„Lada cu zestre” – proiect cultural la Bayreuth, finanțat printr-un program DPRP

În perioada 14.06 – 01.11.2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Serafim, Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului” din orașul bavarez Bayreuth, desfășoară proiectul cultural intitulat „Lada cu zestre“, proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Proiectul are ca obiectiv principal trezirea sentimentului de apartenență la cultura și tradiția românească, readucerea în atenția românilor din Germania a limbii române, a datinilor și obiceiurilor românești, cultivarea spiritualității. În acest sens a fost înființat grupul folcloric „Vatra”, grup de dansuri și muzică populară românească, alcătuit din membrii parohiei.
În cadrul proiectului sunt prevăzute activități educative, de formare, activități artistice, culturale și activități religioase. Menționăm: oficierea slujbelor religioase în altarul de vară, realizat cu ajutorul finanțării din cadrul proiectului, seri de repetiții pentru dans și muzică, ore de limba română, ateliere de pictură, ora săptămânală de religie și cateheză.
Prin implementarea acestui proiect va fi îmbunătățită și baza materială a bisericii fiind achizitionate: un aparat foto performant, un videoproiector, mobilier bisericesc din lemn sculptat, icoane pictate, Sfinte Vase, precum și elemente pentru formarea unui iconostas. De asemenea proiectul prevede excursii tematice, schimb de experiență cu parohiile partenere.
Parohia aduce deosebite mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru întreg sprijinul acordat.
Pr. Radu Tăut, Parohia Bayreuth