Pastorală Crăciun 2000

 

 

 

 

 

Să ne iubim unii pe alţii…

„Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită“ (Sf. Liturghie)

 

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Naşterii Domnului, pe care o prăznuim astăzi cu deosebită bucurie, marchează anul acesta două mii de ani de istorie creştină şi deschide calea spre cel de-al treilea mileniu.

Pruncul Iisus care se naşte astăzi în Peştera Betleemului este Domnul vieţii şi al istoriei, după al cărui chip Dumnezeu a creat pe Adam şi pe toţi oamenii. Căci aşa ne spun Părinţii Bisericii, că atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam i-a dat chipul Fiului Său, care avea să se facă El Însuşi om, „la plinirea vremii“ (Gal. 4, 4), pentru ca să mântuiască lumea căzută în păcat. Noi toţi purtăm deci chipul lui Hristos şi dispunem de viaţa pe care El ne-a dat-o, dar nu în mod autonom, ci în comuniune de iubire cu El. Căci omul a fost făcut pentru comuniunea cu Dumnezeu şi nu pentru sine însuşi. Viaţa omului se împlineşte şi se desăvârşeşte tocmai în legătura de iubire cu Dumnezeu, Creatorul său care, iată, în persoana Fiului Său, Mântuitorul Iisus Hristos, vine pe pământ, împărtăşind El Însuşi condiţia umană, pentru a fi astfel şi mai aproape de noi. Esenţa învăţăturii Sale – cuprinsă în Sf. Evanghelii şi în întreg Noul Testament – se poate rezuma într-un singur cuvânt: dragoste.

Dragostea este fiinţa însăşi a lui Dumnezeu (cf. I In. 4, 8), adică viaţa celor trei Persoane divine: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Comuniunea (legătura) desăvârşită de dragoste care uneşte Persoanele divine face ca Ele să fie un singur Dumnezeu şi nu trei Dumnezei.

Tot astfel şi umanitatea, creată pentru ca să reflecte taina Sfintei Treimi, este una în fiinţa ei, deşi este formată dintr-o multitudine de persoane. Noi, toţi oamenii, formăm marea familie a umanităţii, chemată să trăiască în comuniune de dragoste după modelul Persoanelor divine. Dacă n-ar exista păcatul, dragostea dintre oameni ar fi desăvârşită şi tot astfel şi unitatea lor. Atunci s-ar împlinii cu adevărat cererea din Rugăciunea „Tatăl nostru“: „… precum în cer, aşa şi pe pământ“.

Din nefericire, păcatul este o realitate omniprezentă printre oameni. El tulbură neîncetat comuniunea (relaţia) de dragoste între om şi Dumnezeu ca şi între persoanele umane. Datorită păcatului şi consecinţelor lui nefaste asupra vieţii oamenilor, lumea nu mai reflectă dragostea lui Dumnezeu, nici unitatea şi armonia dintre Persoanele divine. Acolo unde domneşte păcatul, dragostea dispare şi odată cu ea se pierd: încrederea reciprocă, buna înţelegere, armonia şi unitatea. Apar, dimpotrivă: egoismul, dispreţul, judecata semenului, mândria şi alte nenumărate păcate, care fac din bietul om o unealtă în mâinile celui rău.

 

Iubiţi credincioşi, 

Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca să-l libereze pe om din robia păcatului cu toate consecinţele lui, inclusiv moartea, şi să-l restaureze astfel în legătura sa firească de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii săi în umanitate. Cine crede cu adevărat în Iisus Hristos şi se străduieşte să împlinească poruncile Lui, acela este liber de păcat şi iubeşte precum Hristos Însuşi ne-a iubit, dându-se pe Sine jertfă pentru păcatele noastre. „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii“ (In. 13, 34-35). În porunca iubirii semenilor noştri se rezumă toată Legea şi proorocii, deci toată Scriptura (cf. Mt. 7, 12; Rom. 13, 8). Totuşi, iubirea pe care ne-o porunceşte Dumnezeu nu este doar iubirea firească, adică iubirea între soţi, părinţi, copii şi rude sau între cei ce-şi fac bine reciproc, ci este o iubire suprafirească: „Eu însă vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc“ (Mt. 5, 44). Mântuitorul ne porunceşte, deci, să iubim ca Dumnezeu, care „face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Mt. 5, 45), pentru că iubirea firească poate cădea uşor în egoism, adică în iubirea din interes, pe când iubirea care vine de la Dumnezeu este liberă de orice interes. Caracteristicile acestei iubiri sunt descrise de Sf. Ap. Pavel în capitolul 13 al primei Epistole către Corinteni, care este cel mai frumos imn dedicat vreodată iubirii: „Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată“ (4-8).

