Tabăra „Bucuria Prieteniei” – ediția a IX-a, la Seitenstetten (Austria)
„Prietenul adevărat este un sprijin puternic; cel ce l-a aflat, a aflat o comoară.”
(Sfântul Vasile cel Mare)
În perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2025, la Seitenstetten, Austria, s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție a Taberei „Bucuria Prieteniei”, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Au participat 32 de copii și adolescenți, care s-au bucurat de zile pline de rugăciune, prietenie și activități educative într-un cadru natural deosebit, îmbrăcat în culorile toamnei.
Tabăra a fost marcată de rugăciuni și cateheze pe înțelesul copiilor, desfășurate interactiv, prin întrebări și răspunsuri. Un moment deosebit a fost Sfânta Liturghie, la care copiii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, trăind bucuria comuniunii cu Dumnezeu.
Programul a inclus mai multe ateliere tematice:
– Dezvoltare și comunicare prin joc, pentru cunoaștere și spirit de echipă;
– Gestionarea emoțiilor, coordonat de Pr. dr. Athanasie Ulea, medic psihiatru;
– Creație artistică, unde participanții au realizat icoane și lucrări de linogravură inspirate din credință și frumusețea naturii.Activitățile sportive, jocurile, focul de tabără și Seara talentelor au întregit atmosfera de bucurie și prietenie.
Tabăra „Bucuria Prieteniei” rămâne o frumoasă tradiție care adună tineri români în jurul credinței, comuniunii și luminii lui Hristos.
Mulțumim tuturor voluntarilor care au făcut posibilă această experiență de neuitat pentru copii și tineri.






































