Cuvânt la sfințirea altarului Bisericii „Sf. Antonie cel Mare” (8.10.2026)
Cuvânt al ÎPS Părinte Mitropolit Serafim rostit la Viena, cu ocazia sfințirii altarului Bisericii „Sf. Antonie cel Mare”, 8 noiembrie 2026
Iubiți credincioși, frați și surori în Domnul,
stimați oaspeți,
În urmă cu 12 ani și jumătate, în Lunea Paștilor 2014, primeam din mâinile Eminenței Sale, Cardinalul Christoph Schönborn cheile acestei biserici, care devenise de câteva luni biserica nou-înființatei Parohii „Sfântul Antonie”. Prin cumpărarea Bisericii „Sfântul Antonie”, românii ortodocși, foarte numeroși în Viena, aveau posibilitatea închegării unei a doua parohii. Între timp, Protopopiatul Viena, Austria de Jos și Burgenland cuprinde 13 parohii, dintre care 4 în Viena.
Astăzi privim cu recunoștință atât asupra ctitorilor acestei biserici, zidită acum 133 de ani, cât și asupra noilor ei ctitori, care, în jurul Părintelui Ioan Moga, au restaurat-o și înfrumusețat-o, dar mai ales au umplut-o cu duh de comuniune.
Sfințirea noului altar al Bisericii „Sfântul Antonie” se așază într-o ordine firească față de prima sfințire, în 1893, dar și față de resfințirea din 1904. Este un act de înnoire harică, ce a culminat cu ungerea noului Altar cu Sfântul și Marele Mir. Suntem convinși că cei care au zidit această biserică se bucură azi împreună cu noi. Se bucură să vadă că acest locaș este plin în fiecare duminică, deși acum este vorba de o comunitate ortodoxă. Însă toți avem același Mântuitor Iisus Hristos, aceeași Maică a Domnului și aceleași sărbători care ne adună la rugăciune.
Încă din epoca bizantină, sfințirea altarului bisericii a fost considerată de către unii Sfinți Părinți drept corespunzătoare unei Sfinte Taine. Astfel, în secolul al XIV-lea, Sfântul Nicolae Cabasila vorbește, în cartea sa Despre viața în Hristos, despre rolul important al sfințirii altarului unei biserici pentru viața duhovnicească a fiecărui credincios. Cu Sfântul și Marele Mir, cu care se unge fiecare nou botezat pentru a dobândi darurile Duhului Sfânt, se unge și altarul bisericii. Între Altar și inima credinciosului există o legătură harică directă. Ceea ce am săvârșit astăzi nu se referă doar la altarul văzut, ci și la altarul inimii pe care aducem „jertfe duhovnicești” (cf. I Petru 2,5), adică rugăciunea de toată vremea și facerea de bine către semenii noștri.
În viziunea ortodoxă, biserica este cerul pe pământ sau cerul care coboară pe pământ. „În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu”, spune o cântare bisericească. Această imagine a cerului care coboară pe pământ o trăim mai ales într-o biserică împodobită cu icoane și fresce care ni-L aduc pe Dumnezeu și pe sfinți aproape de noi. Sinodul VII Ecumenic (Nicea, 787) definește icoana ca o prelungire vizuală a Sfintei Scripturi. Și în Biserica Sf. Antonie, pereții au devenit purtători de icoane: zeci de chipuri de sfinți, din Apus și Răsărit, din Legea cea Veche și Legea cea Nouă, ne însoțesc în rugăciunea liturgică. Chiar dacă pictura nu este finalizată, ea își arată deja frumusețea duhovnicească.
Dostoievski a spus că „frumusețea va salva lumea”. Limba greacă are un singur cuvânt pentru a exprima frumosul și binele: „kalon”. Frumusețea se identifică cu binele, iar binele cu frumosul! Creația lui Dumnezeu, avându-l pe om drept coroană a ei, este bună și frumoasă. Numai păcatul îi urâțește pe om și creația, pentru că păcatul cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta este împotriva naturii. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune că „păcatul este călcarea legii” (1 Ioan 3, 4) — a legilor lui Dumnezeu înscrise în natura omului și a tuturor existențelor din univers, pentru ca peste tot să domnească armonia. Cuvântul „cosmos” are în limba greacă și înțelesul de armonie. În cosmos domnește armonia pentru că astrele respectă legea lui Dumnezeu înscrisă în natura lor. „Lege le-a pus și nu o vor trece”, zice Psalmistul despre astrele din univers (Psalmul 148, 6). Numai omul, înzestrat cu libertate, nu respectă legile lui Dumnezeu înscrise în firea sa.
Biserica este, deci, locul unde noi învățăm și creștem în această frumusețe mântuitoare, care se revarsă peste noi prin Duhul Sfânt, în sfintele slujbe.
