Chipul luminos al maicii starețe Nazaria

Maica Nazaria, stareţa mănăstirii Văratec, mi-a rămas în amintire prin chipul ei luminos şi zâmbetul de pe buze, expresie vizibilă a dragostei lăuntrice pentru oameni şi pentru toată creaţia lui Dumnezeu. Rar mi s-a dat să întâlnesc o călugăriţă de o asemenea statură spirituală care să îmbine în sine în modul cel mai armonios cultura duhovnicească şi cea teologică, evlavia şi inteligenţa, contemplaţia (rugăciunea) şi acţiunea, smerenia şi autoritatea, fermitatea Ortodoxiei şi deschiderea spre cei de alte credinţe. Maica Nazaria rămâne pentru generaţiile următoare un model de călugăriţă şi stareţă. Cartea de faţă îi poate ajuta pe mulţi călugări să afle „calea împărătească” a vieţii duhovniceşti, care evită extremele şi împacă contradicţiile. Căci extremele sunt ale dracilor, iar contradicţiile (antinomiile), ţin de fiinţa credinţei care depăşeşte logica, iar uneori o desfiinţează prin minuni.

 Totul în viaţa noastră este har, totul vine prin mila lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului. Şi cu toate acestea, fiecare este chemat ca să-şi dea sângele pentru ca să primească Duhul. Iată deja o mare „contradicţie”. Maica Nazaria n-a făcut excepţie de la această „regulă”. La vârsta de 14 ani, Dumnezeu a îndrumat-o spre mănăstirea Văratec unde se închinoviază şi unde se deprinde cu viaţa monahală, urmând totodată Seminarul de aici şi apoi pe cel de la Agapia. După 12 ani de ucenicie, este tunsă în monahism şi trimisă la Bucureşti pentru a-şi desăvârşi studiile teologice. Devine apoi egumenă şi ghid la mănăstire, pentru ca între 1965-1973 să fie trimisă la Ierusalim ca şi cântăreaţă şi administratoră a Reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile sfinte. Devine apoi stareţă la Văratec până în ultimii ani ai vieţii.

Timp de 30 de ani (1965-1995) a reprezentat cu cinste şi demnitate Biserica şi monahismul românesc la nenumărate întâlniri ecumenice. Totuşi nimeni n-a bănuit-o vreodată ca ar fi pierdut ceva din identitatea ei de călugăriţă ortodoxă. Vorbea, pe lângă română, franceza, engleza şi greaca. Toate acestea au fost daruri de la Dumnezeu care însă au cerut din partea sfinţiei sale osteneală şi jertfă, precum şi multă răbdare şi statornicie. N-a fost lipsită nici de încercări ale sănătăţii, mai cu seamă în ultimii ani ai vieţii. Şi-a purtat însă boala cu răbdare şi demnitate ca un bun ostaş al lui Hristos. Fără îndoială, prin suferinţă, Dumnezeu a curăţit-o de tot păcatul.

Trăsătura dominantă a vieţii maicii Nazaria rămâne lumina din sufletul şi de pe chipul ei. Această lumină i s-a arătat şi în noaptea când a murit: „A venit lumina, a venit lumina”, i-a spus de mai multe ori, ucenicei de chilie maicii Iosefina, actuala stareţă a Văratecului. Într-adevăr venise Lumina-Hristos ca s-o ducă în Împărăţia Sa.

Mitropolitul Serafim