De la Niceea la Aachen, preocupări istoriografice

Recenzie publicată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor în Ziarul Lumina, 6 Iunie 2025

Lucrarea „De la Niceea la Aachen. Dezbaterile privitoare la sfintele icoane între Răsărit și Apus în perioada carolingiană”, apărută în 2025 la Editura Basilica a Patriarhiei Române, se impune ca o cercetare de referință, bucurându‑se de aprecierile părintelui profesor Daniel Benga, care o consideră o lucrare dedicată „primului iconic turn cuprinzător din istoria creștinismului apusean” – o incursiune rară și necesară în receptarea teologiei icoanei în Occidentul carolingian. Sub condeiul părintelui Alexandru Nan, polemicile teologice devin ecouri ale unor atitudini istorice limpezi, revelatoare pentru înțelegerea modului în care Răsăritul și Apusul au receptat, cinstit și disputat imaginea sacrului. Această abordare interdisciplinară îmbină sensibilitatea pastorală cu erudiția patrologică, oferind o perspectivă nouă asupra unui moment crucial din istoria teologiei și politicii medievale.

Părintele Alexandru Nan, protopop al Bavariei de Sud, doctor în teologie și paroh la Parohia „Buna Vestire” din München, sub oblăduirea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, își așază semnătura pe o lucrare ce reflectă preocupări vechi, rod al unei meditații îndelungate. Aici, disputa asupra sfintelor icoane nu este doar o pagină de istorie, ci un câmp de tensiuni spirituale și politice, în care papalitatea, Regatul franc și influențele bizantine se încrucișează sub umbra lui Carol cel Mare. Începând cu Conciliul de la Frankfurt și până la a doua încleștare iconoclastă, cu ecourile ei târzii asupra papalității și imperiului franc după anul 815, autorul navighează cu rigoare și intuiție prin meandrele unei epoci zbuciumate, aducând la suprafață nu doar fapte, ci și înțelesuri.

Consistența academică a acestei cercetări își găsește confirmarea și în aparatul critic impresionant pe care se sprijină. O privire, chiar fugitivă, asupra bibliografiei lucrării dezvăluie un detaliu semnificativ: izvoarele sale provin aproape exclusiv din sfera autorilor străini, cei mai mulți dintre ei scriind în limba germană – limbă în care părintele Alexandru Nan s‑a adâncit și s‑a desăvârșit de‑a lungul timpului. Sunt și lucrări din alte culturi, cu predilecție din lumea apuseană, care au tratat în pagini numeroase subiectul enunțat.

Dincolo de aspectele metodologice, însăși alegerea titlului lucrării merită o atenție deosebită, dezvăluind profunzimea intenției autorului. Titlul lucrării ar putea fi interpretat, poate prea repede, ca un omagiu adus împlinirii celor 1.700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea – aniversare marcantă în anul acesta. Însă direcția sa profundă se îndreaptă către a șaptea adunare ecumenică, cea din 787, unde s‑a hotărât cu durere, dar și cu luminare, restaurarea cinstirii sfintelor icoane după decenii de rătăcire și zbucium în sânul Bisericii. Lucrarea nu este doar o analiză istorică, ci o punte întinsă între Răsărit și Apus, între două respirații ale aceluiași Trup al lui Hristos. Autorul, cinstitor al icoanelor și crescut în această învățătură a Bisericii, scrie din inimă și cu responsabilitatea mărturisirii. Scriitura sa devine un răspuns calm, dar ferm, împotriva acelora care, departe de învățătura Bisericii, se mulțumesc să admire fără să trăiască, să privească fără să se supună, să adore fără să poarte – nici în suflet, nici în trup – taina Întrupării pe care icoana o vestește.

Această abordare pastorală și apologetică se îmbină armonios cu grija autorului de a reda cu fidelitate complexitatea epocii studiate. Dincolo de faptele larg cunoscute, părintele Alexandru Nan aduce în paginile sale chipuri și voci care, în Răsărit, au fost adesea trecute sub tăcere sau lăsate în penumbră. Occidentul este prezentat înainte și după furtuna iconoclasmului, cu reliefuri clare și accente puse pe fidelitatea episcopilor față de dreapta învățătură. Așa cum se știe, în Apus părerile au fost adesea împărțite, dar nu lipsite de curajul mărturisirii.

