Festivalul „Hristos se naște, slăviți-L!” de la Negrești, la ediția a XIV-a
Miercuri, 17 decembrie 2025, în pragul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, când cerul se apleacă spre pământ, iar inimile credincioșilor se umplu de lumină, la Negrești, județul Vaslui, a avut loc o adevărată mărturisire de credință practică: Festivalul de colinde „Hristos se naște, slăviți-L!”, ediția 2025, ocazie în care 450 de copii s-au adunat pentru a-I aduce laudă Pruncului Sfânt, Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin glasuri curate, neîntinate, transformând colindul într-o rugăciune cântată izvorâtă din inimă, unde toți copiii care au dorit să cânte colinde Mântuitorului au fost primiți cu dragoste, ca într-o mare familie creștină, dar nu au fost uitați nici mulți alții, din familii defavorizate, cărora cu mult drag li s-au pregătit colaci, dulciuri și alte cadouri.
Festivalul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, în cadrul proiectului misionar-filantropic „Burse pentru copii săraci din Moldova”, program al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, program în cadrul căruia de peste 15 ani copiii din familii defavorizate beneficiază de bonuri pentru alimente, rechizite școlare, îmbrăcăminte, încălțăminte, excursii și vacanțe, medicamente, iar acolo unde s-a impus sprijin pentru întreaga familie. Prin acest proiect, copiii nu primesc doar ajutor material, ci mai ales o educație a sufletului și a inimii, învățând că Dumnezeu poartă de grijă omului prin oameni. „…credinţa fără de fapte, moartă este.” (Iacov 2, 26).
Evenimentul a debutat cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de Părintele Protopop al Vasluiului, Adrian Chirvasă, urmată de un cuvânt de mulțumire către Înaltpreasfințitului Părinte Serafim pentru implicarea concretă în susținerea a sute de copii din această zonă a țării și a îndemnat pe toți copiii să-L caute pe Hristos, nu doar în zilele de sărbătoare, ci în fiecare clipă a vieții lor, în cel mai concret mod a ceea ce ne învață Dumnezeu că avem de făcut în fiecare zi, precum și la fiecare sărbătoare, sărbători care trebuiesc trăite mai ales în Biserică, unde să căutăm să ne întâlnim efectiv cu Dumnezeu la Sfânta Liturghie, prin prezență și împărtășire cu Hristos, iar credința noastră să fie o relație personală cu Hristos.
Un mesaj de încurajare în cele bune și sfinte l-a avut și doamna profesoară Doinița Mihai, implicată trup și suflet în organizarea acestui eveniment deosebit, care a vorbit despre viața curată de tânăr a prorocului Daniel, bucuria pe care mai ales copiii o pot avea în slujirea Mântuitorului și de a trăi o viață plină de credință și mărturisire a Mântuitorului.
Și domnul primar al orașului Negrești, Rusu Cristinel, a adresat mulțumiri publice Înaltpreasfințitului Părinte Serafim pentru programul social atât de binevenit și a recunoscut meritele Înaltpreasfințitului, a mulțumit tuturor românilor donatori din Mitropolia Germaniei, precum și celor care au luat aminte la îndemnurile Înaltpreasfințitului Părinte Serafim de a fi donatori, transmițând urări de sănătate și bine tuturor celor prezenți.
Colindele au răsunat ca o mărturisire vie a credinței, iar bucuria copiilor a fost încununată de daruri oferite cu multă iubire: colaci, iar pentru cei nevoiași și pachete cu dulciuri și jucării pregătite prin jertfa și dărnicia Mitropoliei și a sponsorilor, care au urmat exemplul de milostenie al Înaltpreasfințitului Părinte Serafim.
Deși numărul participanților a depășit și în 2025 așteptările, Dumnezeu a purtat de grijă, iar niciun copil nu a plecat fără un dar și o binecuvântare din partea preoților prezenți la eveniment, la care s-au adăugat îmbrățișările pline de iubire și apreciere din partea doamnei profesoare Mihai Doinița, urmând că până în Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului să fie vizitate acasă familiile nevoiașe și bătrânii în lipsuri.
De precizat, că acest proiect a fost implementat în zona orașului negrești și împrejurimi de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, prin părintele Ioan Cucu, preot paroh al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Negrești, și doamna profesoară Doinița Mihai, colaboratori de suflet ai proiectului „Burse pentru copii săraci din Moldova”, care nu doar oferă ajutor material, ci și educație creștină, sprijin moral și modele de viață trăită în Hristos.
Proiectul „Burse pentru copii săraci din Moldova”, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim și susținut de credincioșii ortodocși din diaspora, este o lecție vie de cateheză prin faptă, arătând copiilor că Dumnezeu lucrează prin iubirea concretă față de aproapele inspirând credință și nădejde.
„Milostenia este fapta cea mai concretă a iubirii față de semeni”, iar copiii care cresc în această lumină învață, de mici, să-L iubească pe Hristos și să devină, la rândul lor, lumină pentru lume, căci așa cum Dumnezeu ni S-a dăruit pe Sine prin Fiul Său, creștinul este chemat să se dăruiască aproapelui. „În dar ați luat, în dar să dați” (Sfânta Evanghelie după Matei 10, 8), căci astfel Hristos se naște în inimile smerite, în sufletele curate, în glasurile copiilor care Îl laudă cu bucurie.
Pe bună dreptate putem afirma că programul „Burse pentru copii săraci din Moldova” inițiat de Înaltpreasfințitului Părinte Serafim și în localitatea Negrești din județul Vaslui este o mărturisire de credință curată și frumoasă prin care atât inimile copiilor sunt învățate să-l iubească pe Dumnezeu și să-și iubească semenii așa cum ne-a învățat Mântuitorul Iisus Hristos, iar adulții să devină mai buni și mai recunoscători față de Dumnezeu prin a dărui o parte din binecuvântările primite de la Dumnezeu și celor aflați în lipsuri din cauza vicisitudinilor vieții.
Sărbători binecuvântate!
Doamne ajută!
Jurnalist Rusu Jenică
Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România


















































