• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Prima vizită a Mitropolitului Serafim în noua biserică a parohiei din Chemnitz

În weekendul 08-09 iulie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Serafim a efectuat o vizită canonică în Parohia Sfântul Vitus și Sfântul Ștefan cel Mare din Chemnitz, Germania.

Sâmbătă a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, ocazie cu care și credincioși din alte parohii s-au rugat împreună cu Mitropolitul lor. Pe lângă preotul paroh, soborul a fost completat de Părintele Tudor Mustea din Parohia Halle. Au urmat apoi o seară duhovnicească, ocazie cu care credincioții au avut ocazia să poarte discuții duhovnicești într-o atmosfera cordială cu Părintele Mitropolit.

 

Duminică a fost sărbătorit Hramul Parohie, ocazie cu care credincioși din toată Germania de Est au luat parte la Sfânta Liturghie. Din soborul slujitor au făcut parte Părintele Protopop Drd. Ioan Forga din Leipzig, Părintele Bogdan Buta din Erfurt, Părintele Sebastian Schipor din Dresden și Părintele Diacon Dumitru Dura, secretar eparhial.

Sfânta Liturghie a fost precedată de binecuvântarea locașului de cult de către Părintele Arhiereu, urmând ca în viitor, după amenajarea coresponzătoare, să aibă loc târnosirea bisericii. Apoi a urmat hirotesirea tânărului teolog Ioan-Cristian Pavăl întru citeț, ca recunoaștere pentru eforturile deosebite pe care acesta le face pentru asigurarea unei cântări liturgice corespunzătoare.

În cuvântul de învățătură rostit de Înaltpreasfinția Sa la sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit a subliniat fărmițarea efectuată în suflet ca urmare a păcatului. Acesta reprezintă cauza pentru care cei doi demonizați erau scindați în mulțime de demoni care îi stăpâneau și care îi îndepărtau de semenii lor. De asemenea, Mitropolitul Serafim a lăudat comunitatea din Chemnitz, care a reușit, la doar 2 ani de la înființare să își procure un locaș de cult adecvat, împreună cu un mic centru parohial. Aceasta s-a putut realiza prin generoasa susținere a Domnului Horst Fries, care s-a implicat atât prin cumpărarea imobilului și a terenului aferent, dar ajută în continuare la renovarea și înfrumusețarea centrului parohial.

Deja tradiționala agapă frățească, organizată cu multă trudă de credincioșii parohiei, a încheiat serbarea hramului parohiei din Chemnitz.

Ierom. Dr. Med. Atanasie Ulea, Chemnitz

 

construimcatedrala.ro