• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Peste 50 de tineri ortodocși în excursie la Frankfurt și pelerinaj la lemnul Sfintei Cruci

„Mântuiește Doamne poporul tău și binecuvintează moștenirea ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea ta păzește pe poporul tău!” Troparul Sfintei Cruci a fost cântat în aceste zile de toată suflarea ortodoxă, dar în mod deosebit de un grup de peste 50 de tineri din ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania) și NEPSIS (organizația de tineret din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale) care și-au dat întâlnire între 29-31 martie la Frankfurt am Main. Programul a fost centrat în jurul pelerinajului anual la o parte din lemnul Sfintei Cruci, aflată în orașul german Limburg.

 Evenimentul organizat de ATORG, la invitația părintelui Mircea Deac, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Sofian Brașoveanul, a debutat vineri seara, odată cu sosirea participanților, mai de aproape sau de la mari depărtări.

Sâmbătă, 30 martie, a avut loc vizitarea orașului Frankfurt. Important centru economic și financiar, situat în mijlocul Germaniei, Frankfurt-ul impresionează prin diversitatea sa, prin îmbinarea dintre vechi și modern, trecut și prezent, prin muticulturalitate, oferind de la experienţele Zgârie-Norilor până la străduţe vechi cu case pitoreşti, precum şi oaze de linişte pe malului râului Main. Atracția principală a turului a fost urcarea la peste 200 de metri înălțime, în Main Tower, pentru o vedere panoramică de neuitat. Printre obiectivele vizitate s-au mai numărat clădirea Operei, Domul ce adăpostește capul Sfântului Apostol Bartolomeu și o plimbare cu vaporașul pe râul Main.

Dar să revenim de pe culmile înălțimilor lumești, la înălțimile duhovnicești.

Seara tinerii s-au strâns la ceas de rugăciune în biserica ce poartă, ca și Domul din oraș, hramul Sfântului Apostol Bartolomeu. Slujba vecerniei a fost continuată de o conferință cu tema "Voia lui Dumnezeu și voia noastră", susținută de părintele paroh Mircea Deac. Părintele a subliniat faptul că voia lui Dumnezeu se face cunoscută doar atunci când avem o viață autentică în Domnul, prin rugăciune stăruitoare, sau primind cu inimă deschisă sfaturile duhovnicului nostru. Voia lui Dumnezeu se face numai atunci când omul își dorește și-I face loc lui Dumnezeu să lucreze în viața lui. Întrebările și răspunsurile au continuat până târziu în noapte, ceea ce arată interesul pe care l-a trezit această temă în rândul tinerilor.

Punctul culminant al întâlnirii a avut loc duminică, 31 martie, când, după slujba Sfintei Liturghii, tinerii au mers în pelerinaj la lemnul Sfintei Cruci de la Limburg. Prețiosul odor bisericesc a fost adus aici de la Ierusalim în Germania în secolul al XIII-lea și se află până astăzi în proprietatea Muzeului Episcopiei Catolice din Limburg. În mijlocul tinerilor s-a aflat la acest eveniment panortodox și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Sofian Brașoveanul. Participarea la slujba oficiată de cele trei mari biserici ortodoxe (rusă, germană, greacă și română) a adus în prim-plan trăiri duhovnicești deosebite, troparele specifice celei de-a treia Duminici din Postul Mare fiind cântate chiar în fața unei bucăți din lemnul de viață făcător, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.

După o poză de grup în fața impresionantei catedrale din Limburg, tinerii și-au luat cu părere de rău rămas bun unii de la alții. Timpul frumos petrecut împreună, noile persoane cunoscute sau reîntâlnirea cu prieteni dragi, momentele de înălțare duhovnicească, toate acestea au contribuit din plin la scopul pe care și-l propune ATORG, acela de a da "mărturie prin prietenie".

Următoarele evenimente pe agenda ATORG sunt pelerinajul la Mănăstirea Namur din Belgia (19-22 aprilie) și întâlnirea regională ATORG SÜD de la Tübingen (3-5 mai).

