Conferința preoților din Bavaria de Nord și slujbă în sobor la Schwabach
Sâmbătă, 25 februarie, a fost o zi încărcată de emoție, rugăciune, bucurie și binecuvântare, în parohia „Sf. Ier. Calinic de la Cernica” și „Sf. Elisabeta” din Schwabach-Roth, Bavaria.
În prezența și sub îndrumarea IPS Mitropolit Serafim, a avut loc prima întrunire a Protopopiatului Bavariei de Nord. La întrunire au participat un număr de 15 preoți, care și-au împărtășit experiențele și sfaturile reciproce pe tema ,,Spovedanie și Împărtășanie”. Tema a fost aleasă având în vedere faptul că începe Postul Mare și un număr mare de credincioși își doresc să se spovedească și să se împărtășească.Discuțiile au fost utile pentru fiecare participant, deoarece împărtășirea și schimbul de idei îmbunătățește activitatea fiecărui preot.
Începând cu ora 17:30 IPS Serafim a săvârșit Sfântul Maslu,în sobor de preoți, la Taina Sfântului Maslu a participat preotul Robert Schrollinger, parohul comunității catolice germane și domnul Peter Reiß, primarul orașului Schwabach.
Biserica noastră a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au participat. După Taina Sfântului Maslu, IPS Serafim a ținut un cuvânt de învățătură pentru credincioși, îndemnându-i să se bucure de Postul Mare, să săvârșească fapte bune, să-și ierte aproapele, să postească după putere, să-și purifice sufletul și trupul, pentru a întâmpina cu bucurie Învierea Domnului Iisus Hristos. După încheierea cuvântului de învățătură, Mitropolitul Serafim a săvârșit hirotesia întru Iconom Stavrofor a preotului paroh Marius Taut, totodată protopop al Bavariei de Nord.
Părintele Marius Taut a ținut un scurt cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu, chiriarhului său – Mitropolitul Serafim, familiei și tuturor credincioșilor, pentru sprijin și binecuvântare.
După săvârșirea Sfântului Maslu, IPS Serafim a sfințit casa parohială, renovată, în care preotul și familia sa s-a mutat de curând.
Știre și imagini preluate de pe pagina Facebook a Parohiei Schwabach