Concertul ,,Colind din suflet de copil” la St. Pölten

Duminică, 15 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie oficiată în sobor cu diacon, la Parohia „Sf. Martiri Brâncoveni” din St. Pölten – Austria, s-a desfășurat a V-a ediție a concertului de poezii și colinde ”Colind din suflet de copil”. Copii de vârste diferite (începând de la un an jumătate până la 14 ani) au slăvit nașterea pruncului Iisus prin cântări frumoase de colinde și au recitat fragmente din poezii specifice acestei perioade calendaristice.

Atmosfera a fost înfrumusețată mai ales prin veșmintele deosebite tradiționale purtate de interpreții noștri. Spre încântarea oaspeților de alte naționalități, s-au interpretat și două piese în limba germană: „O, Tannenbaum” și ”O, Kinderlein kommet…”

Vocile cristaline de copii au fost acompaniate la pian de artista Teodora Forssbohm (Corduneanu). În încheiere, preotul le-a transmis copiilor că cel mai mare și de preț dar pe care l-au primit în această zi de sărbătoare a fost Sfânta Împărtășanie, iar cadourile oferite de Consiliul parohial au un caracter simbolic. Mulțumim organizatorilor, părinților și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a venirii Domnului Hristos.

Pr. Paroh Cătălin Florin Soare