Pomenire pentru Eroii Neamului la Dresden
De Înălțarea Domnului, credincioșii Parohiei „Buna Vestire” din Dresda au înălțat rugăciuni pentru eroii neamului căzuți la datorie pe pământul Saxoniei.
Rugăciunea pentru semenii noștri este, fără îndoială, o dovadă de iubire neîntrecută și de comuniune cu ei peste limitele spațiului și ale timpului. Tocmai de aceea, când îi pomenim pe cei dragi ai noștri, se creează o legătură nevăzută cu aceștia, iar sufletele, deopotrivă ale lor și ale noastre, se vindecă, încetul cu încetul, de tot răul. Cu atât mai mult, rugăciunea pentru cei adormiți aduce mult folos creștinului, deoarece este prin excelență dezinteresată. Se bucură mult părinții duhovnicești ai creștinilor când văd dorința acestora de a-i pomeni pe cei răposați, pentru că în aceasta se observă că sufletele lor vibrează de o dragoste cerească, dar cu atât mai mult când aceștia îi pomenesc nu doar pe membrii familiei lor trecuți la Domnul, ci și pe cei pe care nimeni nu-i mai pomenește în rugăciune.
Înălțarea Domnului, acest mare praznic al Bisericii, în care cetele îngerești deschid porțile cele pecetluite ale cerului și fac loc sufletelor să intre, în urma Mântuitorului, în veșnica lui Dumnezeu Împărăție, dă prilej creștinilor cu inimă milostivă să pomenească pe toți cei care, în tulburi și cumplite timpuri, și-au dat viața pe câmpul de luptă, în lagăre și-n alt fel de locuri de suferință pentru propășirea și unitatea neamului nostru.
Și credincioșii din Dresda, capitala Saxoniei, pentru prima dată de la înființarea parohiei, au pomenit eroii neamului nu doar la biserică, după Sfânta Liturghie de Înălțare, ci în locul în care își duc somnului de veci câteva zeci de soldați și prizonieri români, în cimitirul „Nordfriedhof” din oraș. Deoarece referințele la jertfa soldaților români în estul Saxoniei ce se pot găsi în arhive și pe internet sunt foarte vagi, până acum, comunitatea românească din acest oraș a putut afla doar că, undeva, în al II-lea Război Mondial, în capitala Saxoniei a existat o mică parohie sau filie românească, unde, pe o perioadă scurtă, a slujit un părinte ce săvârșea Sfânta Liturghie în fiecare duminică în perioada 1941-1943, care a fost, mai târziu, trimis în lagărul de muncă nazist, și, mai apoi, ajuns în țară, a fost fost aruncat în temniță de către celălalt regim de tristă amintire: comuniștii. Despre alți eroi ai neamului, prea puține referințe.
Anul trecut însă, după slujirea unui parastas pentru un fiu al parohiei trecut la Domnul, unul dintre lucrătorii de la cimitirul din nordul orașului a afirmat că își amintește că a văzut undeva, pe teritoriul cimitirului, un loc în care ar fi îngropați ostașii români căzuți în al Doilea Război Mondial în preajma Dresdei. Așadar, la îndemnul părintelui paroh, după ce au participat la Sfânta Liturghie,mai mulți dintre credincioșii parohiei au străbătut acest cimitir, căutând monumentul despre care aflase părintele. Când omul pornește cu gând bun, Dumnezeu îl ajută și-i răsplătește osteneala. Într-un colț de cimitir, între mulțimea de morminte și monumente consacrate soldașilor germani sau sovietici, au aflat o piatră funerară, pe care, în partea dinspre răsărit, au găsit mențiunea despre cetățenii români îngropați în perioada anilor 1939-1945. Se pare că este vorba de o groapă comună, în care-și duc somnul de veci atât soldați, cât și prizonieri și muncitori români, laolaltă cu cei cehoslovaci și cei polonezi (despre care se menționează pe celelalte părți ale monumentului).
Un sentiment aparte, un fior de har a străbătut sufletele credincioșilor ce au venit la pomenire când au înțeles că sub picioarele lor, undeva, fără o cruce la căpătâi, semeni de-ai lor așteaptă de 70 de ani să audă un glas de român și-o mângâiere pentru suflet. Rugăciunea a răzbătut astfel cu putere, ca un șuvoi puternic, ce nu se mai împiedică de nimic, și s-a unit în glasul cântărilor Parastasului, cerând lui Dumnezeu cel Milostiv să aibă îndurare de sufletele celor care au căzut la datorie pe pământ străin, atât de departe de glia în care au fost îngropați părinții și strămoșii lor.
S-a cântat „Veșnica pomenire”, s-a cântat troparul Înălțării, s-a cântat „Cu sfinții odihnește…” iar copiii, cu glasurile lor cristaline, au ciocnit peste locul de veci al eroilor ouă roșii, simbol al vieții celei veșnice izvorâte din Trupul și Sângele Mântuitorului.
Nu știm de ce Dumnezeu ne-a trimis aici, pe pământ străin, în îndepărtata Germanie, dar, după ce s-au rugat pentru românii îngropați în acel loc, românii de azi, cu sufletele încălzite de har, s-au simțit uniți, ca boabele de colivă și ca împletitura colacului de pomenire, într-o legătură de nedesfăcut. Nu-i vor mai lăsa singur pe acești români ai lor, nu va mai exista, cu ajutorul Domnului, un an în care să nu mai audă glasuri de mormânt pomenindu-i în rugăciune. Mai mult de atât, cu toții au înțeles că, în planul tainic al lui Dumnezeu, un moment hărăzit să se întâmple, o pricină pentru care fiecare dintre ei a fost adus aici, în altă țară, pe alt pământ, a fost tocmai acesta: pomenirea fraților de credință și de neam uitați în negura istoriei.
Pr. Sebastian Schipor, Parohia „Buna Vestire” – Dresden
