Un nou autovehicul medical pentru Asociația „Sf. Ștefan cel Mare” – Hârja, oferit de Mitropolia Germaniei

Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja (Arhiepiscopia Romanului și Bacăului) a primit recent un nou autovehicul medical specializat, destinat activităților sociale și medicale desfășurate în cadrul centrelor de copii ale asociației și ale eparhiei. Acesta este al doilea autovehicul de acest tip oferit asociației din partea Mitropoliei Germaniei. Proiectul social-filantropic este desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, inițiativa fiind realizată cu implicarea PC Pr. Ispas Ruja, protopop de Westfalen, la propunerea PC Pr. Dimitrie Ursache, coordonatorul Sectorului Social-Filantropic al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei.

În perioada Postului Crăciunului, părinții slujitori din Protopopiatul Westfalen au organizat colecte caritabile, prin care au reușit să aducă alinare și speranță multor beneficiari, în special copiilor și persoanelor vârstnice. Efortul comun al clerului și al credincioșilor a făcut posibilă achiziționarea unui microbuz cu 8 locuri, dotat cu rampă specială pentru transportul persoanelor în scaun rulant, adaptat nevoilor beneficiarilor cu dizabilități motorii și locomotorii.

Microbuzul va facilita accesul beneficiarilor las*ervicii medicale, terapii de recuperare, activități educaționale și sociale, contribuind în mod real la îmbunătățirea calității vieții copiilor și persoanelor aflate în situații dificile.

La realizarea acestui proiect a contribuit și PC Pr. Klaus Klein, preot ortodox în cadrul Crucii Roșii Bavareze, a cărui implicare a fost esențială pentru ducerea la bun sfârșit a acestui demers filantropic.