POCĂINȚA (Spovedania sau Mărturisirea păcatelor)

Text din: Învățătură de credință creștină ortodoxă (Catehism ortodox), București 1952, reed. Iași, 1996

 

Pocăinţa e Sfânta Taină prin care credinciosul primeşte de la însuşi Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu zdrobire de inima.

Când a fost aşezată această Sf. Taină?

Mântuitorul a făgăduit această Taină Sf. Apostoli, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer” (Matei 18, 18; 16, 19). El a aşezat-o după sfânta Sa înviere prin cuvintele: „Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute„ (Ioan 20, 22-23). Puterea de a lega şi a dezlega păcatele o are numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum a dovedit-o cu prilejul minunilor Sale (Luca 5, 20), dar El a dat această putere şi Apostolilor (Ioan 20, 21-23) şi prin aceştia episcopilor şi preoţilor. Pocăinţă predicată de Sf. Ioan Botezătorul şi mărturisirea păcatelor care aveau loc atunci (Marcu 1, 4­5) au prevestit pocainţa şi mărturisirea creştină.

Care sunt condiţiile iertării păcatelor prin această Taină?

Aceste condiţii sunt: adâncă părere de rău pentru păcatele săvârşite, mărturisirea lor duhovnicului cu hotărârea de a nu mai greşi, credinţa puternică în Hristos şi nădejdea în îndurarea Lui.

Ce este dezlegarea?

Dezlegarea este iertarea desăvârşită a păcatelor şi reaşezarea celui ce se pocăieşte sub puterea harului. Iată ce zice Sf. Ioan Gură de Aur despre puterea de a dezlega, încredinţată preoţilor: «Locuitori ai pământului şi ducându-şi viaţa pe el, preoţii au fost cinstiţi cu încrederea de a administra cele cereşti; ei au primit puterea pe care Dumnezeu nici îngerilor şi nici Arhanghelilor n-a dat-o. Acestora nu li s-a spus: Câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Stăpânitorii pământului au puterea de a lega, dar numai trupurile. Lanţul, însă, pe care Dumnezeu l-a dat preoţilor atinge sufletul şi e lung până la ceruri. Cele ce fac preoţii aici jos, Dumnezeu le întăreşte sus şi Stăpânul aprobă hotărârea servilor Săi. Ce altceva le-a dat decât puterea cerească? „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23). Ce autoritate ar putea fi mai mare decât aceasta: „Tată a dat Fiului toată judecuta” (Ioan 5, 22). Iar eu văd că toată această putere a fost dată preoţilor de către Fiul» (Sf. Ioan Gura de Aur, Despre preoţie, 3, 5, Migne, P. G., XLVIII, col. 643; vezi şi Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 59.)

Cine poate spovedi sau primi mărturisirea păcatelor?

Numai acela care are puterea şi dreptul de a dezlega, adică episcopul şi preotul, căci numai apostolilor şi urmaşilor lor, episcopii şi preoţii, le-a dat Hristos puterea şi porunca de a lega şi a dezlega păcatele oamenilor (Matei 18, 18; Ioan 20, 21-23). Canonul 102 Trulan prevede obligaţia preoţilor de a cerceta felul greşelilor mărturisite, pentru a prescrie leacuri potrivite.

Preotul deţine această putere în virtutea harului hirotoniei în treapta de preot, iar dreptul de a pune în lucrare această putere îl are prin hirotesia în duhovnic. Este bine să nu schimbăm duhovnicul decât la caz de mare nevoie, de pildă când se schimbă preotul sau când ne mutăm în altă parohie.

Cine trebuie să se spovedească?

Toţi trebuie să ne spovedim, chiar şi aceia cărora ni se pare că nu greşim şi nu păcătuim cu nimic. Aşa ne învaţă Sf. Ioan Evanghelistul, ucenicul cel iubit al Domnului: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El credincios este şi drept ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I Ioan 1, 8-9).

Mai cu seama bolnavii să se îngrijească a se spovedi şi împărtăşi, pentru că sfârşitul să nu-i prindă fără de veste, nepregătiţi, adică nespovediţi şi negrijiţi.

Cum trebuie făcută mărturisirea păcatelor, adică spovedania?

Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului trebuie să fie:

a)    Completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite după botez sau, mai exact, de la ultima spovedanie, şi să nu ascundă nimic din cele făptuite;

b)   Sinceră şi făcută de bunavoie;

c)  Secretă (făcută în taină);

d)    Cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, adică cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţă sinceră de a nu le mai face. Simplă mărturisire sau înşirare a păcatelor fără pocăinţă adevărată şi fără hotărâre de îndreptare nu aduce iertarea păcatelor, căci zice Domnul: „De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 5). Totul este ca, de la o mărturisire până la alta, creştinul să se ostenească a-şi îndrepta cât mai mult viaţa, desăvârşindu-se mereu în virtute.

Când şi de câte ori pe an trebuie să ne spovedim?

Spovedania nu este legată de termene sau soroace anumite din cursul anului. Putem alerga la duhovnic ori de câte ori şi oricând simţim nevoia de a ne uşura sufletul de povara păcatelor, sau de a primi mângâierea Harului şi nădejdea iertării. Cu cât ne spovedim mai des, cu atât este mai bine.

De obicei însă spovedania este legată de posturi. De aceea, porunca a patra a Bisericii ne învaţă să ne mărturisim păcatele de patru ori pe an, adică în cele patru posturi: al Paştelui, al Crăciunului, al Sfintei-Marii şi al Sfinţilor Apostoli. Cei mai înaintaţi în cuvioşie şi în evlavie să se spovedească în fiecare lună, iar ceilalţi, cel puţin o dată pe an, şi anume în Postul Păresimilor[1]. Dar să nu amânăm împlinirea acestei datorii creştineşti abia în săptămâna cea din urma a Postului, cum se întâmplă de obicei; căci atunci şi preotul este ocupat cu săvârşirea sfântelor slujbe şi nici vreme de ajuns nu ne mai rămâne pentru împlinirea canonului ce ni se va da. Ci încă din cea dintâi săptămână a Postului să alergăm la duhovnic şi să ne spovedim, ca să ne rămână timp de îndreptare şi de curăţire, pentru primirea cu vrednicie a Sfintei Împărtăşanii. Căci tot postul pentru aceea s-a şi orânduit, fiind el vreme de pocăinţă şi de îndreptare.

Care este locul cel mai potrivit unde se cuvine să se facă Mărturisirea?

Este biserica, şi anume înaintea icoanei Mântuitorului Hristos. Numai cei bolnavi, sau cei care nu pot veni la biserică, pot fi spovediţi acasă la ei.

Cum se face slujba Mărturisirii şi a dezlegării păcatelor?

Preotul, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, zice obişnuitele rugăciuni începătoare, Psalmul 50 (psalmul mărturisirii şi al pocăintei), troparele de umilinţă şi apoi două molitve, în care roagă pe Dumnezeu să ierte păcatele celui ce se spovedeşte. După aceasta, urmează mărturisirea păcatelor făcute de cel ce se spovedeşte, fie că acesta răspunde la întrebările puse de preot, fie că mărturiseşte singur păcatele sale. Apoi cel ce se spovedeşte pleacă capul sub epitrahil, iar preotul îi citeşte rugăciunea de dezlegare: «Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi lase ţie toate păcatele…». La sfârşit, dacă e cazul, duhovnicul rânduieşte şi canonul sau epitimia, după felul păcatelor săvârşite.

Ce sunt epitimiile sau canoanele de spovedanie şi ce scop au ele?

Epitimiile (canonui sau certarea) sunt mijloace de pocăinţă rânduite de duhovnic păcătosului care se spovedeşte, ca de pildă: rugăciuni, metanii, cercetarea bisericilor, fapte de milostenie, posturi, înfrânări de la anumite mâncări sau fapte şi altele. Cea mai aspră epitimie este oprirea de la împărtăşire pentru un anumit timp. Epitimiile nu urmăresc pedepsirea păcătosului, ci ispăşirea păcatelor şi îndreptarea păcătosului; ele sunt ajutoare, exerciţii de întărire în virtute şi de îndepărtare de la păcat.

Cu care altă Taină e strâns legată taina Pocăinţei?

Cu Sf. Împărtăşanie, pentru că, de regulă, împărtăşirea fără spovedanie (mărturisire) nu se poate, iar cei ce se spovedesc o fac cu scopul de a se împărtăşi.



[1]    Mărturisirea ortodoxă, partea I, întreb. 90, trad. cit., p. 87.