Tabără de zi dedicată educației, credinței și comunității la Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

În perioada 6–7 iunie 2026, Școala Parohială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a găzduit, în cadrul Parteneriatului Educațional Internațional cu Asociația TEAM din Constanța, o serie de activități dedicate copiilor, tinerilor și familiilor din comunitatea românească.
Punctul central al proiectului a fost tabăra de zi pentru copii și adolescenți, care a reunit participanți cu vârste între 6 și 16 ani. Timp de două zile, aceștia au luat parte la ateliere de dezvoltare personală, jocuri educative și activități de echipă, coordonate de prof. Daniela Ghițoiu și de tinerii traineri ai Asociației TEAM, recunoscuți pentru implicarea și performanțele lor în domeniul leadershipului și al dezbaterilor academice.
Dimensiunea educațională a proiectului a fost completată vineri prin două vizite instituționale importante. Dimineața, grupul de elevi și voluntari a fost primit la Ambasada României la Viena, unde a avut ocazia să dialogheze cu diplomați români despre rolul diplomației, provocările lumii contemporane și importanța implicării active în societate.
După-amiaza, participanții au vizitat Institutul Cultural Român din Viena, descoperind modul în care cultura și identitatea românească sunt promovate în spațiul european.
Duminică, după participarea la Sfânta Liturghie, activitățile taberei au continuat într-o atmosferă plină de entuziasm și energie. În paralel, a avut loc conferința dedicată părinților, bunicilor, profesorilor și tuturor celor interesați de educația copiilor, intitulată „Familia prin ochii copilului și al tânărului”, susținută de doamna psiholog și profesor de educație socială Daniela Ghițoiu.
Evenimentul a reunit peste 50 de participanți, interesați de teme precum comunicarea autentică în familie, nevoile emoționale ale copiilor și construirea unor relații bazate pe încredere, respect și iubire. Interesul deosebit manifestat de participanți și dialogul deschis creat în cadrul întâlnirii au confirmat nevoia unor astfel de programe de parenting în comunitatea românească din diaspora. Ca urmare, începând din luna septembrie, aceste întâlniri vor continua periodic, detaliile și programul urmând să fie anunțate în luna august.
Pe pagina Facebook a Parohiei, părintele paroh Emanuel Nuțu, consilier cultural al Arhiepiscopiei ortodoxe române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a adresat mulțumiri Asociației TEAM, doamnei prof. Daniela Ghițoiu, tinerilor traineri veniți din Constanța, coordonatoarei Carmen Șereș și tuturor voluntarilor care au contribuit la succesul acestei inițiative și la consolidarea unei frumoase colaborări între România și Austria.