Dar cum să ajungem şi noi la o astfel de dragoste când suntem înconjuraţi adeseori de ură, de neîncredere sau de suspiciune? Când suntem criticaţi, judecaţi şi loviţi pe nedrept? A iubi în astfel de condiţii pare să fie o capitulare şi o mare slăbiciune. La această întrebare există un singur răspuns şi anume: nu putem iubi cu adevărat decât urmând exemplul lui Hristos şi împreună cu Hristos, având convingerea nestrămutată că dragostea este mai tare decât moartea. Toate răutăţile şi nimicniciile oamenilor pier ca fumul. Numai dragostea rămâne în veşnicie.

Viaţa Mântuitorului pe pământ a fost o continuă prigoană. Abia s-a născut în peştera din Betleem, că regele Irod i-a şi pus gând de moarte. De asemenea, cei trei ani şi jumătate de propovăduire a Evangheliei au însemnat pentru Hristos o prigoană neîncetată din partea cărturarilor şi fariseilor până când, în cele din urmă, a fost prins prin trădarea unui apostol şi răstignit pe cruce. Dar Mântuitorul n-a renunţat la misiunea Sa, aceea de a-i mântui pe oameni, iubindu-i până la cruce. Judecata oamenilor, hulele, batjocurile şi mai ales răstignirea pe cruce lăsau impresia celei mai mari „slăbiciuni“. Dar, iată, că din extrema „slăbiciune“, adică din extrema dragoste cu care i-a iubit pe vrăjmaşii Săi, şi cu care ne iubeşte şi pe noi, a răsărit suprema biruinţă: învierea din morţi.

Din viaţa Mântuitorului învăţăm că numai acceptând crucea biruim ura şi toate nedreptăţile câte vin asupra noastră. Să fim convinşi că în toate încercările vieţii, în ispitele diavolului, în ura oamenilor, în boli şi în neputinţe, îndurate cu credinţă, se ascunde Hristos, El Însuşi ispitit de diavolul, batjocorit de oameni, suferind pe cruce…,  dar şi puterea învierii Sale. Niciodată nu suntem singuri, dacă noi înşine nu ne despărţim de Hristos. Hristos este mereu cu noi, în toate zilele până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28, 20). Iar cu Hristos nu putem fi decât biruitori, indiferent ce ni s-ar întâmpla în viaţa aceasta.

 

Iubiţi credincioşi,

Lumea de astăzi trece prin mari încercări, pentru că din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora s-a răcit (cf. Mt. 24, 12). Iar fără dragoste, lumea nu poate dăinui. Dumnezeu n-a încetat însă şi nici nu va înceta vreodată să ne iubească şi să ne cheme la Sine pentru a ne odihni de toate greutăţile şi răutăţile vieţii: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre“ (Mt. 11, 28-29). Să răspundem acestei chemări, căutându-L pe Hristos în rugăciune, în Sf. Liturghie, prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Său, şi în semenii noştri! Căci în tot omul se ascunde Hristos, mai ales în cei ce suferă şi au nevoie de ajutorul nostru (cf. Mt. 25). Cu deosebire să ne arătăm jertfelnicia noastră faţă de fraţii noştri din ӿară, în aceste vremuri de mare sărăcie!

Să ne înmulţim dragostea unii faţă de alţii, renunţând la dorinţa de răzbunare sau de judecată, căci judecata aparţine numai lui Dumnezeu (Mt. 7, 1; Rom. 14, 13), pentru a întări astfel unitatea între noi!

Mulţumindu-vă pentru dragostea cu care înconjuraţi pe păstorii voştri sufleteşti şi pentru ajutorul pe care ni-l daţi pentru restaurarea bisericii mitropolitane din Nürnberg, Vă binecuvântăm în numele Domnului şi vă facem urările cele mai calde de sănătate, pace şi înţelegere în familie.

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru de tot binele voitor şi rugător pururea către Domnul,

 

 Serafim

 Arhiepiscop şi Mitropolit