Vizita corului de maici al mănăstirii Văratec, la Nürnberg

Corul de maici al mănăstirii Văratec a fost anul acesta unul dintre grupurile finaliste la concursul de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul”, organizat la sfârșitul lunii octombrie de către Patriarhia Română. În luna noiembrie, la invitația grupului român al parlamentarilor europeni, maicile au susținut mai multe concerte de muzică bizantină la Bruxelles. Vizita preacuvioaselor maici la Nürnberg, împreună cu Preacuvioasa Maică stareță Stavrofora Iosefina Giosanu, a avut loc la vremea slujbei privegherii pentru sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, joi 12 noiembrie, fiind prelungită până a doua zi, când distinsul cor a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de ÎPS Serafim alături de slujitorii Catedralei mitropolitane din Nürnberg.
După împărtășirea cu Sfintele Taine, ÎPS Serafim a mulțumit maicilor pentru frumoasa cântare și a evocat importanța mănăstirii Văratec și a spiritualității născute în această vatră monahală nemțeană, unde a trăit și a propovăduit Sfântul Iosif, mare isihast și ucenic al sfântului Paisie de la Neamț, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2008. Toți cei de față au fost invitați la o agapă organizată de maicile de la Centrul Mitropolitan și doamne din parohia Nürnberg.












