Tabăra de week-end a Parohiei Luxemburg la mănăstirea Godoncourt
Uneori, Dumnezeu ne oferă exact ce avem nevoie fără să știm cât de mult ne lipsea: liniște, timp împreună, râsete și suflete care se odihnesc. După o săptămână plină, vineri seara, direct după muncă, după școli și grădinițe, am pornit obosiți, dar cu inima plină de nerăbdare, spre Mănăstirea Godoncourt. Aproape trei ore de drum… însă din primele minute după sosire, în liniștea locului și în căldura cu care am fost primiți, ne-am simțit ca acasă. Sau poate chiar mai mult… răsfățați, îmbrățișați, primiți cu dragoste.
A doua zi, sâmbătă 6 iunie, a început cu Sfânta Liturghie. Atâta pace și atât de multă liniște în suflet, încât nu ne mai venea să ieșim din biserică. Iar copiii… au fost uimitor de cuminți, absorbiți și liniștiți, desigur și ei simțeau frumusețea acelui moment. După un mic dejun delicios, am pornit la plimbare prin împrejurimi: am cules cireșe, am trecut prin lanuri de grâu, ne-am jucat cu baloții de paie și, spre bucuria tuturor, copiii au reușit chiar să împingă un balot uriaș, în uralele și râsetele noastre. La un mare cireș dintr-o răscruce ne-am oprit cu mic, cu mare. Copiii au fost fascinați că au putut mânca cireșe culese chiar de mâinile lor și că s-au cățărat în pom.
În partea a doua a zilei, copiii au creat adevărate mici opere de artă: tablouri cu Maica Domnului împodobite cu flori, frunze și multă imaginație — fiecare lucrare unică, delicată și făcută cu dragoste.
În acest timp , bărbatii au dat o mână de ajutor Părintelui Serafim la treburile gospodărești si femeile au avut un timp de suflet alături de Maica Doroteea, într-o discuție sinceră și profundă despre echilibrul în familie: cum împărțim timpul, atenția și iubirea între soți, copii, muncă și casă.
Spre seară, am pornit într-o plimbare până la ferma satului, unde am avut bucuria să întâlnim câțiva vițeluși tare simpatici, iar pe drum am rostit împreună un psalm.
La popas, am avut o frumoasă sesiune de întrebări și răspunsuri cu Părintele Ion, un timp valoros de dialog și răspunsuri sincere la întrebările noastre.
Ziua s-a încheiat cu Vecernia și Litia, unde am participat cu mic cu mare iar apoi… momentul preferat al tuturor: focul de tabără
Cu toții ne-am bucurat împreună, am cântat, am spus poezii, rugăciuni și glume, iar copiii s-au jucat minunat împreună, de parcă se cunoșteau de o viață. În lumina focului, cu sufletele liniștite și inimile pline, am înțeles încă o dată cât de frumos este când comunitatea devine familie.
Uneori nu avem nevoie de mult ca să fim fericiți. Doar de oameni frumoși, puțină liniște și un loc unde sufletul poate respira.
A consemnat Pr. Ion Tîrgoală, Parohia „Nașterea Domnului” – Luxemburg
