Cinstirea sfinților mărturisitori ardeleni la Kufstein, în munții Tirolului

Al nouălea pelerinaj în cinstea sfinților mărturisitori ardeleni de la Kufstein a fost organizat cu anticipație în acest sfârșit de săptămână și a fost pregătit cu multă dăruire de Parohia Ortodoxă Română ”Sfinții Mărturisitori Ardeleni” păstorită de Părintele Daniel Stan.

La sărbătoarea sfinților mărturisitori transilvăneni Sfânta Liturghie a fost oficiată de către ÎPS Părinte Mitropolit Serafim al Germaniei și de PS Părinte Episcop Sofian Brașoveanul, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi din Austria, Germania și România. Răspunsurile la strană au fost date cu măiestrie de Părintele Alin Buliga. La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, mulți copii și credincioși, înveșmântați în costume populare, s-au pregătit și au primit Sfânta Împărtășanie.

În cuvântul de învățătură intitulat, Sfinții lui Dumnezeu între dragostea de Dumnezeu și dragostea de neam, PS Părinte Episcop Sofian a remarcat că în luna octombrie, pe lângă cele două pelerinaje consacrate de la Iași (Moldova) din 14 octombrie și de la București (Muntenia) din 27 octombrie, se profilează și acest pelerinaj de la Kufstein, dedicat Transilvaniei, din preajma zilei de 21 octombrie.

Ierarhul nostru a mai evidențiat în predica sa următoarele: Un loc sfânt este un loc dătător de sens. Locul acesta probabil este cel mai sfânt din toată Arhiepiscopia noastră, având în vedere sensul pe care acești sfinți l-au dat vieții și activității lor, precum și pătimirii lor. Noi suntem chemați să înțelegem jertfa lor și să încercăm să trăim în sfințenie, cu sens în viața noastră, contribuind și la ameliorarea existenței celor din jurul nostru dar și al celor care vor veni după noi, conform îndemnului evanghelic:”Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8).

Vă felicit pe dumneavastră pe cei care veniți an de an, pentru că înțelegeți că pelerinajul acesta are un sens, înțelegeți că prietenia cu sfinții ne duce spre împlinirea destinului la care ne-a chemat Dumezeu în această lume. Astfel suntem chemați să ne trăim identitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, identitatea de credință și de neam cu hotărâre și dăruire și să sfințim mai mult locul acesta și orice loc în care mergem. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată. Întâlnirea cu sfinții este mereu și un prilej de întâlnire cu profunzimile sufletului nostru, de reașezare identitară, de entuziasmare spre lucrarea binelui.

La final, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a accentuat datoria noastră de creștini ortodocși care trăim în diaspora de a ne păstra credința, limba și tradițiile, în acest context de sincretism religios, având exemplul celor care au pătimit în acest loc. A menționat apoi câteva caracteristici ale Bisericii Ortodoxe: liturgică, ascetică, mistică și misionară. Părintele Mitropolit Serafim a mai remarcat: Dacă Dumnezeu ne-a adus aici, a îngăduit să trăim în Diaspora, a făcut-o Dumnezeu ca să dăm mărturie smerită și sinceră despre credința noastră, credința cea dreaptă, întemeiată pe cele șapte sinoade ecumenice pe care trebuie s-o păstrăm neștirbită.  În încheiere, ÎPS Mitropolit Serafim i-a binecuvântat pe cei de față și a adresat mulțumiri părintelui Daniel Stan, credincioșilor veniți din depărtare, precum și oficialităților locale pentru organizarea și susținerea comunității românești. Părintele paroh și-a exprimat apoi aprecierea față de gazda acestui eveniment, Părintele Dr. Roland Rasser, vicar emerit al diocezei de Salzburg, care pune la dispoziție an de an catedrala încăpătoare ”Sankt Vitus” și sala parohială pentru desfășurarea slujbelor și a întrunirii clericilor cu ocazia acestui pelerinaj. La slujbă a participat și Consulul General al României din Salzburg – Dl. Radu-Dumitru Florea.

După slujbă, s-a pornit în procesiune spre fosta fortăreață, unde s-a oficiat parastasul pentru cei adormiți în fața plăcii comemorative instalate de Comunitatea Românească Ortodoxă din Austria anul trecut. În continuare s-a sfințit o icoană de mari dimensiuni cu sfinții mărturisitori ardeleni, destinată catapetesmei aflată în proiectare pentru locașul de cult unde își desfășoară slujbele comunitatea noastră din Kufstein.

Cu acest prilej, pelerinii au putut observa instrumentele de tortură expuse în fosta închisoare care depun mărturie despre marile frământări și chinuri suferite de prizonierii încarcerați acolo.

Efectul jertfei supreme al sfinților mărturisitori Visarion Sarai, Nicolae Oprea și ale sfinților preoți mărturisitori Ioan din Galeș și Moise din Sibiel, a odrăslit în 1864, prin recunoașterea oficială a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române istorice, venită din partea Curții imperiale din Viena. Sfântul Andrei Șaguna, canonizat în anul 2011, a fost primul ierarh al reînființatei Mitropolii a Transilvaniei, după dizolvarea acesteia petrecută la începutul secolului al XVIII-lea. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a continuat cu succes lupta inițiată de sfinții mărturisitori transilvăneni de recunoaștere și organizare a Bisericii Ortodoxe Române.

Dacă în epoca iluministă fortăreața Kufstein era considerată a fi una dintre cele mai temute închisori imperiale, astăzi, orășelul alpin cu același nume  ocupă primul loc în clasamentul celor mai frumoase orașe din Austria. Pe străzile sale pitorești pășesc astăzi atât localnicii proveniți din diferite țări ale lumii, cât și foarte mulți turiști și pelerini ortodocși.

La finalul manifestărilor, sutele de pelerini au fost invitați la agapa tradițională, organizată cu multă jertfă de părintele paroh Daniel Stan cu sprijinul familiei și enoriașilor săi.

Pelerinajul la Kufstein s-a încheiat cu Conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Austriei de Vest (Protopop Mircea Oniga) prezidată de IPS Părinte Mitropolit Serafim.

Să avem parte de rugăciunile sfinților mărturisitori ardeleni!

A consemnat Pr. Cătălin Soare, St. Pölten