Pastorala Mitropolitului Serafim la începutul Postului Mare 2026
Preacucernici și Preacuvioși Părinți,
Începând cu slujba Vecerniei din seara aceasta, numită și „Vecernia iertării”, intrăm în Postul Mare, care durează șapte săptămâni. Șapte săptâmâni de post și de rugăciune înmulțită, care ne pregătesc pentru a primi darurile Învierii: pace și bucurie pentru suflet, sănătate și întărire pentru trup. Darurile lui Dumnezeu se primesc pe măsura efortului pe care-l facem. Ne rugăm mult, postim mult, ne vom bucura de ajutor mult de la Dumnezeu.
În aceste săptămâni de nevoință duhovnicească, Îl însoțim pe Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul suferinței Sale pentru mântuirea lumii. Toată viața pământescă a Mântuitorului a fost împreunată cu suferința: abia născut în peștera Betleemului, regele Irod a căutat să-l omoare, apoi în tot timpul propovăduirii Sale, cărturarii, fariseii și mai marii poporului I s-au împotrivit până ce L-au arestat și condamnat la moarte prin răstignirea pe cruce, cea mai dureroasă și rușinoasă moarte pe care o putea suferi un condamnat. Hristos Domnul, Care era Iubirea întrupată și a învățat pe oameni să se iubească unii pe alții, iertând din inimă greșalele semenilor, până și ale vrăjmașilor; Hristos Domnul Care a făcut atâtea minuni, vindecând pe bolnavi, izgonind demonii din cei îndrăciți și înviind morți, tocmai El, singurul om fără de păcat, primește de bună voie moartea pe cruce și Se roagă pentru cei ce-L răstigneau: „Doamne, iartă-le lor că nu știu ce fac”! (Luca 23,24).
„Mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața lui să și-o pună pentru prietenii săi”, zice Domnul în Evanghelia după Ioan (15, 13). Or, El, Domnul și Mântuitorul lumii, Și-a pus viața pentru dușmanii Lui! El Își pune mereu viața pentru toți cei ce-L răstignesc a doua oară și de fiecare dată când păcătuiesc. Căci fiecare păcat pe care-l săvârșim cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, cu voie și fără de voie, înseamnă un cui înfipt în inima Domului, o nouă răstignire a Lui. „Iisus va fi în agonie până la sfârșitul lumii”, scria cândva marele filozof francez Blaise Pascal (sec. XVII).
Mai cu seamă păcatul urii semenilor, chiar și numai ținerea de minte a răului, desfigurează sufletul nostru, îi răpesc pacea și liniștea lăuntrică. Nu putem avea pace și liniște sufletească dacă nu iertăm din inimă pe cei care ne-au greșit. Dacă nu iertăm din inimă, vom primi răsplata păcatelor noastre. „Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veți ierta din inimă greșalele semenilor voștri” (cf. Matei 18,35). Postul și rugăciunea nu sunt primite de Dumnezeu dacă nu iertăm din inimă pe cei care ne-au greșit!
De aceea, să începem nevoința Postului Mare, cerând iertare de la cei pe care i-am supărat sau le-am făcut vreun rău, chiar și fără de voie, și să iertăm din inimă pe cei ce ne-au greșit! Să cerem iertare nu numai acum la începutul Postului Mare, ci de fiecare dată când supărăm pe cineva. În mânăstiri, călugării și călugărițele cer iertare unii de la alții de multe ori pe zi, de fiecare dată când trec unul pe lângă altul. „Binecuvântați și iertați” este salutul zilnic al monahului. Ce frumoasă rânduială lăsată de Sfinții Părinți! „Toți greșim în multe feluri…”, zice Sfântul Apostol Iacov (3, 2). De aceea toți avem nevoie de iertare și de la oameni și de la Dumnezeu. La întrebarea Sfântului Apostol Petru: „Doamne, de câte ori va greși fratele meu și-i voi ierta lui? Oare de șapte ori”? Mântuitorul îi răspunde „Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18,21-23), adică să iertăm întotdeauna, fără nici o condiție.
