Hramul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Schweinfurt

Vineri, 15 august 2025, Parohia Schweinfurt, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a marcat sărbătoarea ocrotitoarei bisericii printr-o serie de momente liturgice și duhovnicești deosebite, care au adus bucurie și înălțare sufletească întregii comunități.

Evenimentele au debutat în ajunul sărbătorii, când credincioșii au participat la slujba Vecerniei, urmată de Prohodul Maicii Domnului, în cadrul cărora rugăciunea și cântarea au fost trăite cu evlavie și emoție.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Părintele Protosinghel Athanasie Ulea, invitat special al comunității, împreună cu părintele paroh Florin Tarnu. Părintele Athanasie, cunoscut și pentru activitatea sa de medic psihiatru și psihoterapeut în München, a susținut la finalul slujbei o conferință duhovnicească dedicată temei tristeții și depresiei. Cuvântul său a adus îndrumări folositoare pentru viața sufletească și a oferit răspunsuri întrebărilor adresate de credincioși.

La sfârșitul slujbei părintele paroh Florin Tarnu și-a exprimat recunoștința față de cei participanți: „În aceste două zile de rugăciune și comuniune frățească, am simțit binecuvântarea ocrotirii Maicii Sfinte și puterea unității în credință. Mulțumim tuturor celor care au fost alături, împărtășind cu noi aceste clipe de har și lumină. Fie ca Maica Domnului să ne fie mereu mijlocitoare înaintea Fiului ei și să ne întărească în dragostea pentru Dumnezeu și aproapele nostru.”