Întâlnirea Grupului de Preotese „Maria Stăniloae”, cu prilejul aniversării a 30 de ani ai Mitropoliei Germaniei

În perioada 31 mai-1 iunie 2024, a avut loc Întâlnirea Grupului de Preotese „Maria Stăniloae” din cadrul Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului prilejuită de Adunarea Eparhială, eveniment organizat anual, care de această dată a avut un caracter festiv cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Cu acest prilej, preotesele participante alături de soții lor la evenimentul desfășurat la Academia Catolică din München, au avut ocazia de a dialoga și de această dată într-un cadru armonios și deschis discuțiilor duhovnicești și practice, ce țin de desfășurarea activității lor în parhoiile din care fac parte.

Astfel, vineri, doamnele preotese au avut parte de o întâlnire deosebită cu doamna preoteasă Garoafa Coman, autoare a volumului „Prescura” apărut la Editura Bizantină din București, care le-a vorbit participantelor despre modul de preparare a unei prescuri autentice după rețetele certificate ale mai multor mănăstiri din țară sau din Muntele Athos. Presărată cu amintiri și relatări din viața sa de preoteasă, ca soție a părintelui profesor universitar Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, relaratea doamnei Coman le-a insuflat preoteselor din Arhiepiscopia Germaniei învățături despre importanța slujirii cât mai autentice, atât în ceea ce privește organizarea Sfintei Liturghii, între care se numără și aspectul pregătirii Prescurii, cât și cu privire la viața preotesei în general: „Este un statut foarte special a fi soție de preot, este un privilegiu. Mi-ați dat prilejul cu această ocazie să mă duc cu gândul la parcursul meu…La început pare foarte idealist a te căsători cu un preot în tinerețe, e foarte frumos. Ca și atunci când te duci la o mănăstire și crezi că stai doar în biserică și te rogi. Dar de fapt este foarte multă trudă și acolo, exact ca și în cazul soțiilor de preot, este foarte multă trudă pentru că sunt foarte multe, angajamentul preotului nefiind doar pentru familie, ci pe toate planurile”.

Tot în cadrul zilelor aniversare petrecute în capitala Bavariei, preotesele din Grupul „Maria Stăniloae” au avut parte de o discuție amplă pe subiecte foarte importante vieții familiei de preot, alături de Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și de Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Dialogul cu cei doi ierarhi s-a concentrat pe importanța catehezei în parohii, a timpului pe care preotul îl petrece cu familia sa și a unității dintre cei doi soți, certificându-se faptul că deficitul creat de o familie de preot în care nu există unitate și grijă reciprocă între cei doi soți, se resimte și în parohie și în întreaga activitate a preotului și a preotesei.

„Trebuie să avem o atenție deosebită față de aceste aspecte. Fuga, refugierea în muncă fără măsură, trebuie să reprezinte un semnal de alarmă din prima clipă, nu trebuie făcut niciun compromis. Că dacă îl facem din prima, îl facem la infinit toată viața. Și atunci devenim victime și îi reproșăm Domnului de ce îmi iei soțul? Și Domnul spune stai că nu eu ți-l iau, nu e opera Mea, este opera lui, nu Eu ți-l iau. Deci oarecum clădim împreună un fel de a fi, un fel de a trăi împreună și când vorbim de sinceritate, a formula starea noastră în sinceritate este esențial”, a afirmat Înaltpreasfințitul Iosif.

Îndemnurile ierarhilor s-au pliat întrebărilor venite din partea participantelor, care au făcut referire la balanța sufletească în fața multitudinii de activități din viața unei familii de preot și pe aspectele primordiale pe care preotesele se cuvine să pună accentul: „Se tot vorbește de curajul mironosițelor, să știți că ele nu au avut niciun curaj. Ele L-au iubit pe Domnul nostru Iisus Hristos și au făcut din dragoste de El ceea ce le dicta inima. Dar s-au adus acolo înfricoșate de toți, vrând să facă ceea ce le dicta dragostea pe care o purtau Domnului Hristos. Cred că la fel și cu noi, unele s-au pregătit, au făcut studii teologice, altele sunt din familii de preoți, altele nu au nicio tangență cu preoția până la momentul hirotoniei soțului. Trebuie să vedem cum câștigăm dragostea și față de Dumnezeu și față de soțul preot”, a transmis Preasfințitul Sofian Brașoveanul.

Cu prilejul Adunării Eparhiale aniversare, preotesele din Mitropolia Germaniei au prezentat volumul „Urcuș duhovnicesc pe Scara Raiului. Mărturii de suflet ale preoteselor din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord”, volum întemeiat și coordonat prin strădania deosebită a doamnelor preotese Cristina Benga și Alexandra Ștefan. Această carte minunată cuprinde mărturii ale preoteselor din cuprinsul mitropoliei, scrise și adunate pentru acest moment jubiliar, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru buna rânduială revărsată în tot acest timp în parohiile înființate în cuprinsul mitropoliei, de către doamne preotese din toate țările afiliate Mitropoliei.

Și de această dată, întâlnirea preoteselor Grupului „Maria Stăniloae” a oferit șansa revederii cu folos a membrelor acestuia, diaologului și sprijinului reciproc, care reprezintă însăși scopul existenței acestui grup la nivelul eparhiei. Cu acest prilej, a fost anunțată data la care va avea loc întâlnirea anuală a Grupului de Preotese „Maria Stăniloae”, care se va desfășura anul acesta la Mannheim, în perioada 8-10 noiembrie 2024, avându-i ca invitați speciali pe diaconul Sorin Mihalache împreună cu soția sa Georgiana Mihalache, care vor vorbi și vor susține ateliere pe tema „O viață mai atentă”.

Grupul Preoteselor „Maria Stăniloae”