Mitropolitul Serafim a slujit la Șugag, unde s-a născut Sfântul Gheorghe Pelegrinul
Înalpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a spus duminică, 17 august, la Șugag (județul Alba), că nu a cunoscut un om de mai mare evlavie și nevoință ca Sfântul Gheorghe Pelerinul. IPS Serafim a evocat exemplul Sfântului Gheorghe Pelerinul, despre care a menționat că a trăit într-o „nevoință extremă și rugăciune continuă” (…) „Noaptea o petrecea în rugăciune, iar în chiliuța lui n-avea nici măcar pat. Binecuvânta pe toți pe cei care îi întâlnea și pâinea o împărțea cu săracii din sat”.
„Subliniez că în toată istoria Bisericii noastre n-am cunoscut un om de mai mare evlavie și nevoință ca Sfântul Gheorghe Pelerinul din Șugag, care mergea desculț și vara și iarna, pe căldură și pe zăpadă”, a explicat Mitropolitul Germaniei.
Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe oameni să se roage mereu, „în toată vremea și în tot locul”. „Plecăm de-acasă, la serviciu, la treabă, la câmp, oriunde suntem chemați de Dumnezeu să lucrăm în lumea aceasta, pe drum, să ne gândim la Dumnezeu și să ne rugăm lui Dumnezeu. Să ne ținem mintea cât mai aproape de Dumnezeu și să rostim rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, a adăugat ierarhul.
Acesta este exemplul Sfântului Gheorghe Pelerinul, care rostea această rugăciune „neîncetat, neîncetat, de dimineața până seara”.
Mitropolitul Germaniei le-a spus oamenilor că totul este la Dumnezeu și din acest motiv trebuie să fim smeriți și să ne rugăm: „Dacă îi cinstim pe toți oamenii, dacă facem bine semenilor noștri, dacă ne rugăm, dacă postim, dacă ținem la valorile Bisericii, atunci Dumnezeu ne binecuvântează și ne dă curaj, pentru a învinge ispitele și necazurile vieții”.
Sfântul Gheorghe Pelerinul este pomenit în rândul sfinților pe data de 17 august.
Știre preluată de pe www.Basilica.ro