Pelerinaj al credincioșilor din Dresda la mănăstirile din Țara Hațegului și Oltenia
„Toate lucrurile bune se încep cu rugăciune” auzeam, când eram copii, la ora de religie. Fără îndoială că, pentru noi, românii aflați peste hotare, a te întoarce în țară, chiar și pentru câteva săptămâni, în perioada concediului, este un demers bun, izvorât din dragostea de semeni și de patrie. De multe ori însă, atunci când încercăm să plecăm departe de griji, aveam tendința de a lăsa în urmă și preocupările noastre referitoare la suflet. Nu acest lucru l-au făcut și câteva familii de creștini din Parohia „Buna Vestire” din Dresden. Ei s-au gândit că, dacă tot e să plece în vacanța mult așteptată, cel mai bine ar fi să se umple de bucuria harului cel sfânt al mănăstirilor,izvorât din sfintele slujbe, și mai apoi să se îndrepte către locurile lor de baștină.
Zis și făcut: sub ocrotirea Sfinților Apostoli, cu mașinile personale, cei câtiva credincioși s-au întâlnit luni, 30 iunie, la Mănăstirea Prislop, unde, binecuvântați fiind de cei doi mari sfinți ai Bisericii noastre: Ioan de la Prislop și Arsenie Boca, au început acest pelerinaj cu multă bucurie. După ce s-au închinat la mormântul Sfântului Arsenie, loc de rugăciune al atâtor mii de pelerini, grupul de credincioși a vizitat peștera în care s-a nevoit cuviosul Ioan, pustnicul din Silvașu de Sus, în secolul al XVI-lea.
Coborând apoi pe Valea Jiului, la capătul Defileului cu același nume, grupul s-a oprit la porțile unei mănăstiri ca din basme, cu biserici și clădiri de chilii construite cu mare măiestrie, sub binecuvântarea și pururea rugăciune a celor doi sfinți ocrotitori: Irodion și Visarion, recent canonizat. Este vorba de Mănăstirea Lainici, la fel, înființată, după cum spun istoricii, de marele sfânt Nicodim, în secolul al XIV-lea. Aici, pelerinii s-au închinat la sfintele moaște ale celor doi sfinți amintiți mai sus și au spus o rugăciune către toți pustnicii care au sălășluit în munții din preajma acestei mănăstiri.
În amurg, pelerinii au poposit sub zidurile bătrâne de veacuri ale măreței Tismana, aflată la poalele Carpaților, sub peștera în care pusnicul Nicodim s-a nevoit mulți ani în rugăciune și post, până când a întemeiat obștea monahală din juru-i. Apoi, același sfânt, al cărui mormânt și al cărui deget se află încă în incinta mănăstirii amintite, a început să colinde pământurile românești, sădind din loc în loc sfinte așezăminte de monahi, ce au hrănit duhovnicește zeci de generații de creștini, până astăzi. A urmat Privegherea și Sf.Liturghie la sărbătoarea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, slujbă de noapte, plină de har și binecuvântare. Pelerinii din Dresda s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și cu toții au gustat din dulceața slujbelor și a cântărilor cerești interpretate de monahiile de aici. Maicile i-au primit apoi cu brațele deschide, ospătându-i și pregătindu-le loc în arhondaricul mănăstirii pentru odihnă, iar copiii s-au bucurat ca niciunde, fiind răsfățați și alintați de viețuitoarele mănăstirii, care le-au vorbit despre sfinții ce au trăit pe acele locuri, dar și despre minunile cuviosului Gherontie, al cărui mormânt împodobit cu flori și acoperit cu bomboane se află în dreapta bisericii. Dimineața, maica Dositeea, gazda orânduită de maica stareță Antonia, să se ocupe de buna găzduire a grupului din Dresden, a pregătit pentru copii o surpriză cu totul deosebită: în două mașini de teren pregătite pentru o astfel de provocare, a urcat cu copiii până în vârful muntelui. Acolo, cu mic, cu mare au vizitat mai întâi „Schitul francez”, adică așezământul bisericesc în care Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale a construit o biserică și o tabără în care găzduiește grupuri de tineri creștini din Occident, apoi ferma mănăstirii Tismana, într-o poiană aflată tot pe vârf de munte, unde copiii s-au jucat cu căprițele mănăstirii și cu celelalte animale din gospodărie. Cu greu s-au despărțit pelerinii, dar mai ales copiii, de acestă primitoare mănăstire, dar programul pelerinajului trebuia să meargă mai departe.
A urmat Mănăstirea Polovragi, cu superbele fresce din secolul al XVIII-lea, cu pridvor brâncovenesc și cu o bisericuță-bolniță cu altar de piatră nemaipomenit de frumoasă. De la mănăstire, copiii au urcat la peștera celebră a Polovragilor, unde, pe lângă numeroasele personaje legendare despre care se spune că ar fi locuit acolo, și-a găsit loc de rugăciune un pustnic renumit, pe nume Pahomie. Copiii au fost foarte încântați să descopere fiecare cotlon al acestei peșteri (în perimetrul accesibil turiștilor, desigur), răsărită în Cheile Polovragilor, și să se adăpostească în ea de căldura dogoritoare a începutului de iulie.
După-amiază grupul s-a îndreptat către voievodala, atât la propriu,cât și la figurat, Mănăstire a Hurezilor, gazdă a atâtor școli de pictură, arhitectură bisericească, scriere și cântare de-a lungul veacurilor, unde Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu își avea loc de rugăciune și de cugetare.
