49 de inimi, un singur drum – Pelerinaj al bucuriei și al comuniunii în Țara Sfântă
Patruzeci și nouă de pelerini din parohiile „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Frankfurt și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Mönchengladbach, însoțiți de părinții lor, pr. Mircea Deac și pr. Cosmin Stan, au pornit spre Țara Sfântă fără așteptări spectaculoase, dar cu dorința sinceră de a se apropia de Dumnezeu.
Nu știam că această călătorie ne va schimba inimile și ne va uni într-un mod atât de profund. Am plecat ca un grup dar ne-am întors ca o familie.
Galileea – începutul chemării
Prima zi i-a purtat prin ținuturile Galileii, acolo unde Mântuitorul Și-a început activitatea publică. La Capernaum, „cetatea Sa”, au văzut ruinele sinagogii unde a predicat și locul casei Sfântului Apostol Petru. Citirea fragmentelor evanghelice chiar în acel spațiu a făcut ca Scriptura să devină vie.
Un moment de mare bucurie a fost plimbarea cu barca pe Marea Galileii. În liniștea apei, în bătaia vântului ușor, pelerinii au cântat și s-au rugat, rememorând momentele în care Hristos a potolit furtuna sau a umblat pe ape. A fost o clipă de pace profundă și de comuniune, în care cerul și apa păreau să se unească.
Pe Muntele Fericirilor, locul Predicii de pe Munte, cuvintele „Fericiți cei milostivi…” au fost ascultate cu altă inimă. Acolo, privind spre întinderea Galileii, fiecare a simțit că fericirea despre care vorbește Hristos este una lăuntrică, adâncă și statornică.
La Muntele Tabor, locul Schimbării la Față, au înțeles că lumina dumnezeiască nu este doar un simbol, ci o realitate care poate transforma omul. Urcușul a fost răsplătit de o priveliște impresionantă și de o rugăciune rostită în liniște.
Iordanul și pustia – locuri ale reînnoirii
La râul Iordan, locul Botezului Domnului, emoția a fost greu de descris. Mulți au intrat în apă sau au atins-o cu evlavie, reînnoindu-și făgăduințele de la Botez. A fost un moment de curățire și de început nou.
La apropiere se află Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan, una dintre cele mai vechi vetre monahale din pustie, unde pelerinii au descoperit frumusețea vieții ascetice și exemplul sfinților care au trăit în asprimea deșertului.
Drumul a continuat spre Mănăstirea Carantania, pe Muntele Ispitirii, locul unde Hristos a postit patruzeci de zile. Urcușul anevoios a fost o lecție de răbdare și perseverență. În liniștea stâncilor, fiecare și-a adus în rugăciune propriile lupte.
La Marea Moartă, au trăit un moment de destindere și bucurie curată. Râsetele și mirarea de a pluti pe apă au completat armonios zilele intense de rugăciune.
În pustia Iudeii, la impresionanta Mănăstire a Sfântului Sava, așezată spectaculos pe marginea unei văi adânci, pelerinii au simțit forța credinței neclintite si rugăciune adanca a sfintilor pustiei. A urmat apoi popasul la Mănăstirea Sfântul Teodosie, unde tradiția amintește de locul unde au fost adăpostiți magii după închinarea la Pruncul Iisus. Ambele mănăstiri au vorbit despre statornicie, jertfă și rugăciune neîncetată.
Ierusalimul – inima pelerinajului
În Ierusalim, trăirile au atins profunzimi greu de exprimat. Pe Muntele Eleon și Muntele Măslinilor, au rostit „Tatăl nostru” în locul unde Domnul i-a învățat pe ucenici această rugăciune. La Mormântul Maicii Domnului și la Biserica Adormirii Maicii Domnului, au simțit o mângâiere aparte, ca o ocrotire tainică a Maicii.
Parcurgerea Viei Dolorosa a fost un drum al tăcerii și al conștientizării jertfei. La Piatra Ungerii, la Golgota, emoțiile au fost copleșitoare. Însă punctul culminant a fost la Sfântul Mormânt.
Participarea la Sfanta Liturghie, sambata noapte si momentul împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului la Sfântul Mormânt a fost apogeul duhovnicesc. În acel loc al Învierii, mulți s-au apropiat de Sfintele Taine cu inimile curate și recunoscătoare.
Cea mai mare minune trăită de grup a fost primirea unei lumânări aprinse din lumina care arde neîntrerupt în Capela Îngerului. Flacăra aceea a fost simțită ca un dar personal, ca o binecuvântare vie. Unii au plâns, alții au zâmbit, dar toți au înțeles că poartă în suflet o lumină care nu se stinge.
Oaze românești de credință
Un loc aparte în inimile pelerinilor l-au avut Așezămintele românești din Țara Sfântă – adevărate oaze românești de credință.
La Așezământul românesc de la Ierihon, în apropierea locurilor biblice ale Vechiului și Noului Testament, au descoperit aceeași căldură și ospitalitate. Aceste așezăminte au fost pentru pelerini colțuri de acasă, spații în care identitatea românească și credința ortodoxă s-au împletit armonios.
La Așezământul românesc de la Ierusalim, au participat la Sfânta Liturghie, trăind bucuria rugăciunii în limba română chiar în cetatea sfântă. Mulți s-au împărtășit aici cu Sfintele Taine, simțind unitatea dintre credința de acasă și locurile sfinte.
La Biserica Nașterii Domnului din Betleem, coborârea la locul Nașterii a fost o întâlnire cu smerenia lui Dumnezeu, iar finalul pelerinajului, la Ein Karem, locul întâlnirii dintre Maica Domnului și Elisabeta, a fost unul plin de lumină și căldură sufletească.
O familie născută din rugăciune
Am plecat fără așteptări. Am trăit bucurii duhovnicești neașteptate. Am râs în momentele simple, am plâns de bucurie în clipele de har.
Iar la întoarcere, nu mai eram doar pelerini din două parohii.Eraum o familie unită prin lumină, prin rugăciune și prin experiența întâlnirii vii cu Hristos în Țara Sfântă.
Lumina primită la Sfântul Mormânt arde acum în casele noastre. Dar mai ales arde în inimile noastrr – ca o făgăduință că acest pelerinaj nu a fost un final, ci un nou început.
Pr. Cosmin Stan, Parohia „Sf. Ier. Calinic de la Cernica” – Mönchengladbach
