Mitropolitul Serafim a mulțumit conducerii Crucii Roșii Bavareze pentru angajarea în acțiuni social-umanitare
O delegație formată din membri ai conducerii Crucii Roșii Bavareze a participat duminică, 18 iulie 2021, la Sf. Liturghie arhierească oficiată în Catedrala Mitropolitană din Nürberg. În cadrul slujbei, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a acordat președintelui și vicepreședintelui executiv al Crucii Roșii Bavareze Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni”, în semn de mulțumire și apreciere pentru angajarea acestei instituții în acțiuni social-umanitare atât în timpul pandemiei, cât și înaintea începerii acesteia.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, împreună cu părintele Teofil Herineanu – preotul paroh al Parohiei din Nürnberg, precum și cei doi preoți de la Parohia Erlangen: părintele ieromonah Chiril Socaciu și părintele Klaus Klein.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat puterea credinței sutașului din Evanghelia duminicii, îndemnându-i pe cei prezenți să mediteze la exemplul acestuia.
La final, Părintele Mitropolit a oferit Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni” domnului Michael Raut – Președintele executiv al Crucii Roșii Bavareze, precum și domnului Dieter Hauenstein – vicepreședintele executiv al aceleiași instituții. Distincția a fost acordată în semn de mulțumire și apreciere pentru angajarea Crucii Roșii Bavareze în acțiuni social-umanitare atât în timpul pandemiei Covid-19, cât și înaintea acestei perioade grele. Părintele Klaus Klein a rostit un cuvânt de Laudatio în care a amintit câteva din activitățile comune ale Mitropoliei în colaborare cu Crucea Roșie. „Au fost trimise 4 autospeciale în România (două la Iași și două la Huși), iar azi pleacă o altă ambulanță către Galați. De asemenea în perioada de vârf a pandemiei a fost trimis un transport cu măști, mănuși de protecție și combinezoane”, a spus Părintele Klaus.
Pentru angajamentul lui în îndeplinirea acestor acțiuni umanitare, Părintele Klaus Klein a fost hirotesit iconom stavrofor.
Din partea Crucii Roșii a rostit un cuvânt de mulțumire domnul Johannes Stegmann – responsabilul pentru voluntarii din Franconia Superioară și Mijlocie. Cu această ocazie l-a investit pe părintele ieromonah Chiril Socaciu ca responsabil spiritual în proiectul ”Herzenswunsch Hospizmobil”, serviciu relativ nou înființat în cadrul Crucii Roșii, care încearcă să îndeplinească o ultimă dorință celor care se află în apropierea momentului trecerii la cele veșnice.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o prezentare a ansamblului mitropolitan din Nürnberg și a atelierului de pictură Sf. Luca al Mitropoliei.