Biserica Ortodoxă este o Biserică liturgică și ascetică; slujbele ei sunt lungi, dar foarte frumoase. Christos Yannaras, teolog și filosof grec, într-un interviu pe care i l-am luat în 1993, mi-a spus: „Cultul Bisericii este expresia cea mai înaltă a culturii umane”, a ceea ce omul a putut crea pentru a-și cultiva sufletul. Într-adevăr, nimic nu ne cultivă sufletul, nimic nu ne înnobilează precum Sfânta Liturghie și celelalte slujbe ale Bisericii. Sfântul Dumitru Stăniloae, pe urmele Sfântului Maxim Mărturisitorul (sec. VII), numește Biserica „laboratorul Învierii”. Dacă vrem să biruim păcatul care duce la suferință și moarte și să pregustăm viața ce va să fie, trebuie să ne încadrăm în comunitatea Bisericii, să participăm cu drag la Sfânta Liturghie, să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, care sunt „leacul nemuririi” (Sfântul Ignatie Teoforul, †107). Astfel, inima ni se încălzește, transformându-se din inimă de piatră în inimă de carne (cf. Ezechiel 36, 26). Așa ajungem să avem o inimă bună, milostivă și compătimitoare, care îi cuprinde în dragostea ei pe toți oamenii și întreaga creație. Căci în inima omului se concentrează toată umanitatea și toată creația, tot cosmosul — omul fiind, după Părinții Bisericii, un microcosmos.
Toate aceste lucruri nu se pot realiza de la sine. Când spunem „Biserică”, ne gândim atât la biserica zidită, al cărei nou altar l-am sfințit astăzi, cât și la Biserica vie, la familia duhovnicească reprezentată de parohie — organismul viu care crește în biserica de zid. Omul este, prin natura sa, o ființă eclezială, comunională. Fericit este cel ce înțelege această mare taină și se străduiește să se integreze cât mai bine în Biserică, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că este „trupul lui Hristos”. Dacă Biserica este trupul lui Hristos, credincioșii sunt mădulare ale acestui trup tainic și mădulare unii altora. Părintele Alexander Schmemann, cel mai mare liturgist contemporan, spune atât de frumos că „Adunarea credincioșilor în biserică, în frunte cu preotul, săvârșește Liturghia (Euharistia), iar Euharistia îi transformă pe credincioși în Biserică”. Nu putem trăi fără Hristos, după cum nu putem trăi fără Biserică, cu care Hristos Se identifică. Totuși, puțini credincioși își dau seama de acest adevăr existențial! De aceea, este mare nevoie de catehizare și îndrumare duhovnicească din partea preotului, în primul rând de catehizarea copiilor și a tinerilor, dar și a părinților. Este ceea ce face Părintele Ioan, ajutat de doamna preoteasă Patricia și de membrii activi ai acestei parohii.
Hramul acestei biserici este unul dublu. Pe de o parte Sf. Antonie cel Mare, care face trimitere la importanța spiritualități vii, ascetice, pentru viața creștinului. Pe de altă parte, Sf. Andrei Șaguna, marele mitropolit de la Sibiu din sec. al 19-lea, care a făcut foarte mult pentru înnoirea Ortodoxiei în Transilvania, punând accentul pe educație. Aceste două dimensiuni, spiritualitate și educație sunt și pentru viața acestei parohii foarte importante.
La final, îi salutăm în mod special pe toți oaspeții care au venit la această sărbătoare, atât confrații noștri de alte confesiuni, cât și pe reprezentanții autorităților locale, dar și ai Ambasadelor României și Republicii Moldova în Austria.
Mulțumim încă o dată Cardinalului Christoph Schönborn, care nu a putut fi astăzi prezent, arhiepiscopului Josef Grundwidl, reprezentat de profesorul Rudolf Prokschi (decanul catedralei Sf. Stefan), dar și părintelui Martin Rupprecht – prietenul parohiei Sf. Antonie – pentru tot sprijinul acordat.
În încheiere, aduc felicitări Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Viena, pentru tot ceea ce s-a realizat în ultimii 12 ani aici, prin rugăciunea și osteneala Părintelui Profesor Ioan și a Preotesei Patricia Moga. Ultimul mare proiect, renovarea fațadei a acestei biserici – monument istoric, a arătat încă o dată solidaritatea și puterea de jertfelnicie a acestei comunități. Este o parohie vie, mereu în devenire și una dintre cele mai active pe plan liturgic, catehetic, pastoral-misionar și filantropic din Arhiepiscopia noastră.
Mulțumim bunului Dumnezeu pentru această bucurie a zilei de azi, care stă sub semnul Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil și a tuturor sfinților îngeri. Îl rugăm pe Hristos Domnul, prin rugăciunile Sfinților Antonie cel Mare și Andrei Șaguna, să reverse pacea, lumina și binecuvântarea Sa peste acest sfânt locaș și peste voi toți.
+ Mitropolitul Serafim









