Hramul Parohiei româneşti din Stuttgart

Duminică dimineaţa, Ierarhul a fost întâmpinat la uşa bisericii de către cei mai tineri membri ai parohiei. Sfânta Liturghie a strâns laolaltă foarte mulţi credincioşi, atât din Stuttgart cât şi din împrejurimi. Printre oaspeţii de onoare au aflat, alături de Chiriarhul Eparhiei româneşti din Germania, Gabriel Cernăuţeanu (Freiburg) şi Mircea Neagu (Schwäbisch Gmünd), maica Marina Muntean de la Mănăstirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni (Centrul Mitropolitan), cea care a pictat iconostasul bisericii, precum şi pastorul evanghelic emerit Manfred Wagner, un vechi prieten şi colaborator al Bisericii Ortodoxe Române.
La Sfânta Liturghie s-au împărtăşit foarte mulţi credincioşi, care apoi au ascultat cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţiei Sale, la Duminica Orbului din naştere.
Sărbătoarea parohiei a continuat în grădina de vară din apropierea bisericii, unde a fost sfinţită o frumoasă troiţă sculptată în lemn şi s-a săvârşit o slujbă de pomenire pentru cei răposaţi din familiile ctitorilor parohiei, la care s-a adus simbolic pământ din ţara-mamă. Toţi cei prezenţi au rămas apoi la o agapă organizată în acest frumos loc amenajat de părintele, doamna preoteasă şi parohienii români din Stuttgart.












.jpg )
.jpg )
.jpg )