Acest spirit mărturisitor își găsește expresia cea mai elocventă în documentele epocii, pe care autorul le valorifică din abundență, cu atenție filologică și acribie teologică. O dovadă grăitoare o constituie cuvântul Episcopului Romei, Nicolae I, din anul 866, care rostește cu putere apostolică: „Stabilim despre sfintele și venerabile icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Sale, pururea Fecioara Maria, și ale tuturor celor despre care se crede că au fost plăcuți lui Dumnezeu încă de la Abel cel Drept, pe care Biserica sfântă răspândită în întreaga lume le‑a primit de mult, ceea ce au decretat prelații Scaunului Apostolic și au hotărât să rămână nepătate și imaculate”, hotărâre care se încadrează în linia aurită a Părinților, un ecou al Tradiției neîntrerupte.

Claritatea acestei afirmări dogmatice își găsește completarea în condamnarea fermă a celor care au deviat de la adevărul revelat. Cu aceeași forță sunt osândiți cei care au răsturnat această învățătură: „Îl sancționăm și îi dăm anatemei de la Hristos și de la Biserica Apostolică pe Ioan, fostul întâistătător al Constantinopolului, şi pe adepții săi care susțin cu o gură spurcată că icoanele trebuie sfărâmate și călcate în picioare, cât timp nu vor fi de acord cu noi în această privință și nu le vor înțelege potrivit decretelor Sfinților Părinți”. Aceste cuvinte grele, rostite în miezul veacului al IX‑lea, revin în lucrare ca avertismente, dar și ca jaloane pentru orientarea dreaptă a conștiinței eclesiale.

Ancorarea în izvoarele primare ale Tradiției nu împiedică deloc accesibilitatea și actualitatea demersului autorului. Deși se adresează cu precădere cunoscătorilor istoriei Bisericii universale – lucrarea fiind parte a tezei de doctorat publicată anterior la Editura Doxologia -, părintele Alexandru Nan reiterează, cu luciditate și duhovnicească însuflețire, adevărul despre cinstirea icoanei. El vorbește despre controverse, dar nu pentru a stârni neliniștea, ci pentru a sublinia ceea ce ne unește dincolo de timp și spațiu.

Căutarea unității în diversitate se înscrie într‑o preocupare constantă a autorului, care depășește cu mult cadrul prezentei lucrări. Tema icoanei ca loc de întâlnire între Răsărit și Apus este una predilectă pentru autor. Tot așa sunt și lucrările sale dedicate sfinților occidentali, în special cei din spațiul german, redescoperiți printr‑o bibliografie bogată și aproape integrală din arealul în care părintele slujește. În toți acești sfinți, autorul recunoaște chipul Bisericii nedespărțite și dorința lor arzătoare de a sluji Adevărul, înainte de orice ruptură, înainte de orice cădere.

În această viziune de ansamblu, prezenta cercetare își dezvăluie nu doar valoarea științifică, ci și semnificația ei spirituală profundă. Lucrarea părintelui Alexandru Nan nu este doar un studiu istoric, ci o chemare la redescoperirea unității de credință prin icoană – această „fereastră spre veșnicie” care leagă văzutul de nevăzut, timpul de veșnicie, Răsăritul de Apus. Cu rigoare academică și sensibilitate eclesială, autorul ne oferă nu doar o cronică a dezbaterilor teologice din perioada carolingiană, ci și o mărturie personală a fidelității față de adevărul neschimbat al Bisericii, chemând cititorul să aleagă între imaginea golită de har și icoana plină de Dumnezeu. Părintele Alexandru Nan nu se mulțumește să povestească istoria; el o trăiește și o mărturisește, transformând cercetarea academică într‑un act eclesial anamnetic. Fiecare pagină devine o icoană textuală care reflectă nu doar evenimente trecute, ci și permanența adevărului divin în istoria omenirii.

Într‑o epocă în care simbolurile riscă să devină simple ornamente și teologia să se dizolve în relativism, această carte vine ca un gest de reîntoarcere – spre rădăcini, spre Tradiție, spre chipul autentic al credinței. Este, în cele din urmă, o invitație de a învăța din trecut pentru a păstra ceea ce este veșnic viu: icoana ca mărturisire, ca legământ și ca lumină neînserată în inima Bisericii. Această lumină, păstrată cu credincioșie în Răsărit și redescoperită ca mângâiere în Apus, continuă să lumineze și astăzi calea către unitatea în adevăr, către comuniunea în frumusețe și către pacea care întrece orice înțelegere. Lucrarea părintelui Alexandru Nan nu doar că documentează această cale, ci o și deschide din nou pentru cei care au ochi să vadă și inimi să înțeleagă.