Pe seară, pelerinii a poposit la vechea și măreața Mănăstire Bistrița, în al cărei arhondaric au adăstat peste noapte. Dimineața, credincioșii din Germania au luat parte și la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar apoi au urcat către cocheta și prea puțin vizitata Mănăstire Arnota, o bijuterie fără de preț a acestei salbe de mănăstiri, în bisericuța căreia își doarme somnul de veci Matei Basarab, domnitorul Tării Românești, totodată și ctitorul acestui așezământ monahal. Maica stareță Ambrozia ne-a întâmpinat cu multă bucurie și ne-a povestit istoria mănăstirii, precum și fapte minunate ce s-au întâmplat în decursul evoluției acestei mici obști monahale.
Părăsind cu greu acest loc de plinătate duhovnicească, grupul s-a îndreptat către Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde s-au închinat la cunoscuta icoană făcătoare de minuni, pe care pustnicul întemeietor al mănăstirii a aflat-o agățată într-un stejar. Din stejarul acela a fost construita mi apoi biserica. Și maica stareță Emanuela s-a dovedit la fel de binevoitoare și ospitalieră, invitându-i pe toți la masă. Totul a fost doar bunătate și dar, lucru ce a încântat sufletele tuturor și i-a convins pe fiecare să se întoarcă la această mănăstire cât mai degrabă cu putință.
Nu departe de Mănăstirea Dintr-un Lemn, pelerinii au oprit la porțile unui alt locaș de rugăciune brâncovenesc, la Mănăstirea Surupatele. Pelerinii s-au bucurat privind bătrânele fresce ale bisericii celei vechi și au admirat insistența cu care monahiile din această mănăstire au reușit să facă față vicisitudinilor istoriei, reușind să țină în viață un astfel de minunat așezământ.
A urmat Mănăstirea Govora, cu încântătoarea și unica icoană a Maicii Domnului înaripate, care ocrotește de pe peretele de răsărit al pridvorului mănăstirii clerul și poporul cel dreptcredincios. Mănăstirea aceastaa e un loc de referință pentru istoria bisericească a Țărilor Române, deoarece aici a fost tipărită celebra Pravilă de la Govora, nomocanonul folosit de biserică și de stat veacuri de-a rândul pe teritoriul României.
În drum spre următoarea mănăstire-gazdă, bătrâna Cozie, grupul a poposit pe o insulă… singura insulă de pe râul Olt, unde acum cinci veacuri Sfântul Voievod Neagoe Basarab a ridicat o mică biserică, lăcașul de rugăciune al Mănăstirii de maici Ostrov. Un rai în mijlocul apelor, așa pare această mică mănăstire, care i-a încântat nespus pe oaspeții din Dresden.
Pe malul aceluiași râu, la ceas de seară, în cântec de Vecernie, Cozia lui Mircea cel Bătrân își aștepta oaspeții. După terminarea slujbei, pentru copiii din grup a fost pregătită o altă surpriză: o croazieră scurtă pe râul Olt, în dreptul stațiunii balneo-climaterice Călimănești-Căciulata. Veselie mare și strigăte de încântare au izbucnit lângă zidurile vechii ctitorii basarabești, dar mănăstirea nu s-a mâhnit, ci a răspuns cu răbdare la bucuria copiilor, amintind de cuvintele Mântuitorului: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția Tatălui Meu”.
Seara ultimă de pelerinaj nu s-a încheiat însă atât de repede, după cum toți se așteptau. Răcoarea serii le-a mai dat puțină energie pelerinilor, în așa fel încât s-au pornit să participe la slujba Privegherii în apropiere, la Mănăstirea Turnu. A fost o decizie cât se poate de inspirată, deoarece duhul acestei mănăstiri, în apropierea căreia duhovnicii cei vechi ai Coziei, Daniil și Misail, și-au săpat cu dalta locuri de viețuire în stâncă și au înălțat rugăciune neîncetată către Ziditorul, este unul care îndeamnă la a-L căuta pe Dumnezeu cu inima. Mulți dintre pelerini și-au mărturisit păcatele și au cerut sfat de la bătrânul duhovnic al mănăstirii, părintele Ioanichie, s-au închinat apoi la icoana făcătoarei de minuni a Maicii Domnului și la sfintele moaște și, deși se înnoptase deja, nimeni nu-și dorea să părăsească acest colț de rai numit Mănăstirea Turnu.
Dimineață, credincioasele participante la pelerinaj au luat parte la Sfânta Liturghie, iar cei de parte bărbătească, copii și adulți, au plecat spre mănăstirea de tradiție athonită Frăsinei, unde au participat la Sfânta Liturghie și s-au rugat împreună cu părinții cei cu cărunteți curate ale acestei sfinte mănăstiri.
Nu se putea încheia o astfel de călătorie pentru suflet decât cu o întâlnire a întregului grup la o masă comună, în liniștea dimineații, când fiecare participant a destăinuit celorlalți impresiile legate de această călătorie duhovnicească, vorbind și despre aspectele cel bune, dar și despre cele care mai pot fi îmbunătățite într-un viitor pelerinaj. Cu toții și-au manifestat dorința ca, în anul care urmează, să plece iarăși din mănăstire în mănăstire, pentru a aduna în sipetele sufletelor nestematele cele duhovnicești ce pot fi culese doar sub zidurile mănăstirilor, în cântec de rugăciune.
Pr. Sebastian Schipor, Dresden
