Mitropolitul Serafim, alături de credincioșii și copiii bursieri la Mănăstirea Popăuți (Botoșani)
Marți, 29 iulie, Mănăstirea voievodală Popăuți din județul Botoșani a fost gazda unei vizite pastorale deosebite. După ce cu o zi înainte s-a aflat în mijlocul credincioșilor și copiilor bursieri din Negrești (jud. Vaslui), Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul mănăstirii, și de obștea monahală, în prezența a numeroși credincioși și copii.
Mulți dintre cei prezenți au fost beneficiari ai programului filantropic „Burse pentru copii săraci din Moldova”, un proiect inițiat de Mitropolia Germaniei, care susține lunar 250 de copii din regiune, printr-un sprijin financiar de 30 de euro. Programul este coordonat local de părintele Marius Ceobanu, preot slujitor la Spitalul Județean din municipiul Botoșani.
În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul și-a exprimat bucuria de a fi din nou, și în acest an, în mijlocul credincioșilor din Botoșani. A remarcat evlavia deosebită a acestora și a îndemnat la păstrarea credinței și a tradițiilor strămoșești.
„Milostenia este importantă, fiindcă ceea ce facem pentru oameni, facem pentru Hristos, al Cărui chip se oglindește în fiecare om”, a spus ierarhul, subliniind că bunătatea și generozitatea vin dintr-o inimă credincioasă și rugătoare. Totodată, a atras atenția asupra pericolului păcatelor grave – precum avortul sau viciile – îndemnând la viață curată, post și rugăciune. Ierarhul a vorbit și despre implicarea credincioșilor români din Germania în susținerea programului de burse, îndemnând și alți români din diaspora să se alăture proiectului.
Mitropolitul a încurajat credincioșii să se „îndrăgostească de Sfânta Liturghie” și să postească miercurea și vinerea, nu doar ca formă de evlavie, ci și pentru beneficiile asupra sănătății, recunoscute de numeroși specialiști. „Să dai și din ceea ce nu ai”, a spus IPS Serafim, amintind cuvintele Părintelui Nicolae Steinhardt, subliniind că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator celui care oferă din dragoste și a încheiat cu tradiționala sa rugăciune de binecuvântare a credincioșilor, moștenită de la Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria.
În continuare, părintele Arhimandrit Ioan Harpa, starețul mănăstirii, a mulțumit ierarhului pentru prezență și a vorbit despre continuitatea acestui program, derulat de 15 ani la Popăuți. Acesta a propus ideea alcătuirii unui „calendar de simțire duhovnicească”, care să includă și acest eveniment anual, al întâlnirii Mitropolitului Serafim cu beneficiarii proiectului filantropic. Părintele Ioan a mai adăugat că că liturghia euharistică nu se încheie la sfârșitul slujbei, ci adesea cu astfel de evenimente, care îi întăresc duhovnicește pe credincioși ca să vină cu dragoste și data următoare, la următoarea liturghie și a urat sănătate și bunăstare ierarhului și credincioșilor din Germania.
Părintele Marius Ceobanu a mulțumit, la rândul său, donatorilor și a subliniat nevoia tot mai mare de sprijin în rândul copiilor și familiilor din Moldova. Sfinția sa a amintit de multa bucurie izvorâtă din ajutorarea altora, dar a amintit și că de multe ori a simțit frustrare că trebuie să refuze solicitări noi din lipsă de fonduri și a încheiat amintind că toți beneficiarii se roagă constant pentru binefăcătorii lor, după cum a remarcat din pomelnicele pe care le primește la altar.
La finalul momentului festiv, Mitropolitul Serafim a menționat că își dorește extinderea proiectului începând din lunile următooare, prin creșterea numărului bursierilor de la 250 la 300, o cifră simbolică, închinată Sfintei Treimi.
La final, copiii bursieri au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Serafim, iar toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, pregătită cu dragoste de obștea mănăstirii.