Hramul de vară al Parohiei din Altötting: Trei zile de rugăciune și întărire duhovnicească sub ocrotirea Sf. Cuv. Irodion de la Lainici

În perioada 2–4 mai 2025, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului”, cu hramurile „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” și „Sfântul Mucenic Sebastian” din Altötting, au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de sărbătorirea Hramului de vară: Prăznuirea Sf. Cuv. Irodion de la Lainici (3 mai).

Evenimentul a fost înfrumusețat prin prezența Părintelui Protosinghel Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut, care a participat în toate cele trei zile de rugăciune la sfintele slujbe și a susținut un seminar cu tema „Ieșirea din cercul vicios al plăcerii și durerii – lupta împotriva patimilor și adicțiilor”.

Sărbătoarea a debutat vineri, 2 mai, cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. Ziua de sâmbătă, 3 mai, a început prin oficierea Sfintei Liturghii, urmată de atelierul susținut de Părintele Athanasie. În cadrul acestuia, părintele a abordat cu delicatețe problemele sufletești și psihologice care frământă omul contemporan, oferind îndrumări concrete despre cum putem înfrunta patimile și adicțiile. Atelierul s-a bucurat de un viu interes, participanții apreciind îmbinarea dintre teologie și medicină, într-un limbaj accesibil tuturor. Duminică, 4 mai, Sfânta Liturghie a adunat din nou comunitatea în rugăciune, ducând la bun sfârșit cele trei zile de sărbătoare. În cadrul predicii, părintele Athanasie a vorbit despre credința curajoasă și lucrarea tainică a femeilor mironosițe, care, deși copleșite de neștiință și frică, au devenit mărturisitoare ale Învierii prin întâlnirea lor personală cu Hristos. Totodată, a subliniat că femeia, prin naștere trupească și mai ales duhovnicească, este chemată să nască fii pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Parohia din Altötting, înființată în anul 2020, se bucură de ocrotirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici. O parte din sfintele sale moaște se află în posesia comunității ortodoxe din Altötting, fiind aduse în luna octombrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim și a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei și cu purtarea de grijă a Părintelui Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.

Părintele paroh Cristian Ștefan a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment, exprimându-și nădejdea că astfel de momente vor continua să întărească credința și unitatea comunității românești din inima Bavariei.

A consemnat Pr.Dr. Cristian Ștefan