Pentru ca rugăciunea să ne intre în inimă și să ne facă blânzi și iertători, trupul are nevoie și de post. Biserica Ortodoxă este o Biserică a ascezei, a rugăciunii și a postului, așa cum a fost Biserica creștină de la începuturile ei. Mai mult de jumătate din zilele anului sunt zile de post. Postim miercurea și vinerea întru amintirea trădării Mântuitorului de către Iuda și a răstignirii Lui; postim în cele patru posturi de peste an: Postul Mare, Postul Nașterii Domnului, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pentru că postul ne subțiază trupul și ne înmoaie inima, făcându-o iertătoare și milostivă. Postul este de asemenea izvor de sănătate trupească. Medicina modernă recomandă postul negru două zile pe săptămână. Să încercăm deci să postim tot Postul Mare, fiecare după putere, cu conștiința că postim pentru sănătatea noastră sufletească și trupească. Să postim cu bucurie și cu dragoste, pentru că tot ce facem din dragoste este ușor.
Evanghelia de astăzi se încheie cu îndemnul Mântuitorului: „Nu vă adunați comori pe pământ unde moliile și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci adunați-vă comori în cer unde nici moliile, nici rugina nu le strică… Că unde este comoara ta, acolo este și inima ta” (Matei 6, 19-21). Dacă stăm și cugetăm bine, ne dăm seama că toată viața noastră este o neîncetată alegare după bunuri materiale: mâncare, băutură, îmbrăcăminte, casă, mașină…, ceea ce nu este un rău în sine, pentru că Sfânta Scriptură spune: „Ieși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara” (Psalm 103,24) sau „În sudoarea feții tale îți vei mânca pîinea ta, până ce te vei întoarce în pământul din care ești luat, căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3,19). Păcatul începe atunci când inima noastră se lipește pătimaș de bunurile materiale, uită de Dumnezeu și de semenii aflați în lipsuri și adună lucruri care nu sunt necesare pentru o viață cumpătată.
Numai viața cumpătată în mâncare, în băutură și îmbrăcăminte ne dă sănătate și mulțumire în suflet. Tot ce avem de prisos devine o povară. Sfântul Apostol Pavel spune: „Având hrană și îmbrăcăminte, cu acestea să vă îndestulați. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită și în multe feluri de pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină și în pierzare. Că iubirea de arginți este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o, au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu multe dureri” (I Timotei 6,8-10). Ca să scăpăm de patima iubirii de arginți trebuie să facem multă milostenie, să ajutăm pe semenii noștri aflați în lipsuri, mai ales pe cei ce au familii numeroase din țara noastră pe care am părăsit-o, nu pentru că ne lipsea strictul necesar pentru viață, ci din dorința de a avea mai mult.
Vă pun deci la inimă să ajutați mereu, din multul sau puținul pe care-l aveți fiecare, pe cei ce au nevoie de ajutor. Să avem o inimă milostivă, compătimitoare și sensibilă la suferința semenilor. O vorbă înțeleaptă din popor spune: „cine dă, lui își dă” sau „cine dă, Îl împrumtă pe Dumnezeu”, iar Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. El răsplătește însutit și aici pe pământ și în cer. Dacă dorim să fim ajutați la nevoie, să-L „împrumutăm” pe Dumnezeu, făcând bine semenilor noștri: „Fericit este cel ce caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul”, zice Psalmistul (Psalm 40,1).
Cerându-vă iertare pentru cele ce v-am putut greși crezând că fac binele – căci și când voiești binele îi poți supăra pe oamenii care nu primesc nici o mustrare – mă rog Domnului să vă binecuvânteze cu pace și cu sănătate și să vă dea o inimă smerită și milostivă.
Vă urez tuturor un post ușor și cu folos pentru mântuire.
+Mitropolitul Serafim