100 de ghiozdane pentru copii, la începutul anului școlar, la Cahul
Duminică, 25 august 2024, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie” și „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Cahul, a avut loc o acțiune filantropică adresată copiilor din parohiile defavorizate din Protopopiatul Cahul: 100 de ghiozdane au fost oferite celor mici, cu sprijinul Parintelui Protosinghel Ghelasie Păcurar de la parohia „Sf. Ap. Andrei” din Würzburg și a unor credincioși din București.
La încheierea cuvântului de învățătură rostit, Preasfințitul Veniamin a rostit rugăciuni pentru copiii care urmează să înceapă anul școlar, îndemnându-i pe cei prezenți să fie harnici, ascultători de părinți și de profesori și sa conștientizeze că viitorul lor depinde de felul în care se vor pregăti de viață, fiindcă școala are menirea de a-i ajuta pe copii să devină buni specialiști și cetățeni. Preasfinția Sa a mulțumit binefăcătorilor și le-a oferite semne de prețuire pentru dragostea și susținerea familiilor și a copiilor care încep anul școlar peste câteva zile. În acest sens, Ierarhul a oferit ordinul eparhial „Sfântul Ioan cel Nou” Părintelui Protosinghel Ghelasie Pacurar, arătând că prin dragostea părintelui au fost oferite și alte daruri familiilor defavorizate. La final, copiii și părinții prezenți au mulțumit ierarhului și binefăcătorilor, spunând ca vor fi harnici și vor învăța bine în noul an școlar.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Episcopiei Basarabiei de Sud