Autor: dr. George-Gabriel Nișcoveanu, Tübingen

 

Impresiile participanților

Nu pot să cred că s-a terminat excursia deja...mi-au plăcut foarte mult discuții și orele petrecute cu oameni frumoși la suflet, nici nu am apucat să spun la toata lumea la revedere, dar mă bucur să ne revedem cu bine! Drum bun tuturor ... (Sabrina L., Münster)

Eu abia am plecat si deja am un dor in suflet, parca-mi lipseste ceva... Va multumesc si eu pentru tot timpul asa de frumos petrecut impreuna! Va imbratisez!! (Luiza A., Wuppertal)

Ma bucur foarte mult de acest weekend minunat alaturi de cei mai minunați oameni. M-am convins ca acolo unde suntem mai multi oameni în acelasi gand si aceeasi credinta uniti in rugaciune se naste prietenia. Doamne ajuta si drum bun tuturor, sa ne revedem cu bine. (Ștefan D., Wuppertal)

Am ajuns bine la aeroport. Simt si eu dorul. Au trecut ca un vis aceste zile. (Alex P., Würzburg)

Oameni frumoși! În primul rând mulțumesc și eu pentru ziua de ieri și pentru discuțiile interesante avute cu voi! Cu siguranță o să mai vin la întâlniri ATORG! Să ne revedem cu bine! Rămâneți pătrunși de fiorul dorului! (Cristian S., Tübingen)

Frumos a fost, ne-am bucurat sa va revedem pe cei vechi si sa-i cunoastem pe cei noi! Drum bun tuturor si sa ne revedem cu drag. Multumim parintelui si intregii parohii, ne-am simtit minunat. Grupul München (Tineri din München)

Mulțumim celor din Frankfurt pentru organizare și găzduire! Mulțumim mult, părinte pentru conferință și pentru recomandări. Doamne ajută să ne revedem cu bine. (Georgeta I., München)

Nu știu dacă puteți citi bucuria din suflet pe chipul meu, dar sincer va spun ca de fiecare data plec cu inima și mai plină de tot ce înseamnă omul frumos și cum spunea Preasfințitul Sofian Brasoveanul la Berna ... tineri cu sufletul curat și mintea treaza. Asa sa ne ajute Dumnezeu pe toți sa devenim. Cu toții sunteți minunați ma bucur ca v-am cunoscut și sper sa ne revedem sănătoși și voioși. Drum bun tuturor! (Georgiana T., Wuppertal)

Va îmbrățișez cu drag! Am ajuns cu bine in Dresden unde va astept pe cat mai mulți in octombrie (sau chiar si mai devreme) (Ioana P., Dresden)

A fost frumos foarte! Alese multumiri atat organizatorilor, cat si parohiei de la Frankfurt! M-am simtit ca acasa! (Silvia C., Tübingen)

Mulțumesc pentru toate clipele minunate petrecute cu toată gașca, vă pup și Doamne ajută! (Remus D., Luxemburg)

Parfumul acestui sfarsit de saptamana vreau sa-l pastrez toata viata si imi doresc sa adaug la fiecare intalnire o noua cantitate de parfum un parfum binecuvantat. (Doamna Vicky, Frankfurt)

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate... Ma bucur ca ne-am (re)gasit cu totii, ca ne-am dat ragaz atat cat s-a putut si nadajduiesc ca bunul Dumnenezeu ne va mai aduna. (Florian C., Caen)

Dragilor, ma bucur mult ca am petrecut aceste zile alaturi de voi. Mi se confirma iar si iar ideea ca putem invata ceva de la orice persoana pe care o inatlnim si ca niciun astfel de moment nu este intamplator. Sunteti cu totii minunati. Multumiri parintelui Mircea si celor implicati in organizare. M-am simtit intr-adevar ca acasa. Va imbratisez cu drag (George N., Tübingen)

Doresc sa mulțumesc din suflet organizatorilor, in special Părintelui Mircea, lui Viky și Ioana pentru dragostea cu care au gătit sărmăluțele și gulașul mediteraneean. Va mulțumesc tutor pentru dragostea și bucuria întâlnirii in Hristos care ne-a umplut inimile. Mulțumiri nu in ultimul rând lui Carmen pentru organizare și pentru faptul cum a "intuit" ca este bine sa fie repartiția in camere. Va așteptăm cu drag la evenimentele Nepsis și dacă ajungeti prin Paris, nu ezitați sa ne contactați. (Adela A., Paris)

Abia astept sa impart cu colegii aceasta bucurie, caci ma tem sa nu exploadeze inima de atata fericire si dragoste intru Hristos cu care El ne-a binecuvantat in aceasta excursie. Sa pastram acest har de bunatate si prietenie si sa impartasim aceasta iubire pentru aproapele si in afara comunitatii bisericii, dand exeplu de dragostea Mantuitorului pentru fiecare in parte ce ne vine in cale. Slava Domnului pentru binecuvantarea celor din Frankfurt de a face parte din aceasta parohie minunata si de a-l avea alaturi pe parintele Mircea! Stiu ca-I multumiti bunului Dumnezeu pentru acestea. Multumesc pentru bunaprimire deosebit de calda, si abia asteptam sa va revedem si la activitatile Nepsis :) Doamne ajuta! (Camelia C., Paris)

Galeria foto integrală, aici

 

 

 

construimcatedrala.ro