Încheierea programului catehetic „Prima Spovedanie” – 2023, la Viena

În Biserica „Învierea Domnului„ şi „Sf. Ap. Andrei” din Viena – ca şi în anii trecuţi, Părintele paroh Nicolae Dura, Vicar pentru Austria, împreună cu voluntarii cateheți au pregătit în fiecare sâmbătă, începând cu luna martie, copiii de 7-8 ani ai parohiei pentru prima Taină a Spovedaniei. În cadrul programului de pregătire catehetică au fost prezentate temele: copilăria dar dumnezeiesc, ascultarea, faptele bune, rugăciunea, icoanele, cinstirea Maicii Domnului şi a sfinţilor, Biblia, Biserica, Sfintele Taine: Botezul, Spovedania şi Împărtăşania. Au participat: Matei, Fabian Andrei, David, Daria, Elena, Giorgiana, Patrick, Lukas, Gabriela, Michell Ana, Roxana Maria, Elisabeta, Kaius, Iulian, Selin, Andrei, Markus, Evelin Maria şi Cătălin.
Astfel, în Duminica Sfinţilor Români (18 iunie), după ce s-au spovedit în seara anterioară, în cadrul Sf. Liturghii copiii au primit îngenunchind şi Sf. Împărtăşanie. Au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru acest an şcolar care se încheie. În dar au primit icoane cu Sf. Ap. Andrei şi cu Sf. Nicolae să le păstreze cu sfinţenie acasă, în camerele lor.
Părintele Nicolae i-a felicitat pe participanți, precum și pe părinții care i-au însoţit şi i-au sprijinit și le-a urat vacanţă plăcută, frumoasă şi folositoare împreună cu toţi cei dragi. Totodată s-a făcut anunțul că sâmbătă 16 septembrie a.c., ora 17,00  – în Parohia românească din Simmering se va face rugăciunea pentru elevi la începutul anului şcolar 2023/2024.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Viena.