos?”, „Iartă-mă”.

În încheiere, Asociația „Heilige Marina” și Parohia Braunau am Inn au interpretat următoarele pricesne: „Duminica la Florii”, „O, vai, vai, Ierusalime”, „Fiți voioși întotdeauna”, „Din cer, de departe”, „Imnul Ortodoxiei”.

Evenimentul a fost unul de excepție și așteptăm ca, la a doua ediție, să fie mai mulți participanți.

Mulțumim domnului consul Florea Radu-Dumitru pentru prezența domniei sale și pentru cuvântul de încheiere adresat cu privire la această perioadă pascală și la acest eveniment.

Pr. Gunther-Ioan Lassel