Pomenire la statuia poetului Mihai Eminescu din Viena
Miercuri 15 ianuarie a.c. – Ziua Culturii Naționale – la împlinirea a 175 de ani de la naşterea poetului nostru naţional Mihai Eminescu s-a organizat o pomenire cu depuneri de coroane şi flori la statuia, ce străjuieşte de 12 ani pe piaţeta din faţa bisericii noastre vieneze. Slujba a fost săvârşită de preoţii: Nicolae DURA şi Mircea MORAR. Genialul Eminescu provenea dintr-o familie creștină, care a dat ortodoxiei româneşti mai mulți monahi: măicuțele: Olimpiada, Sofia, Safta și Fevronia, surorile Ralucă Eminovici, și unchii: Iachint și Arhimandritul Calinic.
Au participat şi au depus coroane şi flori: D-na Andrea AMZA-ANDRÁS, Însărcinat cu afaceri A.I. al Ambasadei Române, în Austria; D-na Victoria ROŞA, Ambasador al Republicii Moldova, în Austria; D-na Mariana STOIAN, Ministru-consilier (Consulul Romaniei la Viena); D-na Andrea DINCĂ, Director al Institutului Cultural Român din Viena; D-na Laura HANT, Preşedinta Asociaţiei Mihai Eminescu din Viena, enoriaşi şi prieteni ai Bisericii noastre.
După pomenire cei prezenţi au revenit în incinta bisericii noastre unde s-au citit poezii celebre ale marelui geniu Eminescu, au continuat dialogul în memoria şi pomenirea lui Eminescu.
RUGĂCIUNE, de MIHAI EMINESCU – Corul Bisericii Sf. Ap. Andrei din Viena:
https://www.youtube.com/watch?v=OHP0C6FyJPg
ESTE EMINESCU REPREZENTATIV? Ioan Aurel POP, Preşedintele Academiei Române:
https://www.youtube.com/watch?v=sMTSIhN7cN4
Să fim bucuroşi şi mulţumitori lui Dumnezeu că cerul ne-a dăruit pe genialul EMINESCU care a slujit, ca nimeni altul, în templul literaturii române!
Preluat de pe pagina de Facebook a Parohiei „La Sfânta Înviere” din Viena